ICCJ. Decizia nr. 514/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 514
Dosar nr. 5090/1/200.
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Covasna sub nr. 364/2004, la data de 15 martie 2004, reclamantul N.P. a chemat în judecată pe pârâta Banca Comercială Română, sucursala judeţeană Covasna, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, s-o oblige pe pârâtă să-i plătească suma de 63.000.000 lei (ROL) cu titlu de despăgubiri băneşti.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost proprietarul terenului în suprafaţă de 100 mp înscris în C.F. nr. 62 Sf. Gheorghe sub nr. top 82/1/1, care a fost preluat abuziv de Statul Român şi că terenul este deţinut în prezent de pârâtă, care şi-a edificat sediul social pe acest teren.
Reclamantul a mai arătat că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 187/2001, comunicată prin executorul judecătoresc, s-a adresat Primăriei municipiului Sf. Gheorghe, solicitându-i plata despăgubirilor băneşti pentru teren iar primăria, cu adresa nr. TV 483 din 8 octombrie 2003, a înaintat notificarea şi actele doveditoare, spre soluţionare, Băncii Comerciale Române, sucursala judeţeană Covasna, în calitate de unitate deţinătoare.
Prin răspunsul comunicat cu adresa nr. 3299 din 16 februarie 2004, Banca Comercială Română,sucursala judeţeană Covasna, i-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri, motivând că, potrivit Legii nr. 10/2001, nu are această obligaţie.
Reclamantul a susţinut că refuzul pârâtei este nejustificat întrucât, potrivit art. 10 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, pentru terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, respectiv despăgubiri băneşti şi cum, potrivit raportului de expertiză din 8 aprilie 2003, terenul a fost evaluat la suma de 63.000.000 lei, a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i plătească această sumă, cu titlu de despăgubiri.
La data de 4 mai 2004, reclamantul şi-a precizat acţiunea şi a chemat în judecată şi pe Primarul municipiului Sf. Gheorghe, solicitând ca pârâţii să fie obligaţi să-i plătească suma de 63.000.000 lei cu titlu de despăgubiri băneşti pentru terenul în litigiu, deţinut de BCR, sucursala judeţeană Covasna, iar pârâtul Primarul municipiului Sf. Gheorghe să fie obligat să emită dispoziţie de restituire în natură a diferenţei de teren în suprafaţă de 775 mp teren liber, înscris în C.F. nr. 250 Sf. Gheorghe, cu nr. top 74,77/2/2, 78, 80/2 şi C.F. nr. 4315 Sf. Gheorghe cu nr. top 82/1/2 şi 83/2.
Pârâta BCR, sucursala Sf. Gheorghe, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât este o societate cu capital majoritar de stat, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că reclamantului nu-i pot fi acordate despăgubiri băneşti. Pârâta a mai susţinut că obligaţia acordării despăgubirilor băneşti în sumă de 63.000.000 lei îi revine Primăriei Sf. Gheorghe. Prin completarea la întâmpinare, a susţinut că, în conformitate cu art. 36 alin. (2) din aceeaşi lege, autoritatea competentă să soluţioneze notificarea şi să acorde despăgubiri băneşti, în eventualitatea în care s-ar dispune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, este Prefectura judeţului Covasna.
Tribunalul Covasna, prin sentinţa civilă nr. 760 din 17 august 2004, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Banca Comercială Română, sucursala judeţeană Covasna.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.P. în contradictoriu cu Banca Comercială Română SA, sucursala judeţeană Covasna şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă să facă reclamantului o ofertă de restituire prin echivalent constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea acestuia, în limita sumei de 63.000.000 lei vechi ce reprezintă valoarea terenului.
A respins capătul de cerere privind despăgubirile băneşti.
