ICCJ. Decizia nr. 4133/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4133
Dosar nr.25518/3/200.
Şedinţa publică din 19 iunie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1016 din 16 august 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva pârâtei B.M., prin care a solicitat restrângerea dreptului acestui la liberă circulaţie în Belgia, pentru o perioadă de cel mult trei ani.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâta B.M. a fost returnată din Belgia la data de 28 octombrie 2006, măsura returnării fiind luată întrucât aceasta a stat ilegal pe teritoriul Belgiei.
După data de 1 ianuarie 2007, posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie analizată prin raportare la dispoziţiile Directivei 2004/38/CE.
Legea nr. 248/2005 avea în vedere situaţia anterioară aderării României la Uniunea Europeană. După aderare limitările exercitării dreptului nu mai pot fi dispuse decât în măsura în care, ca urmare a convenirii unor măsuri tranzitorii, astfel de limitări sunt prevăzute de Tratatul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi Republica Bulgaria şi România semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005 şi ratificat prin Legea nr. 157/2005.
Măsurile tranzitorii prevăzute în anexa VII la Tratat nu sunt aplicabile decât pentru situaţia liberei circulaţii a lucrătorilor, aspect ce nu face obiect de reglementare a Legii nr. 248/2005.
În cauză, limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie nu priveşte un lucrător, iar derogările stabilite prin măsurile tranzitorii nu au aplicabilitate.
Limitarea dreptului la liberă circulaţie nu se solicită a fi dispusă din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică.
Prin Decizia nr. 825 din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Instanţa de apel a constatat, comparând dispoziţiile cuprinse în legea română referitoare la regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate cu reglementările la nivel comunitar, că dispoziţiile interne sunt mult mai restrictive decât cele europene.
Simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea şi şederea cetăţeanului român pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene nu poate fi considerată, în sine, o conduită de natură a ameninţa securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Nici faptul că pârâta a declarat, la data întoarcerii în ţară, că a trecut ilegal frontiera nu justifică limitarea dreptului, din moment ce nu există o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece, chiar şi în condiţiile existenţei principiilor priorităţii dreptului comunitar şi aplicării directe a acestuia, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie este condiţionată de returnarea cetăţeanului care a încălcat legislaţia statului de unde a fost returnat.
Invocând dispoziţiile art. 38 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005 şi art. 25 şi art. 53 din Constituţia României, reclamanta a arătat că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate este justificată pentru apărarea ordinii publice şi nu încalcă prevederile din Constituţie, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituţională prin deciziile sale.
Prin Decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 711 din 22 octombrie 2007, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Dreptul la liberă circulaţie, reglementat de art. 2 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale nu este un drept absolut, căci poate fi limitat în cazurile şi condiţiile prevăzute de alin. (3) şi (4) ale textului invocat.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, ca urmare a aderării României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Odată cu semnarea actului de aderare, instanţele de judecată au obligaţia să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, aşa cum s-a arătat, are prioritate.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european şi convenţiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi şi obligaţii.
Această prevedere din tratat face ca legislaţia comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi interpretată în raport cu norma comunitară.
Dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. În aplicare acestui articol, a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European.
Actul normativ menţionat este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile şi aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea dreptului la liberă circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.
Soluţia este în deplin acord cu art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispoziţiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
Faptul că, la un moment anterior aderării României la Uniunea Europeană, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la compatibilitatea Legii nr. 248/2005 cu dispoziţiile reglementărilor internaţionale şi că, prin Decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007, s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin raportare la dispoziţiile art. 53 din Constituţia României, nu este de natură a conduce la restrângeri ale dreptului la liberă circulaţie în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 27 din directivă .
Faţă de aceste considerente, se constată că, în mod corect instanţa de apel a reţinut că faptele săvârşite nu sunt de natură a justifica restrângerea, iar o eventuală restrângere a dreptului la liberă circulaţie nu este proporţională cu scopul legitim urmărit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 825 din 11 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4987/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3281/2008. Civil → |
|---|
