ICCJ. Decizia nr. 2854/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2854
Dosar nr. 3580/86/200.
Şedinţa publică din 9 mai 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei D.C.T.
În motivarea cererii s-a arătat că la 28 aprilie 2007 pârâtul a fost returnat din Ungaria, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 230/2002, publicată în M.Of. nr. 296/2002 şi, potrivit dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, astfel cum a fost modificată prin OG nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Prin sentinţa civilă nr. 847 din 12 iunie 2007 Tribunalul Suceava, secţia civilă a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei putea fi dispusă numai până 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, însă după această dată ea nu se mai justifică.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte a fost respins de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 285 pronunţată la data de 3 octombrie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că talonul de returnare şi declaraţia pârâtei, depuse ca probe la fond, au fost întocmite în punctul de trecere a frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, urmare măsurii de returnare dispuse de statul străin, iar autorităţile române au luat act de măsura dispusă de autorităţile străine, fără a putea cenzura returnarea pârâtei.
După data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, restrângerea libertăţii de circulaţie a cetăţenilor români nu se mai poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu şi anume a Directivei nr. 38/2004. Aceste norme au fost transpuse în legislaţia română prin OUG nr. 102/2005.
Începând cu 1 ianuarie 2007, cetăţenilor români nu li se poate aplica un tratament discriminatoriu în raport cu cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie.
Această măsură se justifică pentru apărarea ordinii şi se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate a fost modificată prin OG nr. 5/2006 şi OUG nr. 96/2006.
Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 61, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetăţean al Uniunii, orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
Aşa cum s-a apreciat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie prin instituirea Comunităţii, statele au creat un drept aplicabil resortisanţilor lor, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului şi care se impune jurisdicţiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competenţa generală de a completa cu drepturi şi obligaţii noi, astfel încât, orice persoană, cetăţean al Uniunii Europene, dobândeşte dreptul de a cere judecătorului naţional să i se aplice dispoziţiile din tratate, regulamente, decizii şi directive comunitare, pentru protecţia unui drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremaţiei sale presupune aplicarea de către judecătorul naţional, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetăţenilor şi neaplicarea oricărei prevederi din dreptul naţional care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulaţii, cetăţenii români vor fi supuşi legislaţiei naţionale, în speţă Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislaţia comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct şi prioritar.
În acest sens, urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabileşte condiţiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, de către cetăţenii Uniunii, precum şi restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi cu condiţia de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene şi potrivit legislaţiei comunitare menţionate, toţi românii sunt cetăţeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulaţie în toate statele membre.
Prin urmare, în măsura în care dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin OG nr. 5/2006 potrivit căreia, recurenta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei D.C.T. îi creează o situaţie mai grea acestuia şi nu îi conferă garanţia respectării dreptului la libera circulaţie în calitate de cetăţean al Uniunii, în condiţiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reţinut vreuna din situaţiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu îşi vor mai găsi aplicabilitate în speţă.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 285 din 3 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2910/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2846/2008. Civil → |
|---|