A luat act de renunţarea reclamantului la judecata acţiunii în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Sf. Gheorghe.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Covasna a reţinut, în esenţă, că pârâtul Primarul municipiului Sf. Gheorghe a emis în cursul procesului, la data de 19 iulie 2004, dispoziţia de restituire nr. 3347, prin care a dispus restituirea în natură a terenului situat în municipiul Sf. Gheorghe, înscris în C.F. 250 Sf. Gheorghe cu nr. top 74, 77/2/2 în suprafaţă de 485 mp, respectiv C.F. nr. 4315 Sf. Gheorghe cu nr. top 82/1/2 şi 83/2, în suprafaţă de 290 mp, motiv pentru care reclamantul a înţeles să renunţe la acţiunea formulată împotriva acestui pârât.
Instanţa de fond a mai reţinut că suprafaţa de teren rămasă în litigiu, de 100 mp, care, împreună cu terenul restituit în natură, a fost proprietatea reclamantului şi a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, este evidenţiată în C.F. nr. 62 Sf. Gheorghe cu nr. top 82/1/1, fiind în prezent teren construit, aflat în patrimoniul pârâtei Banca Comercială Română, sucursala judeţeană Covasna.
Tribunalul a constatat că, fiind vorba despre un teren deţinut, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, de o societatea comercială la care statul este acţionar majoritar şi că terenul nu poate fi restituit în natură, deţinătorul imobilului în al cărui patrimoniu este evidenţiat terenul este obligat ca, prin decizie motivată să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, astfel cum prevede art. 24 alin.(1) din lege (în redactarea dinaintea republicării legii), în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) (în redactarea dinaintea republicării legii) care dispune că oferta de restituire prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti este posibilă numai în cazul imobilelor cu destinaţia de locuinţă, ceea ce nu e cazul în speţă. Instanţa de fond a statuat că obiectul litigiului îl constituie numai suprafaţa de teren de 100 mp, chiar dacă pe acesta au existat construcţii care ulterior au fost demolate, ipoteză în care nu sunt incidente nici prevederile art. 33 din lege.
Instanţa de fond, având în vedere că restituirea în natură nu este posibilă, a conchis că pârâta trebuie să facă ofertă de restituire prin echivalent sub forma acţiunilor la societăţi comerciale tranzactionate pe piaţa de capital sau a titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita valorii stabilite prin expertiza necontestată de părţi, conform art. 1 alin. (2) din lege. împrejurarea că această obligaţie îi revine pârâtei rezultă şi din dispoziţiile art. 20 din lege (în redactarea dinaintea republicării legii), în speţă fiind vorba de o societate comercială la care statul este acţionar majoritar, pârâta având calitatea de unitate deţinătoare în sensul legii aşa încât, pe cale de consecinţă, are şi calitatea procesuală pasivă în cauză iar excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta BCR, sucursala judeţeană Covasna, care a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă şi că, în aplicarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de fond trebuia să-l oblige pe Primarul municipiului Sf. Gheorghe la emiterea dispoziţiei de restituire prin echivalent, procedura de acordare a măsurilor reparatorii fiind cea instituită de art. 35 din lege. Prin precizările la motivele de apel, pârâta a susţinut excepţia lipsei calităţii procesuale argumentând că este o societate privatizată, iar competenţa soluţionării notificării revine A.V.A.S., ca instituţie publică ce a efectuat privatizarea. Pârâta a mai susţinut că nu are personalitate juridică, având statut de sucursală şi că, în cauză, trebuia introdusă societatea mamă, respectiv BCR Bucureşti.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 28 Ap din 12 martie 2007, a respins apelul declarat de pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala judeţeană Covasna, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele.
Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în redactarea în vigoare la data adresării notificării către apelantă, imobilele - terenuri şi construcţii-preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate comercială sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau , după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat să facă o ofertă de restituire prin echivalent [art. 24 alin. (1)]. Aceste dispoziţii legale sunt în vigoare şi după ultimele modificări aduse prin Legea nr. 247/2005 [art. 21 alin. (1), respectiv art. 26 alin. (1)], astfel că sunt pe deplin aplicabile în cauză, ţinând cont că raportul juridic creat prin adresarea notificării nu este stins, iar legea civilă este de imediată aplicare. Nu se poate spune că legea retroactivează din moment ce se aplică unor raporturi juridice în desfăşurare.
