ICCJ. Decizia nr. 1479/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1479
Dosar nr. 41/2/200.
Şedinţa publică din 4 martie 2008
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la 1 octombrie 1999, reclamantele A.C. şi S.I.F. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru a fi obligat acesta să le lase în deplină proprietate imobilul situat în sector 1 proprietatea lor dobândită prin moştenire, imobil intrat fără titlu legal în patrimoniul statului.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Printr-o cerere de precizare de acţiune depusă în cauză la 3 februarie 2000, reclamantele A.C. şi F.S.I. au chemat în judecată şi pe R.A.D.E.F. România Film şi R.A.D.E.F. România Film, filiala Bucureşti, pentru a se constata că aceştia deţin fără titlu, imobilul situat în sectorul 1 compus din teren de 1348 mp şi construcţiile existente pe el, magazin, locuinţe şi sală de cinema) şi să fie obligaţi să le lase imobilul în liberă proprietate.
În cererea precizatoare, la cele două reclamante s-au mai alăturat în calitate de reclamanţi şi R.I.M.A., B.P., B.G.M. şi I.J.M.L.L.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 7603 din 20 aprilie 2000 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti reţinând că valoarea imobilului depăşeşte 150.000.000 lei.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 757 din 6 noiembrie 2000 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei privind imobilele cu destinaţie de locuinţă din imobilul revendicat şi a respins acţiunea reclamanţilor A.C. şi F.S.I. împotriva pârâtei R.A.D.E.F. România Film, filiala Bucureşti a R.A.D.E.F. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că imobilul a aparţinut familiei B. şi a fost trecut în proprietatea Statului prin Decretul nr. 92/1950, decret aplicat în litera şi spiritul său, imobilul fiind proprietatea unei familii de mari industriaşi.
S-a reţinut că pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi R.A.D.E.F. România Film şi filiala Bucureşti nu au calitate procesuală pasivă, respingându-se faţă de aceştia acţiunea, faţă de împrejurarea că apartamentele cu destinaţie de locuinţă au fost deja vândute foştilor chiriaşi, în 1973 şi, ulterior, în baza Legii nr. 112/1995.
S-a mai constatat că nu există un temei juridic cu privire la retrocedarea cinematografului S., aceasta fiind o problemă de lege ferende.
Împotriva acestei sentinţe reclamantele A.C. şi F.S.I. la 18 decembrie 2000 au declarat apel şi au criticat soluţia de respingere care se bazează pe criterii de luptă de clasă, fără să se invoce un argument de drept care să legitimeze naţionalizarea în condiţiile în care legea fundamentală, Constituţia, nu o prevede şi garantează dreptul de proprietate, nimeni neputând fi privat de proprietatea sa în mod arbitrar.
S-a mai invocat faptul că naţionalizarea s-a făcut de la B.D. (poziţia nr. 993 din Decretul nr. 92/1950) care nu era proprietar (la acel moment el fiind decedat), proprietari fiind moştenitorii acestuia şi care erau exceptaţi conform art. II de la aplicarea Decretului nr. 92/1950.
S-a mai criticat împrejurarea că nu s-a făcut dovada titlului de proprietate al Statului asupra imobilului în discuţie şi nu s-a stabilit situaţia juridică a întregului imobil, nu toate spaţiile de locuit fiind vândute chiriaşilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 1117 din 21 februarie 2007 a respins apelul ca fiind lipsit de interes.
În motivarea acestei decizii curtea de apel a reţinut că dosarul a fost suspendat în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 deoarece apelantele au declanşat procedura prealabilă necontencioasă de recuperare a imobilului.
S-a reţinut că această procedură s-a finalizat prin emiterea deciziei nr. 106 din 25 septembrie 2001 a primarului municipiului Bucureşti, prin care s-a restituit în natură reclamantelor imobilul în litigiu.
Ca urmare, s-a constatat că interesul, fiind dat de scopul urmărit prin exercitarea căii de atac nu mai subzistă faţă de restituirea imobilului.
S-a respins astfel apelul ca fiind lipsit de interes.
Împotriva acestei decizii au declarat la 7 iulie 2007 recurs reclamanţii F.S.I., R.I.M.A., G.M.M.B., I.J.M.L.L., C.Ş.G., D.S.A.M., H.Y.G.B.D. şi B.N.A., toţi cu domiciliul ales la mandatar C.C.
S-a criticat Decizia instanţei de apel ca fiind lovită de nulitate absolută fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., motiv prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În acest sens s-a arătat că nu s-a observat că la instanţa de fond au fost introduşi în cauză şi alţi moştenitori, în calitate de reclamanţi, fără ca să se regăsească acest lucru în dispozitivul sentinţei.
Decizia în apel s-a pronunţat în contradictoriu cu o persoană care între timp a decedat, la 20 septembrie 2006, C.A., fără să se introducă în cauză succesorii acesteia.
S-a arătat că apelul s-a judecat exclusiv în contradictoriu numai cu cele două apelante, celelalte părţi fiind vătămate în dreptul lor de a-şi formula apărările şi de a susţine motivele de nelegalitate ale hotărârii instanţei de fond.
