ICCJ. Decizia nr. 3868/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 152 din 13 februarie 2007, Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I.V. și I.M.C., în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N., a anulat în parte hotărârea nr. 27 din 23 noiembrie 2005 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul local Vâlcele, județul Călărași, cu privire la dispozițiile art. 2, pentru cuantumul despăgubirilor privind terenul expropriat, în suprafață de 605,78 mp proprietatea reclamanților și a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 7378,87 lei (2181,5 Euro), în loc de 1896,63 lei (605,78 dolar SUA).
Au fost respinse capetele de cerere privind suspendarea transferului dreptului de proprietate și plata drepturilor pentru terenul pretins a fi ocupat fără drept de către pârât.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că terenul proprietatea reclamanților a fost expropriat pentru utilitate publică, respectiv pentru construirea Autostrăzii Soarelui București - Constanța, iar, fără să conteste exproprierea, reclamanții și-au exprimat nemulțumirea cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că valoarea terenului expropriat este mai mare decât oferta făcută reclamanților prin hotărârea contestată, iar la stabilirea valorii de 7378,87 lei (2181,5 Euro) comisia de experți a avut în vedere și daunele aduse reclamanților, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994.
S-a mai reținut, că nu există nici un impediment ca despăgubirea să fie stabilită în Euro, pentru a fi protejate, în special, drepturile proprietarilor expropriați care sunt supuși unei măsuri de excepție, cum este exproprierea pentru utilitate publică.
Față de art. 28 din Legea nr. 33/1994 care prevede când se produce transferul dreptului de proprietate, nu mai este necesar ca acest lucru să se dispună în mod expres prin hotărâre judecătorească.
în privința folosirii de către pârât și a unei alte suprafețe de teren proprietatea reclamanților decât cea care a făcut obiectul exproprierii, s-a reținut că nu s-au administrat probe care să facă dovada acestei împrejurări.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 594 A din 1 octombrie 2007, a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanții-reclamanți I.V. și I.C.M. împotriva acestei sentințe.
A admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 7339,99 lei (2170 Euro).
Instanța de apel a reținut că reclamanții au criticat sentința apelată cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate de instanță pentru terenul expropriat, precum și cu privire la soluția respingerii capătului de cerere care are ca obiect lipsa de folosință pentru terenul ce excede suprafeței de 605,78 mp, supusă exproprierii. Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, sunt scutite de plata taxei de timbru doar cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia. Aliniatul 2 al art. 10 și dispozițiile prevăzute la alin. (1) nu sunt aplicabile litigiilor având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii.
Față de aceste dispoziții, cererea pentru neacordarea lipsei de folosință nu este scutită de plata taxelor de timbru și, pentru că apelul privește și această cerere, s-a pus în vedere apelanților-reclamanți să precizeze cuantumul pretențiilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru stabilirea taxelor de timbru datorate, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat.
Apelanții, deși legal citați cu această mențiune, nu s-au conformat dispozițiilor instanței, situație în care sunt incidente prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997.
în privința apelului declarat de pârât, s-a reținut că este întemeiată doar critica privind modul în care instanța și-a însușit concluziile ultimului raport de expertiză, deoarece "din concluziile contraexpertizei efectuată în apel (filele 307-309), rezultă că valoarea terenului expropriat este de 7339,99 lei (echivalent al sumei de 2170 Euro) și nu 7378,87 lei (echivalent al sumei de 2181,5 Euro), cât a reținut instanța de fond".
S-a reținut, că susținerea privind inadmisibilitatea capătului 1 de cerere, referitor la anularea parțială a deciziei de expropriere și capătului 3 din acțiune privind stabilirea despăgubirilor în Euro, este nefondată, pentru că dreptul reclamanților de a contesta în instanță cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărârea nr. 27 din 23 noiembrie 2005 este prevăzut expres de art. 9 din Legea nr. 198/2004, iar despăgubirile au fost stabilite în lei. Raportarea la cursul de schimb al monedei Euro este făcută doar pentru înlăturarea efectelor inflației, pentru perioada care ar putea trece până la achitarea efectivă a acestei sume de către apelantul-pârât.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România S.A. și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Pârâtul, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, a formulat următoarele critici:
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Călărași, Consiliul local Vâlcele a respectat toate prevederile Legii nr. 198/2004 și ale "Normei de aplicare a acestei legi".
A arătat recurentul, că a invocat excepția de inadmisibilitate a primului capăt de cerere având ca obiect nulitatea relativă parțială a hotărârii nr. 27 din 23 noiembrie 2005, deoarece hotărârea este un act unilateral și, conform art. 10 alin. (3) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, poate fi revocată pentru motive de temeinicie.
Posibilitatea anulării hotărârii nu este prevăzută de lege.
