ICCJ. Decizia nr. 3671/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3671
Dosar nr. 29464/3/200.
Şedinţa publică din 5 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 29464/3/2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.R., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului pentru o perioadă de cel mult trei ani, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Franţa, la data de 19 august 2007, în baza acordului dintre cele două state privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală; că, în conformitate cu art. 38 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani, dacă au fost returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu acel stat şi că, dobândind calitatea de cetăţeni ai Uniunii Europene, cetăţenii români trebuie să-şi exercite drepturile şi obligaţiile în acord cu legislaţia actuală.
Prin sentinţa nr. 1279 din 10 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că pârâtul a avut un comportament ce nu este de natură să ameninţe ordinea publică în vreun stat, astfel încât să fie justificată limitarea dreptului la liberă circulaţie.
Prin Decizia nr. 778 din 23 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Direcţia Generală de Paşapoarte, pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, astfel cum a fost completată şi modificată prin OG nr. 5/2006, au fost stabilite condiţiile în care cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la liberă circulaţie în străinătate şi limitele exercitării acestui drept.
Art. 52 din Legea nr. 248/2005, prevede măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie instituită în condiţiile art. 40 din lege până la data aderării României la Uniunea Europeană, iar dreptul la libera circulaţie al pârâtei nu se impune a fi cenzurat, deoarece acesta este în acord cu dispoziţiile legale invocate de apelantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat, în esenţă, că intimatul-pârât a fost returnat din Franţa la data de 19 august 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 278/1994 şi că în mod greşit prima instanţă şi instanţa de apel au apreciat că acţiunea este neîntemeiată. Chiar şi în condiţiile existenţei principiilor priorităţii dreptului comunitar şi al aplicării lui directe, luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiţionată de returnarea cetăţeanului dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, dacă a încălcat legislaţia statului de unde a fost returnat.
S-a mai susţinut că, returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene în baza unui Acord de readmisie se aplică numai dacă s-a încălcat ordinea juridică a respectivului stat membru al Uniunii Europene şi numai acel stat poate cenzura legalitatea măsurii returnării, iar Legea nr. 248/2005 îndeplineşte calităţile reţinute de Curtea Europeană, necesare pentru aplicarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
Obligaţiile prevăzute de Legea nr. 248/2005 trebuie respectate de toţi cetăţenii români, iar garanţia stabilită prin Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale suportă anumite restricţii prevăzute în paragrafele 3 şi 4 ale art. 2 Aceste restricţii se referă la prevederea lor de către lege şi existenţa unui scop legitim pe care să-l urmărească, privind securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Limitările trebuie să aibă şi caracter necesar într-o societate democratică, necesitate raportată la existenţa unei proporţionalităţi între scopul urmărit prin aplicarea limitărilor şi mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Recurenta a arătat că Paragraful 4 vizează restrângeri aplicabile în „zone determinate", pentru raţiuni de „interes public într-o societate democratică" şi că respingerea cererii de restrângere a exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie nu este justificată de circumstanţele concrete ale cauzei. Din declaraţia dată de pârât rezultă că a fost returnat din Franţa, pentru că nu îndeplinea condiţiile de şedere pe teritoriul acestui stat, încălcând una din obligaţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005.
Prin urmare, solicitarea reclamantei de a se restrânge exercitarea dreptului pârâtului la liberă circulaţie este întemeiată.
Faţă de prevederile art. 25 din Constituţie, libertatea de circulaţie nu este absolută. Ea trebuie să se desfăşoare după anumite reguli care sunt stabilite de Legea nr. 248/2005.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007, a respins excepţia de neconstituţionalitate art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005.
Măsura restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulaţie pe teritoriul Franţei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură penală privind protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.
În plus, se justifică şi caracterul proporţional al măsurii în raport de scopurile urmărite prin aplicarea ei, întrucât responsabilizarea pârâtului în a conştientiza respectarea unor condiţii legale pe teritoriul unor state străine se poate realiza şi prin interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul acelor state pe o durată de timp rezonabilă.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile comunitare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată pentru şedere ilegală dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din Franţa pentru şedere ilegală. Nu s-a dovedit că acesta a săvârşit vreo faptă care să justifice restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului intimatului-pârât P.R. la liberă circulaţie doar pentru şedere ilegală în Franţa nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 778 din 23 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3749/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3656/2008. Civil → |
|---|
