ICCJ. Decizia nr. 2851/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2851
Dosar nr. 1570/30/2008
Şedinţa publică din 9 mai 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1073/PI din 11 mai 2007, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.E. împotriva pârâtului Primarul municipiului Timişoara şi, în consecinţă, l-a obligat pe pârât să se pronunţe printr-o nouă dispoziţie motivată şi asupra cotei părţi de teren aferentă celor şase apartamente edificate de stat după preluarea imobilului, precum şi asupra cotei părţi de teren aferentă apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, cu observarea art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 raportat la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi să pună în acord art. 2 al Dispoziţiei nr. 510/2007 cu conţinutul art. 1 al aceleiaşi dispoziţii, în sensul declarării că dispoziţia de restituire a cotei de 1/1, dispusă prin art. 1, face dovada proprietăţii asupra cotei de 1/1 şi nu de ½ parte din apartamentul nr. 1 – dreapta, SAD 1 şi SAD 2, cum eronat figurează în art. 2.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că deşi prin Decizia civilă nr. 438 din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara s-a dispus obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie privind restituirea integrală către reclamantă a apartamentului nr. 1 – dreapta, a SAD nr. 1 şi SAD nr. 2, cu părţile lor comune şi cotele părţi de teren aferente fiecăruia şi, deşi în art. 1 al dispoziţiei nou emise de pârât se respectă întocmai hotărârea judecătorească menţionată, în art. 2 se reiau practic menţiunile din dispoziţia iniţială, respectiv se specifică faptul că dispoziţia emisă face dovada proprietăţii nu pentru cota de 1/1 din apartamentul şi spaţiile cu altă destinaţie restituite, ci doar pentru cota de ½ parte; prin urmare, între art. 1 şi art. 2 al noii dispoziţii există neconcordanţe, astfel că pretenţia reclamantei de a se pune în acord cele două articole este întemeiată.
De asemenea, tribunalul a apreciat ca fiind justificată şi cererea reclamantei de obligare a pârâtului să se pronunţe expres şi asupra cotei părţi din terenul aferent apartamentelor nerestituite în natură, vândute în baza Legii nr. 112/1995, pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, corectarea dispoziţiei în acest sens impunându-se pentru acurateţe întrucât, potrivit C.F. nr. 1022 Timişoara, apartamentele 2, 3 şi 6 figurează ca având în componenţă şi o cotă parte din terenul aferent ce face obiect al părţilor comune indivize, conform foii A a cărţii funciare menţionate; rezultă că, pentru evitarea oricăror interpretări, se impune ca pârâtul să se pronunţe, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 cu trimitere la art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, şi cu privire la cotele de teren aferente apartamentelor ce nu pot fi restituite în natură, propuse pentru despăgubiri, fiind evident că notificarea în privinţa lor va urma aceiaşi soartă ca şi apartamentele de care aparţin şi care fac obiect al dreptului de proprietate principal, cota parte din teren fiind obiect al dreptului de proprietate comună indiviză, în virtutea principiului accesorium sequitur principale.
Totodată, s-a reţinut ca fiind întemeiată şi pretenţia reclamantei în legătură cu omisiunea pârâtului de a se pronunţa asupra cotei părţi din nr. top. 1158/1 aferentă celor şase apartamente edificate de stat după preluarea imobilului, prin supraetajarea acestuia cu etajul doi, cotă pe care reclamanta a pierdut-o în favoarea cumpărătorilor apartamentelor edificate de stat şi care se regăseşte ca şi parte comună indiviză în componenţa dreptului de proprietate ce poartă asupra fiecăruia din cele şase apartamente; cum prin Decizia civilă nr. 438/2006 a Curţii de Apel Timişoara s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită cu privire la dreptul de proprietate asupra întregului imobil cu nr. top. 1158/1, rezultă că în mod corect a sesizat reclamanta că pârâtul a omis să se pronunţe şi cu privire la cota parte de teren aferentă apartamentelor edificate de stat după preluare, devreme ce potrivit C.F. nr. 1022 Timişoara acestor apartamente li s-a atribuit o cotă parte indiviză din terenul aferent imobilului, aşa încât se impune ca pârâtul să statueze şi asupra acestei cote părţi de teren, cu observarea art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a confirmat sentinţa tribunalului, dispunând prin Decizia nr. 434/A din 15 octombrie 2007 respingerea apelului declarat de pârât, ca neîntemeiat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Dispoziţia administrativă contestată în prezentul litigiu, nr. 510 din 13 februarie 2007, a fost emisă în baza deciziei civile nr. 438 din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, care a obligat în mod expres pârâtul să restituie în natură reclamantei, în cotă de 1/1, imobilul înscris în C.F. 1022 Timişoara, nr. top. 1158/1, compus din apartamentul nr. 1 – dreapta cu 9,20% părţi comune şi 90/979 mp teren, SAD 1 cu 2,24% părţi comune şi 22/979 mp teren şi SAD 2 cu 8,86% părţi comune şi 81/979 mp teren.