Legea prevede în mod expres cauzele pentru care un act este anulabil, motivele invocate de reclamanți nu se încadrează în aceste cauze, pentru că hotărârea a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, iar instanța de apel a respins excepția inadmisibilității fără o motivare prealabilă.
A mai susținut recurentul, că raportul de evaluare a fost întocmit de către evaluatori proprietăți imobiliare, autorizați de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin raportare la valoarea de piață, care reprezintă suma estimată pentru care un imobil poate fi înstrăinat la data evaluării, printr-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, după care fiecare parte acționează în cunoștință de cauză prudent și fără constrângeri. Despăgubirile au fost verificate și aprobate de Guvern.
în cazul exproprierii nu se poate lua în calcul numai valoarea de piață, iar în raportul de evaluare s-a avut în vedere o valoare specială a imobilelor, legată de un element extraordinar (exproprierea) care oferă un supliment de valoare mai mare decât valoarea de piață.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, arătând că, potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
Conform art. 15 pct. p din aceeași lege, sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru, iar, în baza art. 10 din Legea nr. 198/2004, cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
A arătat recurentul, că prin declarația de apel reclamanții au criticat sentința apelată atât cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, cât și cu privire la respingerea capătului de cerere având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul care excede suprafața de 605,78 mp supusă exproprierii, iar apelanții au fost citați cu mențiunea estimării pretențiilor și timbrării în mod corespunzător pentru al doilea capăt de cerere.
Soluția anulării apelului declarat de reclamanți ca netimbrat este contrară "legii susmenționate", deoarece instanța de apel ar fi trebuit să anuleze apelul ca netimbrat "doar în ceea ce privește capătul de cerere din motivele de apel privind neacordarea contravalorii lipsei de folosință pe ultimii 3 ani a terenului ocupat în plus față de terenul supus exproprierii" și să soluționeze pe fond motivul de apel "constând în critica adusă cuantumului despăgubirii cuvenite pentru suprafața de teren expropriată".
Analizând recursurile, în limita criticilor formulate de recurenți, se constată că nu sunt fondate.
Decizia atacată cuprinde motivele pentru care instanța de apel a reținut ca fiind întemeiată doar una din criticile formulate de apelantul-pârât, iar cererea având ca obiect anularea parțială a hotărârii nr. 27 din 23 noiembrie 2005, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor, corect s-a reținut că nu este inadmisibilă.
Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale. Legea prevede, în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din lege, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței judecătorești competente.
Acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 941/2004. Textul stabilește conținutul hotărârii, iar la litera h este mențiunea "calea de atac împotriva hotărârii și termenul în care poate fi exercitată".
Instanța sesizată cu contestație împotriva hotărârii emisă de comisie are competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral nu exclude soluția anulării ei parțiale, cu privire la cuantumul despăgubirii.
Cauzele pentru care un act este anulabil nu sunt prevăzute în mod expres de lege, așa cum susține recurenta, iar prin hotărârea emisă în condițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 198/2004, supusă căii de atac, este finalizată procedura stabilirii despăgubirii. în ipoteza contestării acestei hotărâri, obligația de plată a despăgubirii există pentru suma stabilită prin hotărârea judecătorească, care are efecte depline în privința cuantumului despăgubirii.
Nefondată este și critica privind stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Faptul că despăgubirea acordată prin hotărârea nr. 27 din 23 noiembrie 2005 a fost stabilită de evaluatori autorizați de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și aprobată de Guvern nu exclude dreptul expropriatului de a ataca hotărârea și de a obține despăgubiri într-un cuantum mai mare decât cel stabilit prin hotărârea atacată.
Articolul 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Prin urmare, criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.
Respectând dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie alcătuită din 3 experți, care a stabilit cuantumul despăgubirilor în raport de obiectivele menționate în încheierea de ședință din 14 martie 2006.
în privința susținerilor recurentului Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, se constată că art. 14 din Legea nr. 146/1997 stabilește obligația de plată a taxei de timbru pentru fiecare capăt de cerere, iar art. 15 lit. p) din aceeași lege privește alte cereri pentru care prin legi speciale se prevăd scutiri de taxă judiciară de timbru.
Din conținutul acestor texte, invocate de recurent, nu rezultă că în caz de neîndeplinire a obligației de plată a taxelor de timbru se anulează numai motivele de apel pentru care se datorează asemenea taxe.
Sancțiunea neîndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru este stabilită de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și constă în "anularea acțiunii sau cererii".
Prin urmare, pentru neexecutarea de către apelanții-reclamanți a obligației de plată a taxei de timbru datorată, conform dispoziției instanței de apel, pentru critica privitoare la unul din capetele de cerere, sancțiunea prevăzută de lege este anularea cererii de apel și nu a motivului de apel pentru care se datorau taxele de timbru, așa cum susține recurentul.
Pentru considerentele expuse, ambele recursuri au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4092/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3828/2008. Civil → |
|---|
