ICCJ. Decizia nr. 1397/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1397
Dosar nr.6105/105/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă, contestatorii C.M., P.M.S., D.C.M. şi B.A.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Câmpina prin Primar, anularea dispoziţiei nr. 747 din 23 mai 2006 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă notificarea nr. 42/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren şi construcţii situat în Câmpina, jud. Prahova.
Prin sentinţa civilă nr. 184 din 31 ianuarie 2007, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins contestaţia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în mod corect a fost respinsă notificarea întrucât contestatorii nu au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii 10/2001 întrucât au renunţat expres la succesiunea fostului proprietar.
Aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 132/1958 emis de notariatul de Stat al Municipiului Câmpina, succesiunea defunctului V.V.F. a fost acceptată numai de două din fiicele sale, respectiv F.V.A. şi F.V.V., renunţătoare fiind soţia supravieţuitoare F.V.M. şi celelalte două fiice, C.A.M. şi N.I.A.
De pe urma defunctei F.A. (fostă N.), decedată la 6 octombrie 1993, singura moştenitoare este B.A.L., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 23 emis de BNP B.E., la data de 12 februarie 2001. Din acelaşi certificat de moştenitor rezultă că D.C.M. a renunţat la succesiune.
Aşa fiind, contestatorii nu au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii 10/2001, întrucât, potrivit art. 696 C. civ., eredele care a renunţat la succesiune este considerat că nu a fost niciodată erede.
Prin Decizia nr. 251 din 21 mai 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins apelul declarat de contestatori.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, moştenitorii care au renunţat expres la succesiunea defunctului, proprietar al imobilului, nu se pot prevala de prevederile art. 4 alin. (3) din Legea 10/2001, în raport de dispoziţiile art. 696 C. civ., o altă interpretare fiind incompatibilă cu principiul irevocabilităţii renunţării la succesiune.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs contestatorii, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reluând apărările din apel, recurenţii susţin că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii atunci când au considerat că în speţă nu se aplică dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât, având în vedere caracterul reparator al Legii nr. 10/2001, acest text trebuie interpretat în sensul că cererile de restituire făcute de moştenitorii renunţători ai foştilor proprietari valorează repunere în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile care au făcut obiectul preluării abuzive, cum este şi cazul imobilului în cauză.
Recursul a fost semnat doar de contestatorul C.M., ceilalţi contestatori neconformându-se dispoziţiei instanţei de a semna recursul.
Analizând probatoriul administrat în cauză, raportat la criticile formulate prin motivele invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul contestatorului C.M. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Imobilul în litigiu a aparţinut defunctului V.V.F., care 1-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 19 mai 1923, fiind preluat de stat în anul 1950 în baza Decretului de naţionalizare.
Contestatorii au renunţat la succesiunea defunctului V.V.F., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 132/1958 eliberat de Notariatul de Stat al Municipiului Câmpina, fapt necontestat de recurenţi.
Art. 4 alin. (3) din Legea 10/2001 prevede că succesibilii care, după 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare al succesiunii pentru bunurile ce formează obiectul legii, însă în această categorie nu intră persoanele care au renunţat expres la succesiunea fostului proprietar întrucât, potrivit art. 696 C. civ., cel care a renunţat la succesiune este considerat că nu a avut niciodată calitatea de moştenitor.
Această interpretare, lăsată iniţial la aprecierea instanţelor de judecată, a fost reglementată expres prin art. 4.6 din HG nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care prevede: „având în vedere că textul legal [nn.- art. 4 alin. (3]) face referire numai la succesibilii neacceptanţi, per a contrario, rezultă că succesibilii renunţători nu beneficiară de prevederile legii".
Aşa fiind, recursul declarat de contestatorul C.M., va fi respins ca nefondat.
În ce priveşte recursul contestatorilor P.M.S., D.C.M. şi B.A.L., urmează a se constata că acesta este nul, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, semnătura părţii care exercită calea de atac.
Aşa cum s-a stabilit prin recursul în interesul legii, soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia nr. 39 din 7mai 2007, nerespectarea cerinţei semnăturii cererii poate fi împlinită în condiţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în tot timpul
judecăţii.
În speţă, recursul a fost semnat doar de recurentul C.M.
La termenul din 26 noiembrie 2007 (încheiere, fila 16), cauza s-a amânat pentru a da posibilitatea celorlalţi contestatori să semneze recursul sau să depună la dosar procura acordată lui C.M., semnatarul cererii.
La termenul din 3 martie 2008, deşi au fost citaţi cu menţiunea de a semna recursul sau de a depune procura acordată lui C.M., recurenţii P.M.S., D.C.M. şi B.A.L. nu s-au prezentat şi nici nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei.
Cererea de recurs, formulată în numele celor patru contestatori, doar de unul dintre aceştia, fără a avea procură legalizată de la contestatorii nesemnatari ai cererii şi neprezentarea în instanţă a acestora pentru a semna cererea, face ca, pentru nesemnatarii cererii, să nu fie îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 82 şi art. 83 C. proc. civ.
Semnătura fiind o condiţie necesară pentru valabilitatea cererii, în raport cu dispoziţia înscrisă în art. 287 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă şi recursului, care sancţionează lipsa semnăturii cu nulitatea, recursul părţilor ce nu l-au semnat, se anulează ca neregulat formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul C.M. împotriva deciziei nr. 251 din 21 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, ca nefondat.
Constată nul recursul declarat de contestatorii P.M.S., D.C.M. şi B.A.L. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2008.
c
6
| ← ICCJ. Decizia nr. 140/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1177/2008. Civil → |
|---|
