ICCJ. Decizia nr. 4132/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4132
Dosar nr. 11084/1/200.
Şedinţa publică din 19 iunie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1077 din 15 mai 2007, pronunţată în al doilea ciclu procesual, Tribunalul Timiş a admis cererea formulată de reclamantul P.N., aşa cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei Giarmata şi Ministerul Finanţelor Publice; a dispus anularea dispoziţiei nr. 509 din 12 decembrie 2003 emisă de către pârâtul Primarul comunei Giarmata şi l-a obligat pe acesta să statueze asupra notificării nr. 486 din 14 iulie 2001, în coordonatele art. 20 alin. (1) teza 1, 3, 4 şi 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru construcţii şi terenul aferent reprezentat de nr. top 486/C/1 în suprafaţă de 1.000 mp, conform raportului de expertiză ce face parte integrantă sub aspectul dezmembrării terenului, şi de art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru terenul nr. top 486/C/2 în suprafaţă de 1935 mp, susceptibil de restituire în natură conform aceluiaşi raport de expertiză, pentru alternativa în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil sau de art. 2 din Titlul II al OUG nr. 184/2002, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 48/2004, pentru ipoteza că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, constatând că reclamantul legitimează vocaţia la măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, republicată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit C.F. nr. 5063 Giarmata, antecesoarea reclamantului, P.S., a fost proprietara tabulară a imobilului evidenţiat sub nr. top 486/C/1, constând în casă, curte şi grădină în suprafaţă de 2.935 mp, imobil ce a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974.
Imobilul-construcţie, mai sus prezentat, a fost achiziţionat în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995, actualii proprietari ai acestuia fiind intabulaţi sub B4 şi B5.
În calitate de fiu al fostei proprietare tabulare, de dinaintea preluării imobilului de către stat, reclamantul a uzat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, formulând notificare în vederea restituirii imobilului.
Prin dispoziţia nr. 509 din 12 decembrie 2003, Primarul comunei Giarmata a respins notificarea formulată, constatând că reclamantul nu legitimează calitatea de persoană cu vocaţie la beneficiul acestei legi, aspect ce a fost tranşat irevocabil în primul ciclu procesual, stabilindu-se calitatea de moştenitor şi de persoană îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 10/2001 a reclamantului.
Şi imobilul a cărui restituire a solicitat-o prin notificare reclamantul se încadrează în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, art. 2, astfel că acţiunea reclamantului a fost apreciată ca fondată.
Cum însă imobilul-casă a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/2005, pentru acesta şi pentru terenul aferent casei, în suprafaţă de 1.000 mp, având nr. top 486/C/1, devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (2) teza 1, art. 3, art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, astfel că s-a primit ca întemeiată solicitarea reclamantului de acordare a reparaţiei ce i se cuvine prin echivalent, respectiv despăgubiri, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere că nu s-a solicitat compensarea cu alte bunuri, ca măsură reparatorie prin echivalent.
Cât priveşte suprafaţa de teren ce excede terenul aferent construcţiei, cu nr. top 486/C/2 de 1935 mp, s-a constatat că pârâtul urmează să se pronunţe prin dispoziţie motivată, după verificarea valabilităţii titlului statului şi în funcţie de aprecierea ce o va face, fie din perspectiva art. 2 alin. (2) raportat la art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, fie din perspectiva dispoziţiilor art. 2 din Titlul II al OUG nr. 184/2002, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 48/2004, având în vedere că reclamantul nu este cetăţean român.
Prin Decizia civilă nr. 464 din 25 octombrie 2007, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor; a schimbat, în parte, hotărârea apelată în sensul că a respins contestaţia faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate şi a respins apelul declarat de reclamantul P.N.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că nu pot fi primite criticile formulate de reclamant în condiţiile în care notificarea a fost respinsă pe cale de excepţie, respectiv s-a constatat că reclamantul nu legitimează calitatea de persoană îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 10/2001.
S-a concluzionat că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că imobilul revendicat de către reclamant face obiectul Legii nr. 10/2001, încadrându-se sferei de reglementare a art. 2 din lege şi cum acesta a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 devin incidente în speţă prevederile art. 20 alin. (2) teza I, art. 3, art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar reclamantului i se cuvine acordarea reparaţiei prin echivalent, respectiv despăgubiri, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren ce excede terenului aferent construcţiei, s-a reţinut că este nefondată critica reclamantului, întrucât tribunalul a stabilit coordonatele legale în care pârâtul urmează a se pronunţa cu privire la restituirea imobilului.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor s-a reţinut că este fondat, întrucât art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost abrogat prin Legea nr. 247/2005, iar prin art. 1 alin. (1) din Hotărârea nr. 36 din 28 aprilie 2005 s-a înfiinţat A.N.R.P., organ de specialitate al Administraţiei Publice Centrale, fără personalitate juridică, în subordinea primului ministru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.N., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a respins apelul său, deşi hotărârea primei instanţe de a obliga primarul că soluţioneze notificarea sa printr-o nouă dispoziţie, prin care să se pronunţe asupra valabilităţii titlului statului şi, după caz, să îi restituie terenul fie în proprietate, fie în folosinţă specială, conform OUG nr. 184/2002, este greşită.
Instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei în temeiul Legii nr. 10/2001 este chemată să analizeze notificarea sub toate aspectele, fiind abilitată să dispună restituirea în natură prin însăşi sentinţa pe care o pronunţă, deoarece este fără relevanţă motivul respingerii notificării de către entitatea deţinătoare.
Se mai arată că, motivarea din apel în sensul că tribunalul a stabilit coordonatele legale în care pârâtul urmează a se pronunţa cu privire la restituirea imobilului nu este întemeiată, lăsând astfel primarului alegerea între a face aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată sau a prevederilor art. 2 din Titlul II al OUG nr. 184/2002, modificată prin Legea nr. 465/2005.
Pe de altă parte, recurentul-reclamant arată că modalitatea de restituire în natură nu este condiţionată de valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului şi că, deşi nu mai deţine cetăţenia română, este îndreptăţit la restituirea în proprietate a terenului, întrucât este moştenitor al mamei sale, P.S.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul fondat.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură".
Deci, Decizia sau, după caz, dispoziţia emisă de unitatea deţinătoare marchează încheierea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi deschide notificatorului accesul la justiţie, pe calea contestaţiei împotriva deciziei sau dispoziţiei prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
În speţă, notificarea formulată de recurentul-reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Giarmata nr. 33, înscris în C.F. nr. 5063 Giarmata, nr. top 486/C/1 s-a soluţionat de către Primarul comunei Giarmata prin dispoziţia nr. 509 din 12 decembrie 2003, ce face obiectul prezentei contestaţii.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pe calea controlului judiciar, instanţele judecătoreşti nu se limitează numai la verificarea legalităţii deciziei emise de unitatea deţinătoare, ci au plenitudinea de competenţă pentru verificarea calităţii notificatorului de persoană îndreptăţită la restituire în temeiul acestui act normativ, regimul juridic al imobilelor a căror restituire se solicită, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate, precum şi natura măsurilor reparatorii ce se pot acorda persoanei îndreptăţite, respectiv restituirea în natură a imobilelor solicitate sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
În speţă, prima instanţă, prin sentinţa civilă păstrată prin Decizia recurată, a stabilit calitatea de persoană îndreptăţită la restituire a reclamantului, ca moştenitor al mamei sale, P.S., potrivit art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; dreptul de proprietate al autoarei reclamantului, P.S., asupra imobilului a cărui retrocedare a fost solicitată de către acesta şi întinderea dreptului, precum şi regimul juridic al imobilului în litigiu, care a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, ca fiind supus dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, fără însă să stabilească natura măsurilor reparatorii la care este îndreptăţit recurentul-reclamant, respectiv restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, potrivit acestui act normativ pentru suprafaţa de 1.935 mp.
Prin urmare, nelegal, prima instanţă a obligat pârâtul să statueze asupra notificării nr. 486 din 24 iulie 2001 cu privire la măsurile la care este îndreptăţit recurentul-reclamant în temeiul acestui act normativ, pentru imobilul în litigiu. Nelegală este şi Decizia atacată prin care s-a păstrat sentinţa apelată cu privire la această măsură.
Pe de altă parte, instanţa de apel nici nu a analizat motivul de apel privind faptul că, în mod greşit, nu s-a restituit în natură terenul în suprafaţă de 1935 mp, ce excede terenului aferent construcţiilor, de 1.000 mp, acesta din urmă fiind înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, reţinând că „referitor la suprafaţa de teren ce excede terenului aferent construcţiilor, critica reclamatului este nefondată, întrucât tribunalul a stabilit coordonatele legale în care pârâtul urmează a se pronunţa cu privire la cererea de restituire în natură", ceea ce face imposibil efectuarea controlului judiciar pe calea recursului, respectiv a legalităţii deciziei recurate în raport de această motivare reiterată în recurs.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamatul P.N., va casa în parte Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamant.
Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei civile, iar cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei nr. 464 din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează în parte.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4131/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4128/2008. Civil → |
|---|