S-a mai invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Decizia fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor incidente în cauză privitoare la aplicarea Decretului nr. 92/1950 şi cât priveşte considerarea ca lipsită de interes a atacării sentinţei de fond. În acest sens s-a arătat că nu s-au administrat probe pentru restituirea cinematografului şi nici pentru stabilirea persoanelor între care s-au stabilit raporturi procesuale şi că în mod eronat s-a considerat corectă aplicarea Decretului nr. 92/1950. Toate acestea, au arătat recurenţii, sunt elemente care dovedesc că există interesul pentru promovarea căii de atac împotriva unei hotărâri care a respins cererea de revendicare.
Analizând hotărârea atacată din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 referitoare la greşita apreciere a Decretului nr. 92/1950 nu a mai fost susţinut, conform celor declarate expres de avocata recurenţilor cu ocazia judecării în fond a cauzei) se constată următoarele:
Acţiunea cu care instanţa de judecată a fost investită, la 1 octombrie 1999 a fost formulată de reclamantele A.C. şi F.S.I.
În faza în care dosarul se mai afla la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti s-a depus la dosar o precizare de acţiune cu privire la care instanţa de fond a avut o poziţie oscilantă şi indecisă.
La 3 februarie 2000 prin încheiere, cererea precizatoare s-a respins ca tardivă iar la 2 martie 2000 printr-o altă încheiere s-a luat act de depunerea în dosar a unei precizări de acţiune şi s-a dispus citarea în cauză a persoanelor intervenite în cauză ca reclamante şi, respectiv, a persoanelor chemate în judecată în calitate de pârâte.
Dosarul ajuns la Tribunalul Municipiului Bucureşti, urmare declinării, nu a fost clarificat sub aspectul obiectului şi părţilor angajate în proces, instanţa de fond reţinând în cauză ca pârâţi pe persoanele indicate în cererea precizatoare de acţiune iar ca reclamante pe cele două persoane din acţiunea iniţială, introductivă de instanţă.
Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel numai de reclamantele care au formulat iniţial acţiunea, A.C. şi F.S.I., deşi atât ele cât şi celelalte persoane din cererea precizatoare au avut acelaşi mandatar, pe C.C., care a răspuns la Judecătoria sectorului 1 pentru toţi reclamanţii, pentru cele două reclamante în faza Tribunalului şi tot pentru ele în apel. Apelul a fost semnat de acesta numai pentru reclamantele A.C. şi F.S.I.
Pe parcursul judecării apelului a survenit decesul apelantei reclamante A.C., la 19 septembrie 2006, aşa cum rezultă din certificatul de deces nr. 184801 emis la 28 septembrie 2008 de autorităţile statului Maryland, SUA.
Ca urmare, la 21 februarie 2007, când s-a pronunţat instanţa de apel, a fost soluţionat apelul în contradictoriu cu o parte care nu mai avea capacitate de folosinţă şi nici exercitarea drepturilor procesuale.
În acest sens hotărârea a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. Hotărârea fiind pronunţată cu nerespectarea formelor legale care impuneau introducerea în cauză a succesorilor părţii, este necesar a fi anulată, vătămarea produsă părţilor neputând fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestei hotărâri, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Ca urmare, acest motiv de recurs se înscrie în condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi se va admite cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă pentru introducerea în cauză, în locul procesual ocupat până la deces de A.C., a succesorului acesteia, C.Ş.G. (conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 76 din 18 octombrie 2006, act autentic întocmit de notar M.Ş.S.).
Având în vedere actul mai sus menţionat se constată că numitul C.Ş.G. are calitate procesuală activă în a formula prezentul recurs alături de reclamanta F. şi ea vătămată în drepturile sale prin respingerea apelului.
Făcând abstracţie de incidentul procesual menţionat cât priveşte participarea în proces a celorlalţi reclamanţi şi, ca urmare, nepronunţarea instanţei de apel şi cu privire la aceştia se constată că nu se poate constata nelegalitatea hotărârii.
Curtea de apel s-a pronunţat numai cu privire la cererea cu care a fost investită şi anume apelul declarat de A.C. şi F.S.I.
Deşi instanţa de fond nu s-a mai preocupat de ceilalţi reclamanţi, aceştia nu au atacat sentinţa de fond iar din apelul înregistrat nu a rezultat că cele două reclamante ar fi avut mandat din partea celorlalţi reclamanţi să atace hotărârea instanţei de fond şi din perspectiva acelor părţi, o asemenea critică nefiind menţionată în motivele de apel.
Ca urmare, neatacând cu apel hotărârea de fond recurenţii R.I.M.A., G.M.M.B., I.J.M.L.L., D.S.A.M., H.Y.G.B.D. şi B.N.A. aflându-se în situaţie de omisso medio nu pot formula recurs, pentru motivele arătate, împotriva unei hotărâri de fond neatacate cu calea de atac intermediară prevăzută de norma de procedură civilă.
Pe cale de consecinţă se va respinge ca nefondat recursul declarat de aceşti din urmă reclamanţi împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii F.S.I. şi C.Ş.G. împotriva deciziei nr. 111 A din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare apelului la aceeaşi instanţă.
Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii de către recurenţii R.I.M.A., G.M.M.B., I.J.M.L.L., D.S.A.M., H.Y.G.B.D. şi B.N.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 15/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1485/2008. Civil → |
|---|
