ICCJ. Decizia nr. 552/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 552
Dosar nr. 195/107/2005
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, C.I., L.I. şi L.G. au cerut Primăriei municipiului Alba Iulia, la data de 21 noiembrie 2005, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1439 mp înscris în C.F. 3393 Alba Iulia cu nr. top 2972/2, expropriat de la autorul lor C.G.
În subsidiar, pentru cazul că restituirea în natură nu ar fi posibilă, notificatorii au cerut acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Primarul municipiului Alba Iulia a emis dispoziţia nr. 937 din 17 noiembrie 2005, prin care a respins cererile de mai sus cu motivarea că notificarea a fost depusă tardiv în raport cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată şi republicată, ale OUG nr. 109/2001 şi ale OUG nr. 145/2001.
Notificatorii au contestat în justiţie dispoziţia, solicitând anularea ei şi obligarea primăriei să soluţioneze notificarea.
Tribunalul Alba Iulia, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 339 din 21 martie 2007, prin care a admis în parte cererea dedusă judecăţii sale în sensul că a respins contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 937/2005 emisă de Primarul municipiului Alba Iulia şi a obligat pe acelaşi primar să emită o dispoziţie prin care să soluţioneze în fond notificarea formulată de contestatori sub nr. 7094 din 25 aprilie 2001 având ca obiect restituirea în natură a aceluiaşi teren.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a pronunţat Decizia civilă nr. 195/A din 14 iunie 2007, prin care a admis apelul declarat de Primarul municipiului Alba Iulia şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că a respins în întregime cererea formulată de contestatori.
Tribunalul a constatat că, anterior notificării din anul 2005, contestatorii au cerut în anul 1991 restituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în temeiul Legii nr. 18/1991, după care, prin cererea înregistrată direct la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 7094 din 25 aprilie 2001, au solicitat restituirea aceluiaşi teren, dar amândouă cererile au rămas nesoluţionate.
Tribunalul a calificat cererea nr. 7094 din 25 aprilie 2001 ca fiind notificare în temeiul şi în înţelesul Legii nr. 10/2001, iar primăria notificată nu şi-a îndeplinit obligaţia de a soluţiona cererea obiect al notificării.
Curtea de apel a hotărât însă că tribunalul a acordat contestatorilor ceea ce ei nu au cerut, încălcând astfel dispoziţiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ., potrivit căruia în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Or, curtea de apel a constatat că „neîndoielnic, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă anularea dispoziţiei nr. 937/2006", aspect sub care prima instanţă a soluţionat judicios pricina pe calea excepţiei de tardivitate.
A reţinut curtea de apel că tribunalul a greşit când a extins analiza cauzei şi prin prisma cererii nr. 7549/1991 statuând că ar fi fost datoria comisiei instituite în baza Legii nr. 10/2001 să o analizeze, imputând, în consecinţă, primei instanţe că nu a sesizat că nu a fost învestită de contestatori în acest sens şi că, de fapt, cererea de mai sus vizează Legea nr. 18/1991 iar nu Legea nr. 10/2001.
Contestatorii au declarat recurs în care, invocând cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au cerut casarea deciziei instanţei de apel şi păstrarea sentinţei primei instanţe.
Dezvoltând recursul, contestatorii au susţinut că prima instanţă a soluţionat corect cererea dedusă judecăţii sale, în limitele în care a fost investită şi statuând legal că sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001.
Examinând recursul, Înalta Curte constată cele ce succed.
Ca stare de fapt, este în afara oricărui dubiu că, în scopul redobândirii proprietăţii asupra unui imobil intravilan preluat de stat prin expropriere de la autorul lor, contestatorii au formulat cererile nr. 7549/1991, nr. 7094 din 25 aprilie 2001 şi nr. 17021 din 20 septembrie 2005, primele două nefiind soluţionate de Primăria municipiului Alba Iulia, iar ultima a fost respinsă (ca fiind tardiv formulată) prin dispoziţia nr. 937 din 17 noiembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Alba Iulia.
Adresându-se justiţiei, contestatorii au cerut, aşa cum rezultă din conţinutul cererii de investire a Tribunalului Alba (fila 1 dosar fond), „anularea dispoziţiei nr. 937 emisă de pârât şi obligarea acestuia să soluţioneze notificarea înregistrată prin nr. 17021/2005".
În conţinutul contestaţiei se arată, printre altele, că „nu există nici un fel de motivare privind tardivitatea cererii", cu precizarea că „mai mult, după apariţia Legii nr. 10/2001 şi în temeiul acestei legi" contestatorii au formulat notificarea nr. 7094/2001.
În fine, din încheierea de şedinţă a Tribunalului Alba aflată la fila 19 în dosarul de primă instanţă rezultă că la data de 8 februarie 2006 contestatorul C.I. a susţinut că „a formulat notificare prin executor judecătoresc şi în anul 2001 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu".
Din compararea celor astfel arătate rezultă lipsa de claritate a susţinerilor contestatorilor, strict formal putându-se reţine că aceştia ar fi cerut justiţiei doar anularea dispoziţiei emise de primar şi obligarea acestuia de a soluţiona în fond cererea obiect al notificării din anul 2005, ceea ce ar justifica soluţia dată cauzei în apel.
Sensul literal sau juridic al termenilor folosiţi nu constituie însă criteriu unic de definire a unei cereri deduse judecăţii.
Aceasta pentru că nu partea reclamantă, ci instanţa are obligaţia de a caracteriza corect acţiunea introdusă în justiţie, iar criteriul determinant este cel al înţelesului dat de reclamant acelor termeni, de natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii în justiţie.
În raport cu asemenea interpretare, trebuie văzut că, în cauză, contestatorii au cerut fără rezultat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, după care, în acelaşi scop, au cerut restituirea terenului în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 prin cererea nr. 7094 din 25 aprilie 2001, cerere rămasă nesoluţionată, revenind cu o nouă cerere după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, cea din urmă fiind respinsă ca tardivă prin dispoziţia contestată în justiţie.
Aşadar, este evident că scopul urmărit de contestatori constă în obligarea pârâtului notificat de a-şi îndeplini obligaţia instituită în sarcina sa prin art. 23 alin. (1) din forma iniţială Legii nr. 10/2001, menţinută prin art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege modificată prin Legea nr. 247/2005 şi republicată, potrivit cu care „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare ... unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură".
Prin prisma celor astfel enunţate, prima instanţă a caracterizat corect cererea dedusă judecăţii şi, fără a depăşi limitele investirii sale, a hotărât legal că primarul pârât nu şi-a îndeplinit obligaţia expres prevăzută de lege de a soluţiona cererea de restituire în natură care a făcut obiectul notificării nr. 7094 din 25 aprilie 2001, dispunând în sensul conţinut de dispozitivul hotărârii date.
Dimpotrivă, curtea de apel a greşit stabilind în sensul descris în prezentele considerente, ceea ce va avea drept consecinţă admiterea recursului în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi păstrarea sentinţei primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C.I., L.I. şi L.G. împotriva deciziei nr. 195/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi păstrează sentinţa civilă nr. 339 din 21 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6446/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2203/2008. Civil → |
|---|