Pentru ca textele de lege să devină aplicabile, se impune ca imobilul să fie deţinut de una din entităţile menţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie 2001.
Cerinţele legii sunt îndeplinite întrucât la data adresării notificării nr. 187 din 6 iulie 2001 (fila 16 dosar fond), terenul în discuţie, în suprafaţă de 100 mp, se găsea în patrimoniul pârâtei, care avea statut de societate comercială cu capital majoritar de stat şi deci avea competenţa şi obligaţia de soluţionare a notificării, prin decizie ori dispoziţie motivată a organelor sale de conducere.
Faptul că, în cursul soluţionării apelului, intimata s-a privatizat integral, nu schimbă datele problemei, din moment ce la data adresării notificării erau îndeplinite cerinţele art. 20 alin. (1) [în prezent art. 21 alin. (1)] şi art. 24 alin. (1) [în prezent art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel că pârâta are calitate procesuală pasivă, cum corect a reţinut prima instanţă.
Instanţa de apel a motivat, având în vedere acest considerent, că nu se impunea introducerea în cauză a A.V.A.S., ca instituţie publică implicată în privatizare.
Instanţa de apel a reţinut că susţinerea pârâtei că nu are calitate procesuală întrucât nu are personalitate juridică nu poate fi primită, întrucât lipsa personalităţii juridice nu determină lipsa calităţii procesuale, ci lipsa capacităţii procesuale, excepţie ce nu a fost invocată în faţa primei instanţe şi nici în apel.
Instanţa de apel a motivat că, din moment ce este dovedit şi necontestat de pârâtă că în patrimoniul său se află terenul în suprafaţă de 100 mp ce nu poate fi restituit în natură, în mod legal tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/200, în vigoare la data pronunţării hotărârii.
Instanţa de apel a statuat că, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se va face, conform art. 26 alin. (1), în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, pârâta fiind obligată să trimită întreaga documentaţie, inclusiv hotărârile pronunţate în prezentul proces, la comisia specială abilitată prin acest act normativ.
Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala judeţeană Covasna, a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Băncii Comerciale Române SA, sucursala judeţeană Covasna, precum şi a lipsei calităţii procesuale a Băncii Comerciale Române SA.
În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale de folosinţă a Băncii Comerciale Române SA, sucursala judeţeană Covasna, pârâta a invocat art. 7 alin. (1) pct. 31 din O.U.G nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi prevederile Legii privind activitatea bancară şi a arătat, în esenţă, că nu este subiect de drept şi nu poate fi titular de drepturi şi obligaţii, deoarece are statut de sucursală, fiind lipsită de patrimoniu şi personalitate juridică şi că numai banca, societatea mamă este singura care poate sta în judecată, având personalitate juridică şi fiind titulară de drepturi şi obligaţii. A susţinut că, aşa fiind, excepţia invocată, care este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, este întemeiată şi că, pe cale de consecinţă, se impune admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului şi respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Băncii Comerciale Române SA, sucursala judeţeană Covasna, pârâta a susţinut că în mod nelegal a fost respinsă de instanţele de fond şi apel. A arătat că, în raport cu art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 324 din OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, în mod greşit instanţele au stabilit că Banca Comercială Română SA, sucursala judeţeană Covasna este unitate deţinătoare, obligând-o să facă reclamantului ofertă de restituire prin echivalent, constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, funcţie de opţiunea acestuia, în limita sumei de 63 milioane lei vechi, deoarece, din punct de vedere juridic, sucursala nu are patrimoniu iar în cauză trebuiau introduse ca părţi Ministerul Finanţelor Publice şi A.V.A.S.
