ICCJ. Decizia nr. 149/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 149
Dosar nr. 42461/3/200.
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 12 decembrie 2006 reclamanta N.M. a contestat dispoziţia nr. 6890 din 16 noiembrie 2006 a primarului general al Municipiului Bucureşti solicitând anularea acestei dispoziţii şi obligarea primarului să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri pentru terenul de 325 mp situat în Bucureşti.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în 1981 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1855 a cumpărat de la V.E. o casă cu anexe amplasate pe o suprafaţă de teren de 352 mp teren ce a trecut în proprietatea statului ca efect al art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu atribuirea către cumpărător a unui drept în folosinţă pentru acel teren.
Primăria municipiului Bucureşti a respins notificarea reclamantei pentru considerentul că terenul revendicat nu face obiectul Legii nr. 10/2001 în temeiul căreia reclamanta a formulat notificarea.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 229 din 9 februarie 2007 a admis contestaţia, a anulat dispoziţia atacată şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură sau despăgubiri pentru terenul de 325 mp.
În motivarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că imobilul cumpărat de reclamantă a fost expropriat în baza Decretului nr. 379 din 4 decembrie 1985. La poziţia 20 din anexa la decret rezultă că fostul proprietar N.M. figura la adresa din Bucureşti cu o proprietate de 327 mp din care suprafaţa de 120,43 mp construcţia.
Instanţa a reţinut că în cauză nu se aplică art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclude de la aplicarea acestei legi terenurile aflate în extravilanul localităţii. S-a apreciat că notificarea trebuie analizată din prisma art. 11 al Legii nr. 10/2001 modificată de Legea nr. 247/2005, în situaţia în care reclamanta nu mai poate beneficia de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 18/1991, aceasta nemaiavând în proprietatea sa construcţia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 459 A din 28 iunie 2007 a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins contestaţia ca nefondată.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că Legea nr. 10/2001 are ca obiect de reglementare imobilele preluate în mod abuziv de stat, iar măsurile reparatorii prevăzute de aceasta vizează în mod expres persoanele îndreptăţite, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) şi anume persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
S-a constatat că actul de vânzare-cumpărare nr. 1855 din 4 iunie 1978 nu i-a conferit reclamantei un titlu de proprietate, asupra terenului ci numai asupra construcţiei, prin aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul trecând la data vânzării în proprietatea statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta. Critica s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt reclamanta a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie soluţia instanţei de apel deoarece la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare aceasta a plătit şi terenul aferent „acceptând" situaţia, de a primi numai un drept de folosinţă asupra terenului.
S-a mai arătat că Legea nr. 58/1974 a fost un act abuziv care de altfel a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989 şi astfel suprafaţa de teren care i-a fost expropriată a fost luată abuziv.
Recurenta a arătat că în situaţii similare terenurile, care urmare actelor de vânzare-cumpărare au trecut în proprietatea statului, au fost restituite proprietarilor construcţiilor şi nu vânzătorilor terenului.
S-a mai arătat că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 în sensul că dispoziţiile acestui articol sunt menite să complinească dispoziţiile celorlalte acte normative incidente în cauză, imobilul teren în discuţie nefiind încă restituit, deşi se află în extravilanul localităţilor.
Se constată din examinarea motivelor de recurs raportate la considerentele deciziei atacate şi la probele administrate în cauză că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed.
În mod corect instanţa de apel a aplicat dispoziţiile legale incidente cazului în speţă dedus judecăţii.
La momentul cumpărării de către reclamantă a casei demolate ulterior, terenul aferent acestei construcţii i-a revenit în folosinţă.
Art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, lega fondului funciar, reglementează precis acest gen de situaţii şi anume: „terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor".
Legea nr. 10/2001 în temeiul căreia reclamanta s-a adresat cu notificare pentru restituirea terenului de 325 mp prevede în art. 8 că nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului judiciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000 pentru restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.
Terenul pretins de reclamantă făcând parte din categoria reglementată prin Legea nr. 18/1991, în mod expres în art. 36 mai sus citat, în mod corect s-a constatat că acestuia nu i se aplică dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Această din urmă lege are domeniul de aplicare numai pentru categoria de persoane, considerate îndreptăţite la despăgubiri în mod expres arătată în dispoziţiile art. 3 lit. a), persoane fizice proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive.
Cum reclamanta nu era proprietară a terenului ci avea asupra lui un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiei, aceasta nu intră în categoria persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, în înţelesul mai sus arătat.
Se constată aşadar că nu sunt întrunite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru modificarea soluţiei instanţei de apel, soluţie legală şi temeinică, motiv pentru care văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de N.M. împotriva deciziei nr. 459 A din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1485/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 140/2008. Civil → |
|---|