Cu toate acestea, în cuprinsul dispoziţiei emise de Primarul municipiului Timişoara în temeiul hotărârii judecătoreşti menţionate există unele neconcordanţe între art. 1 şi art. 2, corect sesizate de instanţa de fond, ce se impun a fi corectate pentru evitarea oricăror interpretări în ceea ce priveşte măsura restituirii dispuse de pârât.
De asemenea, nu se poate susţine că reclamanta ar fi solicitat prin notificare restituirea în natură doar a apartamentelor, fără teren, în condiţiile în care în cartea funciară aferentă acestora, respectiv C.F. nr. 1022 Timişoara, ele figurează ca având în componenţă şi o cotă parte din terenul aferent, ce face obiect al părţilor comune indivize, situaţie în care se impune ca pârâtul să se pronunţe şi asupra acestor cote părţi de teren.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâtul, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Fără a dezvolta separat cele două motive de recurs invocate, recurentul susţine că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au interpretat greşit faptul că el ar fi omis să se pronunţe în mod expres cu privire la terenul aferent apartamentelor nr. 2, 3 şi 6, deoarece aceste apartamente sunt înscrise în cartea funciară cu părţi comune indivize şi cotă parte teren.
Prin sintagma „despăgubiri pentru apartamentele 2, 3 şi 6 din imobilul înscris în C.F. nr. 1022 Timişoara, nr. top. 1158/1" se înţelege că se vor acorda despăgubiri pentru aceste apartamente aşa cum sunt ele înscrise în C.F. 1022 Timişoara, nr. top. 1158/1, respectiv cu părţi comune indivize şi teren aferent.
Prin notificarea nr. 20/15 mai 2001, înregistrată la Primăria municipiului Timişoara sub nr. D06X1002871 din 15 mai 2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a demisolului, parterului şi etajului I, adică a apartamentelor SAD 1, SAD 2, 1, 2, 3 şi 6 din imobilul situat în Timişoara, înscrise în C.F. col, nr. 1922 Timişoara, nr. top. 1158/1.
Referitor la petitul 1 pct. b al acţiunii reclamantei, este de menţionat că între ceea ce s-a solicitat prin notificare şi situaţia de fapt actuală a imobilului există neconcordanţă, deoarece demisolul, parterul şi etajul I, cu întindere la data preluării abuzive de către stat, conţineau SAD 1, SAD 2, apartamentele 1, 2, 3 şi 6, diferenţa rezultând din cotele părţi comune indivize, întrucât la data preluării abuzive imobilul avea demisol, parter şi etajul I, iar ulterior s-a edificat încă un etaj, aşa cum reiese din C.F. 1022 Timişoara, nr. top. 1158/1.
Prin urmare, prin dispoziţia contestată a fost soluţionată cererea reclamantei aşa cum a fost ea formulată prin notificare, astfel demisolul, parterul şi etajul I, adică apartamentele SAD 1, SAD 2, apartamentele 1, 2, 3 şi 6 din imobilul situat în Timişoara, înscrise în C.F. col. 1022 Timişoara, nr. top. 1158/1, intrare dreapta, fosta str. D. 9.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Prima critică din recurs vizează interpretarea greşită de către instanţele anterioare a art. 5 din dispoziţia contestată în prezentul litigiu, sub aspectul înţelesului sintagmei „despăgubiri pentru apartamentele 2, 3 şi 6 din imobilul înscris în C.F. nr. 1022 Timişoara, nr. top. 1158/1" şi, decurgând din aceasta, nelegalitatea reţinerii în sarcina recurentului-pârât a omisiunii de pronunţare asupra terenului aferent apartamentelor 2, 3 şi 6 din imobilul, obiect al notificării reclamantei.
Astfel, recurentul a susţinut că măsura de acordare de despăgubiri pentru „apartamentele 2, 3 şi 6 din imobilul înscris în C.F. nr. 1022 Timişoara, nr. top. 1158/1", cuprinsă în dispoziţia nr. 510 din 13 februarie 2007, art. 5, se referă inclusiv la cota parte de teren aferentă celor trei apartamente, ceea ce ar rezulta din trimiterea făcută la cartea funciară în care respectivele apartamente figurează înscrise cu părţi comune indivize şi cotă parte teren aferent.
Este adevărat că prin art. 5 din dispoziţia nr. 510 din 13 februarie 2007 emisă de Primarul municipiului Timişoara (filele 2-3 dosar fond) s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „pentru apartamentele 2, 3 şi 6 din imobilul înscris în C.F. nr. 1022 Timişoara, nr. top. 1158/1" şi că în conformitate cu menţiunile înscrise în cartea funciară (filele 103-105 dosar fond) aceste apartamente figurează ca având în componenţă şi o cotă parte din părţile comune indivize şi din terenul aferent, numai că în aplicarea corectă a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, care reprezintă baza legală a propunerii de acordare de despăgubiri pentru apartamentele în discuţie, dispoziţia prin care se face o atare propunere trebuie să cuprindă, conform pct. 26.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, şi „toate datele de identificare a imobilului notificat".
