ICCJ. Decizia nr. 3832/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 372 din 29 martie 2007 Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamantul R.G. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Oradea.
In motivarea sentinței s-a reținut că prin dispoziția nr. 2059 din 26 iunie 2006 emisă de pârât s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru apartamentele 1, 2 și 3 împreună cu terenul aferent în cotă de 364/549 mp din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. 2042 Oradea, nr. top 1202 și 1203.
Din probatoriile administrate a rezultat că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului 92/1950 de la autoarele reclamantului, P.I., P.M. și P.A.R. La data naționalizării imobilul era compus din patru apartamente, apartamentul nr. 4 fiind restituit ulterior proprietarelor tabulare prin decizia 858/1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Oradea.
Reclamantul a solicitat prin acțiune restituirea în natură a apartamentului nr. 1 care a fost vândut în baza Legii 112/1995 numitei P.I., fără a face dovada înstrăinării ulterioare a apartamentului de către cumpărătoare. Și celelalte două apartamente au fost înstrăinate, respectiv apartamentul nr. 2 în baza Legii 112/1995, iar apartamentul nr. 3 în baza Legii nr. 4/1973, dar reclamantul nu a solicitat în instanță anularea contractelor de vânzare-cumpărare.
Reținând această situație de fapt instanța a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2 coroborate cu cele ale art. 18 din Legea 10/2001, potrivit cărora reclamantul are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
împotriva sentinței reclamantul a declarat recurs, calificat drept apel, susținând că instanța nu a cercetat dacă imobilul a fost preluat abuziv întrucât proprietarele erau exceptate de la naționalizare, iar Legea 10/2001 îi dă dreptul la reparație prin restitutio in integrum.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 445 A din 18 octombrie 2007 a respins apelul ca nefondat reținând că prin dispoziția contestată, în raport de conținutul notificării, reclamantul a primit o soluție parțial favorabilă, respectiv acordarea măsurilor reparatorii pentru apartamentele 2 și 3. Singurul apartament cu privire la care, în cadrul procedurii administrative, nu s-a dat curs cererii reclamantului, de restituire în natură, a fost apartamentul nr. 1, despre care se susține că ar fi fost înstrăinat de cumpărătoare cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (8) din Legea 112/1995.
Atât timp cât reclamantul nu a solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare, în temeiul art. 46 alin. (5) din Legea 10/2001, nu poate solicita restituirea în natură a imobilului.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul R.G., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive
- instanța nu a cercetat fondul pricinii, respectiv dacă apartamentul nr. 1 a fost înstrăinat ilegal de cumpărătoarea P.I.
- instanța a nesocotit faptul că autoarele sale erau exceptate de la naționalizare și prevederile art. 2 al. 2 al Legii 10/2001 potrivit cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
Recursul nu este fondat.
După intrarea în vigoare a Legii 10/2001 restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționată de constatarea, pe cale judecătorească, a nulității actului de înstrăinare, determinată de reaua credință a părților din actul de înstrăinare, în conformitate cu prevederile art. 45 din Legea 10/2001 republicată.
Legiuitorul a impus această necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate constata o sancțiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic, în tot, de efectele în vederea cărora a fost făcut, din cauza nesocotirii dispozițiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă și, cum, nulitatea constatată pe cale judecătorească, operează atât pentru trecut, cât și pentru viitor este de aplicat principiul restabilirii situației anterioare, prin restituirea nemișcătorului fostului proprietar.
Nulitatea actului de înstrăinare trebuie solicitată expres de către partea interesată, nefiind permis instanței de judecată, ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor cu care a fost investită.
In speță, reclamantul R.G. a solicitat restituirea în natură a apartamentului 1 din imobil, însă nu a cerut și anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995, situație în care, în mod corect instanțele au concluzionat că persoana îndreptățită are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform art. 18 lit. c) din Legea 10/2001. Ca atare, nu se poate reține critica potrivit căreia instanța nu ar fi cercetat fondul cauzei.
Este irelevantă și a doua critică inserată în motivarea recursului.
Instanța nu mai era obligată să cerceteze dacă autoarele reclamantului erau exceptate de la naționalizare, din moment ce Legea 10/2001 al art. 2 alin. (1) lit. b) prevede expres că, în accepțiunea legiuitorului, sunt considerate preluate abuziv imobilele naționalizate prin Decretul 92/1950.
De asemenea, art. 2 alin. (2) al Legii 10/2001 prevede într-adevăr, că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, însă această calitate o pot exercita doar în situația în care imobilul se poate restitui în natură și numai după primirea dispoziției sau a hotărârii judecătorești de restituire conform prevederilor legii.
Având în vedere aceste considerente recursul se privește ca nefondat și a fost respins în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3828/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3848/2008. Civil → |
|---|