Pârâta a mai susţinut că temeiul de drept invocat la declararea apelului, respectiv art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată s-a modificat ca urmare a Legii nr. 247/2005, a HG nr. 772 din 3 iulie 2003 prin care s-a modificat strategia de privatizare a Băncii Comerciale Române SA aprobată prin HG nr. 1071 din 8 octombrie 2001 şi a HG nr. 1585 din 11 decembrie 2005 privind aprobarea proiectului final al contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni deţinut de stat la Banca Comercială Română S.A., astfel că, dacă la data introducerii cererii de chemare în judecată BCR SA era o unitate cu capital majoritar de stat, la data soluţionării apelului devenise o unitate cu capital integral privat. Dată fiind această transformare, instanţa de apel trebuia să facă aplicarea art. 295 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 129 din acelaşi cod, să-şi exercite rolul activ, să ceară toate explicaţiile şi să stăruie prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului.
Pârâta a mai susţinut că procedura administrativă de restituire prin echivalent a imobilelor care nu pot fi restituite în natură este cea prevăzută de art. 21-24 din Legea nr. 10/2001 şi că, în toate cazurile, persoana îndreptăţită adresează notificarea primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul.
În acest sens, apare evidentă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BCR SA, inclusiv din perspectiva procesului de privatizare a băncii. La momentul comunicării notificării către bancă de către organele administraţiei locale, legiuitorul decisese privatizarea BCR SA, ce a fost finalizată prin aprobarea proiectului final al contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni deţinut de stat. Ca atare, persoana îndreptăţită are vocaţie la despăgubiri în echivalent în metoda prevăzută de art. 29 din Legea nr. 10/2001 iar măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau a efectuat privatizare, respectiv A.V.A.S. iar despăgubirile se acordă în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi de plată a despăgubirilor.
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat împotriva sentinţei tribunalului şi schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă şi, în subsidiar, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, din dubla perspectivă a abordării calităţii procesuale pasive.
Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, „capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii", capacitatea procesuală de folosinţă putând fi definită ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual.
Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, doar dispoziţiile art. 43 C. proc. civ. referindu-se la lipsa capacităţii de exerciţiu. Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă se invocă pe cale de excepţie, fiind o excepţie de fond, peremptorie şi absolută care apare însă, ca fiind întemeiată, numai în cazul în care se încearcă, pe cale de acţiune în justiţie, apărarea unor drepturi a căror folosinţă persoana în cauză nu le are.
Esenţial, deci, pentru a considera întemeiată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este scopul urmărit astfel că, în situaţia în care persoana în cauză nu are folosinţa dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecăţii, acţiunea va fi respinsă.
În speţă, Primăria municipiului Covasna i-a înaintat Băncii Comerciale Române SA, sucursala judeţeană Covasna, spre soluţionare, cu adresa nr. TV 483 din 8 octombrie 2003, notificarea formulată de N.P. cu privire la imobilul - teren situat în municipiul Sfântu-Gheorghe, în suprafaţă de 100 mp, pe care o deţine banca (fila 33 din dosarul nr. 364/2004).
Prin adresa nr. 3299 din 16 februarie 2004, Banca Comercială Română SA, sucursala judeţeană Covasna i-a comunicat reclamantului N.P. că, în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 10/2001, actul juridic prin care banca a dobândit, în condiţiile stabilite de HG nr. 834/1991, suprafaţa de teren pe care o deţine din imobilul ce face obiectul notificării, pentru care s-au solicitat despăgubiri, este un act juridic valabil prin raportarea la dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii lui şi că „banca nu are obligaţia restituirii în natură şi nici nu este ţinută la acordarea de despăgubiri prin echivalent", restituindu-i acestuia notificarea şi documentaţia de la primărie (fila 34 din dosarul nr. 364/2004).
Reclamantul N.P., nemulţumit fiind de această soluţie, a iniţiat demersul său judiciar şi a chemat-o în judecată pe pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala judeţeană Covasna în considerarea faptului că aceasta a examinat şi a răspuns notificării sale.
Susţinerile recurentei-pârâte în sensul că are doar statut de sucursală şi că în cauză trebuia introdusă „societatea mamă" sunt contrazise de întreaga conduită a pârâtei, începând cu momentul sesizării sale cu soluţionarea notificării şi continuând pe parcursul procesului.
