ICCJ. Decizia nr. 281/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 281.
Dosar nr. 1312/111/2008
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 417/C din 19 aprilie 2007, Tribunalul Bihor a respins cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâta Covaci Mioara, reţinând următoarele:
Conform art. 1 din Legea nr. 45/1997, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără formalităţi, orice persoană care nu a îndeplinit condiţiile de intrare sau nu mai îndeplineşte condiţiile de şedere, aplicabile pe teritoriul părţii contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că aceasta are cetăţenia părţii contractante solicitate.
În speţă, din declaraţia pârâtei C.M. reiese că aceasta s-a stabilit pe teritoriul Olandei, fără forme legale.
Al patrulea protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la liberă circulaţie, însă el prevede şi că acest drept poate să facă obiectul unor restrângeri, care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Întrucât nu s-a dovedit că pârâta a avut un comportament necorespunzător pe teritoriul Olandei, restrângerea dreptului la liberă circulaţie nu se impune ca o măsură necesară într-o societate democratică, justificată de interesul public, şi, faţă de prevederile art. 55 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, modificată şi completată prin OG nr. 5/2006, a respins cererea reclamantei.
Prin Decizia civilă nr. 430-A din 9 octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă, reţinând, în esenţă, că începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, limitarea libertăţii de circulaţie a cetăţenilor români în ţările membre ale Uniunii Europene se poate face numai cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu, respectiv Directiva nr. 38/2004/CE şi Regulamentul nr. 1612/1968, ale Parlamentului, respectiv Consiliului European, şi anume doar pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Întrucât în cauză nu s-a făcut nicio dovadă în legătură cu împrejurările şi cerinţele mai sus evocate, instanţa de apel a constatat că hotărârea atacată este temeinică şi legală şi, în consecinţă, a respins apelul reclamantei, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că intimata a fost returnată din Olanda, la data de 1 decembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, iar autorităţile române au luat act de măsura autorităţilor olandeze, fără să poată cenzura măsura dispusă.
Recurenta a arătat că temeiul acţiunii l-a constituit măsura returnării pârâtei dispusă în baza acordului de readmisie şi că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, faţă de care unica condiţie necesară pentru a dispune măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie, dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie, este returnarea.
Prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a reţinut că măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor la care se referă art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice.
Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituţionale, a art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Faţă de prevederile art. 25 din Constituţie, libertatea de circulaţie a cetăţenilor nu este absolută, iar regulile după care se desfăşoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care, în art. 5, prevede limitativ obligaţiile pe care le au cetăţenii români pe perioada şederii în străinătate, aceasta trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege.
S-a susţinut că, în mod greşit s-a apreciat că nu rezultă împrejurări care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului pârâtei la liberă circulaţie, şi că legea română nu a fost interpretată sistematic, prin raportare la obligaţiile ce revin cetăţenilor români care părăsesc România.
Protocolul nr. 4 adiţional al Convenţie, la art. 2, garantează dreptul la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate, însă această garanţie poate suporta restricţiile prevăzute de paragraful nr. 4 al art. 2, iar restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Olandei este justificată de „interesul public într-o societate democratică".
Declaraţia olografă a pârâtei confirmă faptul că aceasta a conştientizat că a fost returnată pentru şedere ilegală pe teritoriul Olandei şi că a încălcat obligaţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005.
Chiar dacă art. 40 din Directiva 2004/38/CE prevede transpunerea acesteia în legislaţia internă, Directiva nu face parte de drept din legislaţia internă. Ea impune statelor membre o obligaţie de rezultat, lăsând autorităţilor naţionale competenţele legate de forma şi mijloacele utilizate în acest scop.
Legea nr. 248/2005 nu încalcă dispoziţiile dreptului comunitar privind libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii, pentru că măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la propriul resortisant şi nu la resortisanţii altor state membre ale Uniunii, iar condiţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 sunt îndeplinite, pentru că pârâta a fost returnată în baza unui acord de readmisie pentru şedere ilegală şi pentru muncă fără forme legale.
Prin Directiva 2004/38/CE nu a fost înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetăţeni, iar în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, urmând ca la stabilirea perioadei pentru care se limitează exercitarea dreptului la libera circulaţie a pârâtei să se aibă în vedere faptul că măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentate.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru şedere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speţă, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Din procesul-verbal aflat la fila 5 dosar fond rezultă că intimata-pârâtă a fost returnată din Olanda pentru intrare şi şedere ilegală pe teritoriul acestei ţări, iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că intimata-pârâtă a săvârşit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie al intimatei-pârâte doar pentru intrare şi şedere ilegală pe teritoriul Olandei nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acesteia.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 430-A din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1975/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3046/2008. Civil → |
|---|
