ICCJ. Decizia nr. 4377/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4377
Dosar nr. 494.
Şedinţa publică din 27 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 601 din 24 aprilie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins contestaţia formulată de contestatorii G.M. şi D.I. în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut ca, prin cererea de chemare în judecată, contestatorii au solicitat anularea dispoziţiei nr. 7253 din 18 decembrie 2006, emisă de Primăria municipiului Bucureşti, prin care notificarea contestatorilor nr. 4156 din 18 decembrie 2003 a fost respinsă ca tardivă.
A mai reţinut tribunalul, că anterior acestei dispoziţii, reclamanţii au formulat o cerere şi în condiţiile Legii nr. 112/1995, cerere respinsă prin hotărârea nr. 2594 din 28 iunie 1999.
Această hotărâre a format obiectul unei contestaţii a cărei judecată a fost suspendată în recurs, prin încheierea din 30 octombrie 2003, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a constatat că notificarea a fost formulată la data de 18 decembrie 2003, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi că notificatorii nu se află în nici unul din cazurile particulare, în care termenul de depunere a notificării nu curge de la data intrării în vigoare a legii.
Prin Decizia nr. 755 din 15 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis apelul formulat de G.M. şi D.I. împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 7253 din 18 decembrie 2001 şi a obligat pe Primarul General să soluţioneze notificarea.
Instanţa de apel a reţinut că, în baza Legii nr. 112/1995, contestatorii au formulat cerere pentru restituirea imobilului din str. A. nr: 10 şi, pentru că cererea lor a fost respinsă de comisia pentru aplicarea legii, au formulat contestaţie, parcurgând toate fazele procesuale în soluţionarea plângerii.
La data de 30 octombrie 2003, procesul întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 112/1995 a fost suspendat în faza recursului, în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Apoi, la data de 8 decembrie 2003, contestatorii au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.
Curtea de apel a constatat că notificarea nu este tardivă nici chiar în situaţia în care nu ar exista o dispoziţie specială care să prevadă situaţia contestatorilor. Aceasta deoarece scopul dispoziţiilor legale care prevăd termene pentru îndeplinirea unor acte juridice este acela de a sancţiona persoanele neglijente în valorificarea drepturilor lor, or, reclamanţii cer încă din anul 1995 recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra imobilului sau stabilirea unor despăgubiri.
Instanţa de apel a mai reţinut că situaţia juridică în care se află contestatorii este prevăzută de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform căruia notificarea poate fi depusă într-un termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea unui bun care face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001.
Acest termen nu numai că nu a fost depăşit, dar curgerea lui nici nu a început, deoarece reclamanţii se află în posesia unei hotărâri definitive, dar nu irevocabile.
A mai reţinut instanţa de apel, că dacă legea permite ca termenul pentru depunerea notificării să curgă de la o dată aflată în viitor, în condiţii a căror îndeplinire depinde de reclamanţi, cu atât mai mult legea cuprinde în ipoteza ei şi situaţia în care notificarea este formulată înainte de îndeplinirea condiţiei pusă de lege.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul Bucureşti
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că Decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală., deoarece notificarea a fost înregistrată la data de 18 decembrie 2003, după termenul limită prevăzut de lege ca fiind 14 februarie 2002, iar contestatorii nu se încadrează în cazurile particulare prevăzute de lege pentru depunerea notificării peste termen.
În timpul procedurii de soluţionare a recursului, intimatul D.I. a decedat la 23 noiembrie 2007, iar la termenul din 19 iunie 2008 instanţa a dispus introducerea în cauză a moştenitorului acestuia, D.I.I., fiu
Criticile formulate de recurent permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arata în continuare.
Potrivit art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care persoanei îndreptăţite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, acţiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la art. 22 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
Această dispoziţie legală nu poate fi aplicată decât prin coroborare cu dispoziţiile art. 1 al aceluiaşi articol, conform căruia prevederile legii speciale sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.
Prin urmare, pentru a fi aplicabil art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar să existe un proces anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, care să aibă ca obiect restituirea unui imobil, indiferent dacă temeiul acţiunii se regăseşte în Codul civil sau într-o lege specială şi ca, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoana solicitantă să fi continuat procedura începută anterior.
În cauză, contestatorii, la momentul la care Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare, demaraseră procedurile, inclusiv cele judiciare, instituite de Legea nr. 112/1995 pentru recuperarea imobilului şi au preferat să continue judecata sub imperiul acestor dispoziţii legale.
În recurs, însă, la solicitarea reclamanţilor, judecata cauzei a fost suspendată în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la data de 30 octombrie 2003.
Prin urmare, atât timp cât legea prevede o altă dată de la care începe să curgă termenul de notificare în cazul persoanelor care la data intrării ei în vigoare aveau cauze pe rol, sunt nefondate criticile recurentului care se raportează la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi la termenul limită de 14 februarie 2002.
De asemenea este nefondată şi critica referitoare la faptul că nu sunt aplicabile cazurile speciale în care termenul de notificare curge de la altă dată, pentru că, aşa cum s-a arătat, situaţia contestatorilor este exact cea avută în vedere de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de cele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de Municipiul Bucureşti se va privi ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva deciziei nr. 755 din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4374/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4266/2008. Civil → |
|---|