Or, potrivit notificării nr. 20 din 15 mai 2001 (fila 4 dosar fond), aşa cum aceasta a fost precizată la data de 13 august 2001 (fila 5 dosar fond), reclamanta a solicitat restituirea imobilului situat în Timişoara, înţeles ca „partea de construcţie care reprezintă demisolul, parterul şi etajul întâi (cu toate dotările şi utilităţile aferente), cât şi terenul aferent acestei părţi la data preluării în mod abuziv", astfel că prin dispoziţia de soluţionare a acestei notificări trebuia să se facă referire expresă şi la terenul aferent apartamentelor 2, 3 şi 6, ceea ce nu s-a întâmplat, propunerea de acordare de despăgubiri cuprinsă în art. 5 al dispoziţiei nr. 510 din 13 februarie 2007 vizând strict apartamentele 2, 3 şi 6, nu şi terenul aferent lor.
De aceea, în mod corect instanţa de apel a confirmat soluţia fondului, apreciind că, prin dispoziţia contestată, recurentul-pârât nu s-a pronunţat şi cu privire la cota parte de teren aferentă apartamentelor 2, 3 şi 6.
Modalitatea în care instanţa de apel a interpretat dispoziţia contestată pe aspectul supus analizei este cea corectă, aşa încât cazul de modificare invocat de recurent, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu-şi găseşte aplicabilitatea în speţă.
De asemenea, în speţă nu-şi găseşte aplicabilitatea nici cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece obligarea recurentului-pârât de a se pronunţa şi asupra cotei părţi de teren aferentă apartamentelor 2, 3 şi 6 se impune în virtutea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, astfel cum acestea sunt explicitate la pct. 26.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, recurentul a susţinut, cu referire la petitul 1 pct. b din acţiunea dedusă judecăţii, că prin dispoziţia contestată a fost soluţionată cererea reclamantei aşa cum a fost ea formulată prin notificare, respectiv restituirea în natură a imobilului în componenţa de la data preluării abuzive - demisolul, parterul şi etajul I, adică apartamentele SAD 1, SAD 2, apartamentele 1, 2, 3 şi 6 din imobilul situat în Timişoara, înscrise în C.F. 1022 Timişoara, nr. top. 1158/1, intrare dreapta, fostă str. D. 9.
Deşi nu se constituie într-o critică expresă la adresa hotărârii recurate, aceste susţineri tind să combată soluţia dată la fond petitului 1 pct. b din acţiunea reclamantei, confirmată în apel, ceea ce impune ca instanţa de recurs să analizeze şi sub acest aspect legalitatea deciziei din apel.
Astfel, prin petitul 1 pct. b din cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat „obligarea pârâtului să se pronunţe şi asupra următoarelor cote din parcela de teren cu nr. top. 1158/1, notificată de mine conform Legii nr. 10/2001, asupra cărora pârâtul a omis să se pronunţe prin dispoziţia nr. 510/2007", respectiv „cota de 143,5/979 cedată de cele 6 apartamente notificate etajului 2".
Aşa cum susţine şi recurentul şi cum, de altfel, recunoaşte şi reclamanta prin expunerea de motive din cererea de chemare în judecată, după preluarea imobilului litigios, statul a edificat pe construcţia iniţială încă un etaj, şi anume etajul 2, care nu putea şi nici nu a fost solicitat prin notificarea de restituire a reclamantei.
Ceea ce s-a solicitat prin notificare a fost imobilul în componenţa de la data preluării abuzive, înscris în C.F. nr. 1022 Timişoara, nr. top. 1158/1, adică atât construcţia compusă din demisol, parter şi etajul I, cât şi „terenul aferent acestei părţi la data preluării în mod abuziv", după cum reclamanta a menţionat expres în precizarea adusă notificării iniţiale, ce se regăseşte în copie la fila 5 din dosarul de fond.
Atâta timp cât prin Decizia civilă nr. 438/2006 a Curţii de Apel Timişoara (filele 28-31 dosar fond) s-a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la restituire asupra întregului imobil înscris în C.F. nr. 1022 Timişoara, nr. top. 1158/1, în componenţa de la data preluării de către stat, în care intră şi terenul aferent construcţiei, teren ce face obiectul notificării de restituire formulată de reclamantă în condiţiile Legii nr. 10/2001, şi atâta timp cât din acest teren a fost atribuită o cotă parte şi apartamentelor construite de stat după preluarea imobilului litigios, prin supraetajarea construcţiei iniţiale cu etajul doi, în mod legal instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului-recurent să se pronunţe prin dispoziţie motivată şi asupra cotei părţi de teren aferentă apartamentelor edificate de stat, cu observarea art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, numai în felul acesta asigurându-se reclamantei o reparaţie integrală pentru privarea de proprietate suferită.
Rezultă că şi sub acest aspect Decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată cu referire la art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu consecinţa inaplicabilităţii în speţă a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtului nu este fondat şi îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 434/A din 15 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2837/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3352/2008. Civil → |
|---|
