ICCJ. Decizia nr. 5328/2008. Civil
| Comentarii |
|
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția civilă, la 28 ianuarie 2004 reclamanta F.M.R.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Primăria Râmnicu Sărat și Prefectura județului Buzău, anularea Dispoziției nr. 488 din 17 decembrie 2003 emisă de Primăria Râmnicu Sărat, restituirea în natură și/sau echivalent a imobilului situat în Râmnicu Sărat.
1.2. în fapt In motivarea cererii s-a arătat că reclamanta este unica moștenitoare a părinților săi M.S.L. și J. care au avut în proprietate, la adresa menționată, un imobil compus din teren și construcție. Imobilul a fost preluat abuziv de stat în anul 1942, așa cum rezultă din procesul-verbal emis la 10 septembrie 1942.
1.2. în drept
Reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 480 C. civ.
2. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 128 din 10 martie 2004 Tribunalul Buzău, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Buzău.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul proprietatea părinților reclamantei a fost preluat în aplicarea Decretelor nr. 842/1941, 1216/1941 și Legii nr. 903/1941.
Faptul restituirii imobilului către autorii reclamantei nu a fost dovedit, astfel încât el nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
3. Hotărârea instanței de apel
Intr-un al doilea ciclu procesual, în fond după casarea cu trimitere spre rejudecarea apelului, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 358 din 18 septembrie 2007 prin care a respins apelul ca nefondat.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că din înscrisurile depuse la dosar și din raportul de expertiză efectuat de expert R.M., rezultă că imobilul fost proprietatea numiților M.S. și J. a trecut în proprietatea statului așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 10 septembrie 1942.
în aceeași expertiză s-a arătat că prin decizia nr. 10/1966 Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului Râmnicu Sărat trece din proprietatea Sfatului Popular în administrarea întreprinderii de Gospodărire Orășenească Râmnicu Sărat.
Apelanta nu a făcut dovada că, după data preluării, respectiv 10 septembrie 1942, imobilul i-a fost din nou retrocedat și apoi preluat în mod abuziv de Statul român prin Decretul nr. 111/1951.
Dispozițiile Legii nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989.
4. Recursul
4.1. Motive
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanța de apel nu ține cont de aspectele și concluziile logice ale rapoartelor de expertiză efectuate.
în timp ce instanța admite că în anul 1942, la data preluării imobilului, acesta se compunea din casă și teren în suprafață de 1440 mp, aspect ce rezultă atât din expertiza construcții cât și din fișa de inventar, din expertiza topometrică rezultă că terenul ar fi avut doar suprafața de 480 mp
De asemenea, din fișa matricolă rezultă că la numărul 20 de pe str. C., în perioada 1942-1951 a figurat numita E.C.M.
Din analiza acestor aspecte rezultă că imobilul nu a fost identificat în mod corect.
Fișa imobilului nu este cea reală, ci a altui imobil, confuzia intervenind în urma schimbării numelui străzii și a numerotației.
Dacă fișa matricolă prezentată de Arhivele Naționale nu este cea corectă, datorită confuziei creată de schimbarea numelui străzii și a numerotației, recurenta este în imposibilitatea materială de a dovedi că imobilul a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 111/1951.
4.2. întâmpinarea
Intimata Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat întrucât din probele administrate rezultă că imobilul a fost preluat în anul 1942 și nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.
4.3. Analiza instanței de recurs
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și ale apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare, înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi.
în chiar motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul ce a aparținut în proprietate părinților reclamantei a fost preluat de stat în anul 1942, așa cum rezultă din procesul-verbal emis la 10 septembrie 1942.
Acest aspect a fost apreciat ca o mărturisire, care nu a fost revocată pentru eroare de fapt așa cum îngăduie art. 1206 C. civ. Faptul că se susține că instanțele de fond nu au identificat corect imobilul în litigiu nu echivalează cu o revocare a acestei mărturisiri, și nici nu poate fi dedusă analizei în recurs, întrucât reclamă o apreciere a probelor administrate.
Problema de drept pe care au avut-o de rezolvat instanțele, incidența sau nu, în speță, a Legii nr. 10/2001, a fost soluționată corect, din dovezile administrate rezultând că imobilul a fost preluat înainte de 6 martie 1945, și nici nu s-a invocat restituirea ulterioară către autorii reclamantei, pentru ca apoi să fie preluat din nou abuziv în anul 1966.
în aceste condiții, critica formulată nu întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele de fond făcând aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Deși s-a invocat și motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate recurenta critică modul de apreciere a înscrisurilor și a rapoartelor de expertiză, considerentele deciziei date în apel nefiind contradictorii. Instanța a motivat corespunzător faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului la 10 septembrie 1942, iar în ianuarie 1966 a trecut din proprietatea Sfatului Popular Râmnicu Sărat în administrarea întreprinderii de Gospodărire Orășenească Râmnicu Sărat.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5386/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5274/2008. Civil → |
|---|
