ICCJ. Decizia nr. 1720/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1720
Dosar nr. 33/36/200.
Şedinţa publică din 13 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 august 1999, reclamantele K.B. şi Z.L. prin mandatar avocat S.L.L. au chemat în judecată pe pârâţii: 1. D.G.F.S. Constanţa; 2. Consiliul Local al Municipiului Constanţa reprezentat prin Primar; 3. RA E.D.F.P.P. Constanţa şi au solicitat „constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 869 din 29 iulie 1961 emisă de fostul Sfat Popular al oraşului Constanţa, în baza sentinţei civile nr. 715 din 28 februarie 1961 a Tribunalului Popular al oraşului Constanţa; obligarea pârâţilor de a le lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţa.
În motivarea acţiunii se arată că imobilul revendicat a aparţinut părinţilor reclamanţilor şi a fost preluat abuziv de stat, conform Decretului nr. 111/1951 ca imobil părăsit când de fapt proprietarii au fost evacuaţi din imobil. În drept au fost invocate prevederile art. 480 şi urm. C. civ.
La 28 februarie 2000 reclamantele îşi completează acţiunea în sensul că solicită introducerea în cauză a pârâţilor A.S., V.N., M.E. şi a soţului său M.E. şi solicită constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiat de aceştia cu RA E.D.P.P. Constanţa.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 345 din 24 aprilie 2000 a respins acţiunea reclamantelor faţă de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanţa, RA E.D.P.P. Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local Constanţa, A.S., M.E., M.C.T. şi V.N.
Instanţa a reţinut, pe baza probelor administrate, că imobilul revendicat se compune din parter cu spaţii cu altă destinaţie închiriate şi două etaje. În baza Decretului nr. 111/1951 prin sentinţa civilă nr. 715 din 28 februarie 1961 a Tribunalului Popular al oraşului Constanţa a fost trecut în proprietatea statului, ulterior fiind transmis în administrarea fostului I.L.L. Constanţa (la 29 iulie 1961). Acesta a înstrăinat spaţiile deţinute cu titlu de locuinţă în decembrie 1996, anterior formulării cererii de revendicare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele la 27 aprilie 2000.
Soluţionarea apelului a fost suspendată la 20 martie 2001 la cererea reclamantelor până la 26 iulie 2005 şi apoi la 23 noiembrie 2005, la cererea tuturor părţilor, până la 4 iulie 2006.
În faţa instanţei de apel reclamantele, în temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ. renunţă la judecata cu pârâţii persoane fizice precum şi la solicitarea de a se contesta nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între RA E.D.P.P. şi chiriaşi (persoanele fizice chemate în judecată. Prin acelaşi înscris se solicită repararea pagubei, în ce priveşte partea din imobil pentru care nu este posibilă restituirea în natură, prin echivalent bănesc conform evaluării din expertiză.
În faţa aceleiaşi instanţe reclamantele mai precizează că solicită şi restituirea imobilului din str. P. nr. 1 situat în „prelungirea primului imobil".
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 86 din 7 martie 2007 a admis apelul formulat de reclamante; a schimbat în tot hotărârea instanţei de fond în sensul că obligă intimaţii pârâţi Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, RA E.D.P.P. Constanţa să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Constanţa, format din construcţie şi teren de 165 mp; obligă Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Constanţa la 151.759 lei despăgubiri către apelantele reclamante; se respinge apelul referitor la restituirea imobilului din Constanţa, (cerere formulată în apel); se ia act că s-a renunţat la judecata capătului de cerere privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare privind pe A.S., V.N. şi M.E. şi M.T.C.; se respinge apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa a reţinut că imobilul din str. E. a fost dobândit de autorii reclamantelor în anul 1925. Imobilul a fost naţionalizat în anul 1941 ca proprietate evreiască şi în anul 1945 a fost redobândit de foştii proprietari care l-au folosit până în anul 1955, atât ca locuinţă cât şi cabinet medical, de unde au fost evacuaţi. Statul l-a preluat în baza Decretului nr. 111/1961 prin sentinţa civilă nr. 715/1961 a Judecătoriei Constanţa, ca bun fără stăpân. Cu privire la imobilul din str. P. nr. 1 se reţine că acesta nu a fost solicitat prin acţiune ci doar în apel, că nu este vorba de o singură proprietate ci de două, dobândite de la vânzători diferiţi, privind două unităţi distincte şi numai una a fost preluată prin sentinţa civilă din 1961. Imobilul din str. P. nr. 1 (teren de 113 mp şi construcţie cu şapte camere) a fost înstrăinat în anul 1982 cu act autentic, familiei G.
Instanţa conchide că se impune admiterea apelului reclamantelor în sensul menţionat mai sus.
Prin încheierea nr. 3/c din 4 mai 2007 se admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamante. Se dispune îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 86/c/2007 a Curţii de Apel Constanţa în sensul că atât în considerente cât şi în dispozitiv corect se va trece: „Obligă Primarul Municipiului Constanţa şi Consiliul Local Constanţa la plata despăgubirilor pentru celei trei apartamente, în sumă de 251.758,9 lei şi nu la plata sumei de 151.758 lei" cum din eroare s-a trecut.
Prin încheierea nr. 4/c din 30 mai 2007 se admite în parte cererea reclamantelor de explicitare a dispoziţiilor deciziei civile nr. 86/c/2007 a Curţii de Apel Constanţa, astfel: Explicitează dispozitivul deciziei în sensul că, se dispune restituirea imobilului situat în Constanţa, str. E. nr. 56, format din teren în suprafaţă de 165 mp şi parterul imobilului în suprafaţă de 135,95 mp. Se dispune îndreptarea din oficiu a încheierii din 4 mai 2007 în sensul că la alin. (3) din dispozitiv se va trece în mod corect „obligă Municipiul Constanţa prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P.S. Constanţa la plata despăgubirilor în sumă de 271.598,9 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs:
1. Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de către D.G.F.P. Constanţa.
