ICCJ. Decizia nr. 2203/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2203
Dosar nr.1946/103/200.
Şedinţa publică din 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 23 martie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative a chemat-o în judecată pe pârâta C.C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtei dreptul la liberă circulaţie în Anglia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 601 C din 29 mai 2007, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
Pârâta a fost returnată din Anglia pentru şedere ilegală, dar simplul fapt că o persoană depăşeşte perioada de rezidenţă de 3 luni, pentru care nu trebuie îndeplinită nicio altă condiţie decât aceea de a obţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil, nu constituie prin el însuşi un motiv de expulzare.
Înaintea luării unei asemenea măsuri statul membru trebuie să evalueze o serie de factori, precum perioada în care a rezidat persoana în cauză, vârsta, gradul de integrare şi situaţia familială pe teritoriul acelui stat şi legăturile cu ţara de origine, aspecte care nu au fost dovedite sub nicio formă în prezentul litigiu şi pe care să se întemeieze măsura restricţionării dreptului pârâtei la liberă circulaţie.
După data de 1 ianuarie 2007, libera circulaţie a cetăţenilor români, deveniţi cetăţeni ai Uniunii Europene, poate fi îngrădită doar pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Prin Decizia civilă nr. 337 din 19 septembrie 2007 Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
La data promovării acţiunii România devenise deja membră a Uniunii Europene, situaţie în care dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 şi-au încetat aplicabilitatea, normele comunitare având prioritate faţă de normele neconcordante ale legii naţionale.
Dreptul la liberă circulaţie este un drept fundamental al persoanei, fiind garantat prin art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 şi art. 52 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene şi prin Directiva 2004/38/CE.
Excepţiile de la această regulă se regăsesc în art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar norma comunitară prevede limitativ doar trei situaţii în care statul ar putea să restrângă dreptul la liberă circulaţie al persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, a siguranţei publice sau a sănătăţii publice.
Măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie trebuie să se întemeieze pe comportamentul persoanei în cauză, conduită care să reprezinte o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, măsura neputând fi justificată de motivări care nu prezintă legătură efectivă cu cazul în sine sau care sunt legate de considerente de ordin general.
Or, în speţă, prima instanţă a apreciat just asupra conduitei pârâtei, care nu se încadrează în niciuna din situaţiile care ar putea justifica restrângerea dreptului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurenta arată că pârâta a fost returnată din Anglia la data de 7 iulie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, iar măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât şi pe plan intern.
Astfel, nu se poate susţine că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituţie sau din alte instrumente juridice internaţionale, inclusiv de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, nu se poate reţine nici că prevederile din legea internă şi-au încetat aplicabilitatea, iar cele ale Directivei 68/360/CEE privind eliminarea restricţiilor de a circula şi locui în cadrul Comunităţii pentru lucrătorii statelor membre s-au suspendat pentru cetăţenii români pe o perioadă de 2 ani prin Legea nr. 157/2005, prin care s-a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
Returnarea unui cetăţean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică internă a acelui stat, iar autorităţile române nu au competenţa de a se pronunţa supra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile engleze.
Măsura luată în speţă de aceste autorităţi este de natură să facă dovada că pârâta nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul Uniunii Europene, şi fiind în culpă, pârâta trebuie să suporte consecinţele faptei sale.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel a reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de dreptul comunitar, aplicabil şi în România de la data de 1 ianuarie 2007, când aceasta a devenit membră a Uniunii Europene ; totodată, a reţinut că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Curtea de Apel nu a reţinut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară Constituţiei sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulaţie, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamantă.
Într-adevăr, simpla returnare a pârâtei din Anglia la data de 7 iulie 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulaţie în acest stat al Uniunii Europene.
Deşi potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetăţeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiţie suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a respectivului cetăţean, o asemenea interpretare şi aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Or, în speţă, chiar dacă instanţa nu poate cenzura măsura returnării pârâtei, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtei la liberă circulaţie pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat şi nu a dovedit prin ce ar ameninţa conduita acesteia una din valorile mai sus menţionate.
Dobândind statutul de ţară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Or, dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităţilor europene, precum şi prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European şi a Consiliului.
Pe de altă parte, suspendarea pentru o perioadă de 2 ani a aplicării Directivei în cazul României şi Bulgariei, în cazul lucrătorilor, cu excepţia celor care respectă condiţiile de lucru ale statului pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea nu sunt incidente în speţă deoarece intimata a fost returnată pentru intrare şi şedere ilegală pe teritoriul Angliei, iar nu pentru desfăşurarea unei activităţi fără respectarea legislaţiei statului respectiv.
În concluzie, cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 337 din 19 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 552/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3839/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
