ICCJ. Decizia nr. 5465/2008. Civil
| Comentarii |
|
La data de 11 decembrie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul D.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 8 noiembrie 2007 pârâtul a fost returnat din Franța în baza Acordului de readmisie încheiat între România cu această tară, ratificat prin H.G. nr. 278/1994. în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată de O.U.G. nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeași lege, până la aderarea României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor Statelor Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 49 din 15 ianuarie 2007 a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut și motivat că șederea ilegală a pârâtului în Franța nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a acestuia. In acest sens, instanța a considerat aplicabile dispozițiile art. 39 din Tratatul Comunității Europene.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins prin decizia nr. 177 din 5 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
împotriva deciziei dată în apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a invocat următoarele critici: autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru că din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.
Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 61, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru.
Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
în virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.
în acest sens, urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre.
Prin urmare, în măsura în care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G. nr. 5/2006 potrivit căreia, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului D.A. îi creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.
întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
în raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5619/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5390/2008. Civil → |
|---|
