ICCJ. Decizia nr. 4553/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta T.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București, obligarea acesteia să emită o dispoziție motivată în baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin notificarea formulată în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 și înregistrată sub nr. 2505 din 9 august 2001 la BEJ T.G., a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, imobil cu destinație de deservire publică - restaurant, valoarea estimativă a imobilului fiind de 50.000 dolari SUA.
A mai arătat reclamanta că imobilul a fost rechiziționat în baza deciziei nr. 1735 din 20 ianuarie 1949 a Ministerului Comerțului și Alimentației Publice, în care autorii săi figurează la nr. 18 art. 1.
în susținerea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri-testamentele autentificate sub nr. 3481 din 5 august 1968 și sub nr. 14589 din 17 septembrie 1990 precum și certificatul de moștenitor nr. 505 din 2 aprilie 1992 de pe urma defunctului P.P.
Pârâta nu a soluționat această notificare în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 25 din legea republicată.
Prin sentința civilă nr. 837 din 6 iunie 2007, tribunalul, investit cu soluționarea cererii în primă instanță, a admis cererea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să soluționeze, prin dispoziție motivată, notificarea formulată de aceasta și să plătească reclamantei suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în cauză au fost încălcate art. 25 din Legea nr. 10/2001, în sensul că pârâta nu a respectat termenul de 60 de zile în raport de care, unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 816 din 6 decembrie 2007, care a apreciat soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
împotriva acestei ultime hotărâri judecătorești a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul București prin primar general, care a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 17 ianuarie 2008, primind prim termen de judecată, prin repartizare aleatorie, la 4 iulie 2008.
în motivarea recursului, pârâtul arată că în mod greșit instanța de apel l-a obligat să răspundă la notificare printr-o dispoziție motivată deoarece, în opinia sa, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea acestei obligații poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Mai susține să, dacă persoana îndreptățită depune odată cu notificarea toate actele de care înțelege să se folosească pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării.
în speță, cum reclamanta nu a depus toate actele de care înțelege să se folosească în susținerea cererii sale, apreciază că termenul de 60 de zile nu a început să curgă, astfel că soluția atacată este nelegală.
Dezvoltarea motivului de recurs face posibilă încadrarea acestuia în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul urmează a se respinge pentru cele ce se vor arăta în continuare.
în mod corect atât tribunalul cât și instanța de apel au reținut că termenul de 60 de zile, astfel cum este definit de art. 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu este un termen de recomandare ci este un termen obligatoriu, așa cum rezultă din conținutul legii speciale.
Față de dispozițiile imperative ale legii speciale, rezultă fără echivoc că pârâta avea obligația să soluționeze notificarea și să emită o dispoziție/decizie motivată indiferent dacă persoana îndreptățită a depus toate actele sau numai o parte, soluția fiind dată pe probatoriul existent la expirarea termenului de 60 de zile.
Pentru a beneficia de prorogarea termenului de 60 de zile de la data formulării notificării, pârâtul trebuia să respecte dispozițiile art. 23 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Astfel, potrivit pct. 23.1 alin. (4) din aceste norme, termenul pentru îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare depuse deja, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.
în speță, pârâtul nu a comunicat în scris reclamantei, în interval de 60 de zile, faptul că documentația depusă ar fi insuficientă, motiv pentru care nu a operat nici prorogarea prevăzută în textul legal menționat.
Așa fiind, soluția pronunțată de prima instanță, menținută de instanța de apel este dată cu corecta aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, recursul se privește ca nefondat urmând ca, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3698/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5538/2008. Civil → |
|---|