Se susţine că potrivit prevederilor legale în materia dedusă judecăţii nu are calitate procesuală pasivă.
Motivele de recurs pot fi încadrate în situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul se priveşte ca fondat.
Acţiunea introdusă în anul 1999 a fost fundamentată în baza dreptului comun (art. 480 c. civ.).
Imobilul în litigiu devenit proprietate de stat în condiţiile arătate nu conferă automat calitatea procesuală pasivă a Statului prin Ministerul Finanţelor Publice.
Conform Legii nr. 213/1998, ale decretului nr. 31/1954 şi ale Legii nr. 215/2001, cel ce administrează bunul imobil are calitate procesuală pasivă în acţiunile în revendicare, nu Statul în nume propriu.
Art. 2 din Legea nr. 213/1998 prevede că Statul sau unităţile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public. Pentru imobilul în litigiu aceste prerogative erau exercitate de unitatea administrativ-teritorială nu de Stat ca subiect de drept civil.
Faţă de prevederile legale arătate se va respinge acţiunea faţă de pârâtul menţionat pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
2. Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa.
Se arată, în esenţă, că titlul statului nu constă în actul normativ din anul 1941 privind proprietăţile evreieşti ci preluarea a fost făcută în baza Decretului nr. 111/1951. Se mai susţine că, în ce priveşte despăgubirile băneşti acestea au fost solicitate în faţa instanţei de apel, prin schimbarea obiectului cererii iniţiale.
Acest recurs se apreciază ca fondat numai în sensul celor ce urmează.
Imobilul din str. E. nr. 56 din Constanţa a aparţinut părinţilor reclamantelor şi a fost preluat în mod abuziv de stat în anul 1961 în temeiul Decretului nr. 111/1951 ca imobil părăsit deşi proprietarii se găseau într-o altă situaţie decât cea „apreciată de autorităţi". Astfel că restituirea în natură a părţii din imobilul asupra căruia administraţia locală exercită atributele de folosinţă şi dispoziţie este legală. Astfel că sub acest aspect hotărârea recurată va fi menţinută.
Motivul de recurs privind faptul că în apel nu se pot face alte cereri noi este întemeiat.
În prezentul litigiu, în faţa instanţei de apel reclamantele au renunţat la judecata cu pârâţii persoane fizice precum şi la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâta RA E.D.P.P. şi chiriaşi (persoanele fizice pârâte) şi au formulat o pretenţie nouă în sensul acordării unor despăgubiri băneşti pentru partea din imobil ce nu poate fi restituit în natură.
Conform art. 246 C. proc. civ. reclamantele puteau renunţa oricând, evident în tot sau în parte la judecată.
Numai că, potrivit art. 294 C. proc. civ. în apel nu se pot face alte cereri noi.
Astfel că pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa nu puteau fi obligaţi să satisfacă o pretenţie a reclamantelor făcută pentru prima oară în faza judecării cauzei în apel.
În consecinţă, sub acest aspect recursul va fi admis în sensul înlăturării dispoziţiei din hotărârea recurată privind plata despăgubirilor către reclamante.
3. RA E.D.P.P. Constanţa.
După ce se face un istoric al litigiului, se arată că statul a dobândit imobilul în temeiul Decretului nr. 111/1951 astfel că acesta nu poate fi restituit urmaşilor foştilor proprietari, iar în ce priveşte despăgubirile este greşită a doua încheiere de îndreptare a erorii materiale.
Recursul se priveşte ca nefondat.
După cum s-a arătat cu ocazia analizării recursului de ordine (2) imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat de la părinţii reclamantelor în anul 1961 în baza Decretului nr. 111/1951 ale cărui condiţii nici nu erau îndeplinite (bun imobil abandonat).
Astfel că în mod legal instanţa a obligat şi această pârâtă să restituie în proprietate reclamantelor partea de imobil ce se află în administrarea sa.
În ce priveşte despăgubirile solicitate de reclamante s-a arătat cu ocazia analizei recursului de ordine (2) motivul pentru care acestea nu puteau fi acordate prin Decizia recurată.
Recurenta de ordine (3) nu a fost obligată la plata vreunei despăgubiri nici prin Decizia recurată nici prin cele două încheieri de rectificare, respectiv de explicitare a deciziei, astfel că asemenea motiv este lipsit de obiect şi deci de interes.
Faţă de cele ce preced, se vor admite primele două recursuri şi se va respinge cel de al treilea recurs pentru motivele de mai sus şi în sensul arătat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Conform art. 274 C. proc. civ. reclamantele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către recurenţii Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul local Constanţa şi de Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Constanţa împotriva deciziei civile nr. 86/c din 7 martie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Modifică Decizia recurată numai în sensul arătat.
Respinge acţiunea reclamantelor K.B. şi Z.L. faţă de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Constanţa pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Înlătură dispoziţia privind obligarea pârâţilor Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul local Constanţa la plata despăgubirilor în lei către reclamante.
Respinge recursul declarat de pârâta RA E.D.P.P. Constanţa împotriva aceleiaşi decizii ca nefondat.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Obligă pe reclamantele K.B. şi Z.L. la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către pârâţii Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul local Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1722/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1653/2008. Civil → |
|---|
