ICCJ. Decizia nr. 2948/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2948
Dosar nr. 15585/3/200.
Şedinţa publică din 14 mai 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Reclamanta C.N. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 4255 din 4 mai 2005 emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti, prin care i-a fost respinsă notificarea privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.567,24 mp, situat în Bucureşti, şi s-a stabilit îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent, în valoare de 3.836.000.000 lei (echivalentul a 135.533 dolari SUA) în limita suprafeţei de 2.297,00 mp, solicitând Tribunalului Bucureşti, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la data de 14 iunie 2005, restituirea în natură a suprafeţei de teren neafectată de elemente de sistematizare şi stabilirea măsurilor prin echivalent la valoarea reală a restului suprafeţei de teren ce nu poate fi restituită în natură.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 255 din 19 februarie 2007, a admis contestaţia şi a anulat în parte dispoziţia atacată, în sensul că a obligat pârâtul să emită dispoziţie de restituire în echivalent pentru întreaga suprafaţă de 2.567,24 mp solicitată prin notificare, constatând calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi a stabilit valoarea echivalent pentru acest teren la suma de 1.048.541,63 lei (RON).
În privinţa suprafeţei de teren ce face obiectul cererii de restituire, s-a reţinut că aceasta provine de la autorul reclamantei, B.G., conform actului de partaj voluntar depus la dosar, suprafaţă identificată în raportul de expertiză ca fiind situată în zona de nord a întregului teren expropriat prin Decretul nr. 510/1969. Aceeaşi expertiză a evaluat terenul la suma de 1.048.541,63 lei, suma la care reclamanta este îndreptăţită cu titlu de măsuri reparatorii.
Împotriva sentinţei a formulat apel Municipiul Bucureşti prin Primarul General, susţinând aplicarea greşită a art. 9 din Legea nr. 247/2005, ignorarea de către prima instanţă a expertizei extrajudiciare efectuată în faza administrativă pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor şi încălcarea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 620/A din 8 octombrie 2007 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut interpretarea corectă de către tribunal a probatoriului administrat asupra situaţiei de fapt şi „aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 9, art. 10 şi art. 16 din Legea nr. 247/2005", cu precizarea că unitatea deţinătoare va înainta Decizia, după stabilirea cuantumului despăgubirilor prin expertiza ce s-a efectuat în cauză, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă acesta nu reprezintă un argument temeinic în sensul că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale menţionate.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs apelantul pârât, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 247/2005 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, neavând în vedere expertiza efectuată în faza procedurii administrative şi a ignorat dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 potrivit cărora valoarea echivalentă a imobilelor urmează a fi stabilită de către Comisia Centrală, nefiind necesară stabilirea unei valori echivalente de către instanţa de judecată.
Recursul este nefondat, nefiind incident în cauză motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se constată în primul rând că art. 9 din titlul VII al Legii nr.247/2005, la care face trimitere în mod generic recurentul, nu are legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii, dispoziţia legală indicată reglementând modul de constituire a capitalului social al Fondului „Proprietatea", respectiv sursele de finanţare.
Pretenţia recurentului privind stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv a contravalorii imobilului, în raport cu expertiza efectuată în faza procedurii administrative de soluţionare a notificării, contestată prin cererea de chemare în judecată, este contrară principiului nemijlocirii, principiu fundamental al dreptului procesual civil, ce constă în obligaţia instanţei de a cerceta nemediat toate elementele care interesează soluţionarea litigiului.
În cazul lucrărilor de specialitate, interesează expertizele judiciare, efectuate în cursul unor procese pendinte la cererea unora dintre părţi ori a ambelor părţi sau chiar de instanţă din oficiu, experţii judiciari acţionând în calitate de consultanţi, delegaţi ai instanţei.
Lucrarea invocată de către recurent, denumită de către acesta „expertiză", este în realitate un „raport intern de evaluare estimativă" (fila 29 dosar fond), provenind astfel de la una din părţile aflate în proces şi nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 201-214 C. proc. civ. pentru efectuarea expertizelor judiciare.
De altfel, reprezentantul instanţă al pârâtului chemat în judecată nu s-a opus probei cu expertiză solicitată în primă instanţă de către reclamantă şi nu a formulat obiecţiuni la raportul întocmit de expertul I.S.
Şi susţinerea privind nesocotirea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2004 (titlul VII) este neîntemeiată.
Este de remarcat că titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede o procedură distinctă, după cum Decizia/dispoziţia a fost emisă anterior sau ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
Astfel, potrivit art. 16.5 lit. b) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1995 din 15 septembrie 2005, în cazul dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a titlului VII, acestea vor fi însoţite de „orice expertize judiciare sau extrajudiciare (...) împreună cu evaluarea întocmită de comisia de evaluare internă", acelaşi articol din norme prevăzând în paragraful final că, în măsura în care fac obiectul „unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, vor fi predate după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârilor judecătoreşti".
Cum dispoziţia contestată în prezenta cauză a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, evaluarea pe cale judiciară a contravalorii imobilului solicitat în procedura Legii nr. 10/2001 nu contravine prevederilor actului normativ analizat, pentru a fi îndeplinite condiţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 620/A din 8 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2960/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2818/2008. Civil → |
|---|
