ICCJ. Decizia nr. 4198/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4198
Dosar nr. 30317/3/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2008
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Danemarca, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru pârâtul G.A.
În motivarea cererii s-a arătat că la 28 august 2007 pârâtul a fost returnat din Danemarca, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 66/2000, publicată în M.Of. nr. 187/2000 care, la art. 2 alin. (1) prevede că „Fiecare parte contractantă va readmite, la cererea celeilalte părţi contractante, fără formalităţi, persoana care nu a îndeplineşte ori nu mai îndeplineşte condiţiile în vigoare pentru intrarea sau şederea pe teritoriul statului părţii contractante solicitante, cu condiţia ca să fie dovedit sau valabil prezumat faptul că aceasta are cetăţenia statului părţii contractante solicitate."
Prin sentinţa civilă nr. 1263 din 10 octombrie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 6 alin. (1) din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/38/CE, pe deplin aplicabilă în speţă, dreptul de şedere pe teritoriul altui stat, membru al UE este reglementat pentru o perioadă de cel mult 3 ani, fără vreo condiţie sau formalitate, în afara cerinţei de a deţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 712 A pronunţată la data de 12 noiembrie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că în ce priveşte principiul de bază în materia liberei circulaţii a persoanelor de cetăţenie română, atât legea internă, cât şi legislaţia comunitară, stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat. (Art. 25 din Constituţia României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE).
Excepţiile de la această regulă se regăsesc atât în cuprinsul legii interne, cât şi în cuprinsul legislaţiei comunitare.
Norma comunitară, aplicabilă în speţă, prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică.
Situaţia pârâtului de a fi fost judecat pentru tentativă de furt nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine sau siguranţă publică, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a invocat alte circumstanţe personale sau reale referitoare la conduita pârâtului care să demonstreze necesitatea limitării unui drept fundamental, acela al liberei circulaţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie.
Textul nu condiţionează instituirea restricţiei decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu şi de verificarea procedurii şi a condiţiilor în care s-a dispus returnarea.
Se mai susţine că, prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a reţinut că măsura dispusă de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte apreciază că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii şi a reţinut că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Exercitarea dreptului la liberă circulaţie, ca drept fundamental, este în acord atât cu dispoziţiile Constituţiei României cât şi cu prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, reunind toate cele 40 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv Danemarca, care a ratificat-o la aceeaşi dată, respectiv 3 septembrie 1953.
România, la rândul său, a semnat Convenţia la 7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la Consiliul Europei, ratificând-o ulterior, prin Legea nr. 30/1994.
Conform prevederilor Convenţiei şi Protocoalelor adiţionale la aceasta, dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat doar în anumite condiţii, restrângerea exercitării acestuia trebuind să aibă un scop legitim iar măsura să fie proporţională cu conduita persoanei aflate pe teritoriul altui stat, conduită de natură că afecteze ordinea şi securitatea publică a acelui stat.
În măsura în care dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin OG nr. 5/2006 invocate de recurenta Direcţia Generală de Paşapoarte pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului G.A. îi creează o situaţie mai grea acestuia şi nu îi conferă garanţia respectării dreptului la libera circulaţie în calitate de cetăţean al Uniunii, în condiţiile în care în sarcina sa nu s-a reţinut vreuna din situaţiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu îşi vor mai găsi aplicabilitate în speţă.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Împrejurarea că Danemarca, ţara de unde pârâtul a fost returnat, nu este membră a Uniunii Europene, nu are relevanţă în speţă, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, această ţară a ratificat, la 3 septembrie 1953, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi o mare parte a protocoalelor adiţionale.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 712 A din 12 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4229/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4131/2008. Civil → |
|---|
