ICCJ. Decizia nr. 5245/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova la data de 7 iulie 2006, reclamanții A.I. și A.E. au solicitat anularea Hotărârii nr. 270 din 14 decembrie 2005 emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii fondului funciar și nr. 3 din 22 septembrie 2005 emisă de Comisia locală de fond funciar a comunei Eșelnița.
Avându-se în vedere temeiul juridic invocat, respectiv art. 20 alin. (1) și (3) și art. 52 din Legea nr. 10/2001, instanța s-a considerat necompetentă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.
Prin sentința civilă nr. 481 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția civilă, s-a respins plângerea, pentru următoarele motive:
Notificarea adresată de reclamanți la data de 14 septembrie 2005 în temeiul Legii nr. 247/2005 este tardivă, fiind depășit termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.
Terenul despre care fac vorbire reclamanții prin acțiune se referă numai la terenurile solicitate în baza legilor fondului funciar.
Pe de altă parte, reclamanții nu justifică nici calitatea procesuală activă pentru a solicita restituirea terenului în suprafață de 983 mp, întrucât nu sunt proprietarii acestuia.
Prin decizia civilă nr. 913 din 11 decembrie 2007 s-a admis apelul declarat de reclamantul A.I. împotriva sentinței primei instanțe, dispunându-se desființarea acesteia și trimiterea cauzei pentru judecarea fondului la Judecătoria Orșova, urmare excepției de necompetență pusă în discuție din oficiu.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a avut în vedere următoarele motive :
Prin plângerea formulată s-au contestat hotărâri emise de comisiile de fond funciar.
Greșit Judecătoria Orșova a admis excepția de necompetență în condițiile în care petentul nu a modificat obiectul litigiului, în sensul că ar contesta răspunsul primit de la Primăria Eșelnița pentru notificarea pe care a adresat-o la data de 14 septembrie 2005.
în raport de obiectul litigiului, respectiv plângere împotriva hotărârilor comisiilor de fond funciar și de părțile chemate în proces, Curtea a apreciat că soluționarea litigiului de față este de competența judecătoriei.
împotriva deciziei de apel au formulat cereri de recurs reclamantul A.I. și pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Eșelnița.
1. Reclamantul a criticat decizia pentru următoarele motive :
- atât în cererea introductivă cât și în precizările făcute ulterior, au arătat că s-au prevalat de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
în acest sens, atât notificarea depusă de către reclamant cât și de autorul său nu au fost analizate de către instanțele competente potrivit Legii nr. 10/2001. Deși a învederat faptul că respectivul imobil a fost preluat în mod abuziv, cererile au fost analizate de Primărie ca simple cereri de fond funciar, considerându-se greșit că fac obiectul Legii fondului funciar.
Instanța de apel a încălcat principiul disponibilității care guvernează procesul civil, în sensul că instanța a calificat cererea peste voința părților, modificându-se temeiul de drept invocat, respectiv prevederile Legii nr. 10/2001;
- s-au mai invocat și aspecte ce țin de calitatea procesuală activă.
2. Pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Eșelnița a criticat decizia de apel pentru următoarele motive:
- instanța nu a ținut cont de manifestarea de voință a reclamantului care a precizat faptul că înțelege să se judece în baza Legii nr. 10/2001;
- în mod corect s-a apreciat excepția lipsei calității procesuale, arătându-se motivele care susțin critica formulată;
- nu a fost respectat termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și, prin urmare, notificarea este tardivă.
Analizând decizia de apel, înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele motive:
întrucât competența de soluționare constituie motivul pentru care cauza s-a trimis spre rejudecare, celelalte critici nu pot fi analizate, vizând chestiuni de fond.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestarea hotărârilor emise de Comisia Județeană și Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar.
într-adevăr, în motivarea cererii s-a arătat că terenul intră sub incidența Legii nr. 10/2001 iar prin cererea de invocare a excepției de necompetență s-a arătat că cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, dar acest lucru nu este în măsură să atragă competența specială a tribunalului instituită prin dispozițiile acestei legi.
Obiectul cererii de chemare în judecată, impus de dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., reprezintă pretenția concretă a reclamanților și prezintă importanță întrucât fixează limitele cadrului procesual în care urmează să se desfășoare judecata, instanța este ținută de acesta, în sensul că nu poate acorda altceva decât s-a cerut (art. 129 alin. final C. proc. civ.) și determină competența de soluționare a litigiului.
în condițiile în care obiectul litigiului îl constituie analizarea valabilității unor hotărâri emise de comisiile de fond funciar, competența de soluționare aparține instanței abilitate legal să cenzureze asemenea acte, argumentele de fapt și de drept invocate în susținerea obiectului cererii urmând a fi avute în vedere de instanța competentă față de obiectul cererii.
Competența de soluționare specială în favoarea tribunalului, instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, este strict reglementată, intervenind numai pentru cazurile expres prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de soluționare a notificării poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului.
în același timp, prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit, în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Prin urmare, s-a apreciat în mod corect că judecătoriei îi revine competența de soluționare a cauzei, fiind incidente în acest sens dispozițiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Constatând că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a normei legale vizând competența de soluționare, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a făcut aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și a dispus respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5271/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5281/2008. Civil → |
|---|