Astfel, dacă pârâta nu avea competenţa de a se pronunţa asupra notificării, obligaţia care îi revenea era aceea de a o înainta, spre soluţionare, Băncii Comerciale Române SA, ca „societate mamă, titulară de drepturi şi obligaţii".
Or pârâta nu a procedat aşa ci s-a pronunţat chiar ea asupra notificării reclamantului, pe care a respins-o iar în motivarea soluţiei statuate prin sintagma „banca nu are obligaţia restituirii în natură şi nici nu este ţinută la acordarea de despăgubiri prin echivalent" a invocat aspecte de fond (legalitatea actului de dobândire a terenului) şi nicidecum lipsa sa de competenţă în soluţionarea notificării.
De altfel, în faza procesuală a fondului pârâta, care nu a contestat nici un moment că deţine terenul în patrimoniul său, nici nu s-a apărat în sensul că nu ar avea capacitate procesuală de folosinţă ci doar că nu are capacitate procesuală pasivă şi că alte instituţii sunt obligate, potrivit Legii nr. 10/2001, să acorde reclamantului măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ menţionat. în acest sens, la filele 20-21 din dosarul nr. 364/2004 al Tribunalului Covasna, pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat Că „Banca Comercială Română SA, sucursala judeţeană Covasna, este o societate cu capital majoritar de stat" şi că, aşa fiind, „ca persoană juridică deţinătoare, nu poate acorda despăgubiri băneşti".
În acest context, este de reţinut că sucursala este înfiinţată cu fondurile unei societăţi, care îi afectează capitalul necesar şi o organizează spre a desfăşura o activitate economică proprie în cadrul obiectului său de activitate specific. Sucursala face parte din structura organică a societăţii care a înfiinţat-o şi, chiar dacă nu are personalitate juridică, are organe de conducere proprii şi autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor cu care este dotată şi în executarea obligaţiilor pe care şi le asumă.
Totodată, conform art. 41 alin. (2) C. proc. civ., societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.
În cauză, pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala judeţeană Covasna, şi-a asumat obligaţia, în reprezentarea societăţii mamă, Banca Comercială Română SA, de a se pronunţa asupra notificării reclamantului, pe fondul acesteia, motiv pentru care a şi figurat ca parte în proces iar obligaţia stabilită prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel, îi revine tocmai în considerarea acestei calităţi: de reprezentantă a BCR SA şi nu de persoană juridică distinctă de BCR SA.
Având în vedere argumentele expuse şi faţă de faptul că excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă este întemeiată doar în situaţia în care partea chemată în proces nu are folosinţa dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă, criticile recurentei-pârâte vizând această excepţie precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei sunt nefondate.
Examinând Decizia atacată şi prin prisma celorlalte critici formulate de recurenta-pârâtă, se constată că instanţele de fond şi de apel au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 (în redactarea în vigoare la data soluţionării) atunci când au statuat că pârâta avea competenţa şi obligaţia de soluţionare a notificării prin decizie ori dispoziţie motivată a organelor sale de conducere şi că nu se justifică introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice şi a A.V.A.S., întrucât, la data adresării notificării nr. 187 din 06 iulie 2001, terenul în litigiu, în suprafaţă de 100 mp, se găsea în patrimoniul pârâtei, care avea statut de societate comercială cu capital majoritar de stat. în mod corect instanţa de apel a motivat că privatizarea ulterioară a Băncii Comerciale Române SA, care, pentru argumentele menţionate, are calitate procesuală pasivă, nu impunea pronunţarea unei alte soluţii şi că, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent urmează să se facă în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Având în vedere temeiurile menţionate, Decizia atacată se verifică a fi legală iar recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala judeţeană Covasna împotriva deciziei nr. 28 Ap din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publica astăzi, 30 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5142/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5083/2008. Civil → |
|---|
