ICCJ. Decizia nr. 5390/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea cu care au investit inițial Tribunalul Vaslui, reclamantele SC M.R.L. S.P.R.L. Iași și SC L.D.E.G. I.P.U.R.L. Huși în calitate de lichidatori judiciari ai SC M. SA Vaslui, au solicitat obligarea în solidar a pârâților P.D., A.P., P.V., C.R. și C.L., la plata sumei de 138.257,34 lei, din care 73.386,75 lei cu titlu de contravaloare prejudiciu creat în patrimoniul societății și 64.870,59 lei dobânda legală calculată în baza O.G. 9/2000, cu actualizarea sumei la data plății efective.
în motivele cererii, reclamantele au susținut, în esență, că prin încheierea Tribunalului Vaslui din 30 noiembrie 2005 a fost aprobat raportul de expertiză contabilă desfășurată la SC M. SA Vaslui și s-a dispus ca lichidatorii judiciari să treacă la valorificarea expertizei contabile, în sensul de a proceda la recuperarea creanțelor de la debitori; ca urmare, au înțeles să formuleze prezenta acțiune în răspundere patrimonială împotriva pârâților ce au îndeplinit funcțiile de șef serviciu financiar-contabilitate, manager (director general) al societății, respectiv cenzori în perioada producerii prejudiciului.
Au arătat reclamantele că aceștia, prin neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, au adus prejudicii, direct sau indirect, patrimoniului SC M. SA Vaslui.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 270-272 C. muncii.
Prin sentința civilă nr. 1105 din 4 octombrie 2007, Tribunalul Vaslui, complet specializat pentru soluționarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, reținând că reclamantele au solicitat obligarea în solidar a unor foști salariați cu funcții de conducere din cadrul societății, precum și a cenzorilor societății, la plata unui prejudiciu de 138.257,34 lei constatat prin expertiza contabilă dispusă în dosarul nr. 69/RJF/1997 al Tribunalului Vaslui.
Astfel, deși reclamantele au calificat conflictul ca fiind un litigiu de muncă și, ca atare, au sesizat instanța de litigii de muncă, în realitate este vorba de un litigiu de o natură complexă: pe de o parte, se solicită tragerea la răspundere patrimonială în temeiul art. 270 C. muncii a foștilor salariați ai societății, iar pe de altă, se solicită de către reclamante tragerea la răspundere patrimonială a cenzorilor societății și a conducerii acesteia, a căror activitate este reglementată de Legea 31/1990 privind societățile comerciale, astfel fiind incidente în cauză normele juridice care atrag competențe diferite.
Potrivit art. 166 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întinderea și efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului.
întrucât Legea nr. 31/1990 este o lege specială față de C. muncii, care reprezintă cadrul general de reglementare a răspunderii patrimoniale a salariaților cu contract individual de muncă, în privința cenzorilor urmează să se aplice dispozițiile speciale în materie de răspundere civilă, întemeiată pe contractul de mandat al acestora, competența aparținând instanței de drept comun.
Având în vedere că reclamantele au solicitat răspunderea în solidar a pârâților, precum și faptul că prejudiciul pretins este sub 500.000 lei, instanța, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., a declinat competența materială de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Vaslui.
La rândul ei, Judecătoria Vaslui, prin sentința civilă nr. 471 din 4 februarie 2008, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut următoarele:
în ceea ce-i privește pe salariații P.D. și A.P., Judecătoria Vaslui nu este competentă material să soluționeze acțiunea formulată de reclamantă, acțiune ce se întemeiată pe dispozițiile art. 270-272 C. muncii.
Conform dispozițiilor art. 284 C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă.
Ori, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă,art. 2 pct. 1 lit. c), conflictele de muncă se judecă de către tribunal.
în speță fiind vorba despre un conflict de muncă cu privire la executarea unor contracte de muncă [conform art. 281 și art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii], instanța a apreciat că este întemeiată excepția necompetenței materiale.
în ceea ce-i privește pe cenzorii P.V., C.R. și C.L., instanța a reținut că, atât prin cererea introductivă, cât și prin susținerile făcute în ședința din 7 ianuarie 2008, reclamanta a invocat că pricina este o acțiune în răspundere patrimonială, în baza art. 270 C. muncii, arătând faptul că raportul juridic dedus judecății este unul complex, dar unic, neputând fi disjuns în privința cenzorilor.
Reclamanta a precizat foarte clar că dorește ca pârâții să răspundă în solidar pentru pretinsul prejudiciu creat, nefiind de acord ca Judecătoria Vaslui să-i soluționeze acțiunea sa.
Reclamantul a înțeles să sesizeze instanța cu o cerere pe care o consideră izvorâtă dintr-un raport de muncă, neaflându-se în situația unei acțiuni greșit fundamentate în drept sau în situația unei erori în care s-ar afla reclamanta cu privire la competența instanței.
Voința fermă, explicită, a reclamantei este aceea ca cenzorii să răspundă în solidar cu salariații iar cauza să fie soluționată de un complet specializat în litigii de muncă.
Instanța a apreciat că doar tribunalul, prin punerea în discuție a excepției inadmisibilității cererii în ceea ce-i privește pe cenzori, poate admite excepția sau poate dispune disjungerea capătului de cerere în ceea ce-i privește pe aceștia.
în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Soluționând conflictul negativ de competență în baza dispozițiilor art. 20 pct. 2 raportat la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 9 din 11 martie 2008, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, complet specializat în conflicte de muncă.
împotriva acestei sentințe, pârâtul A.P. a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 3041,art. 84 C. proc. civ., art. 270 C. muncii, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 coroborate cu art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susținând, în esență că prezenta cauză trebuie soluționată de Tribunalul Vaslui, completul specializat de judecător sindic.
Recursul nu este fondat.
Curtea de Apel Iași a pronunțat o hotărâre legală, reținând următoarele considerente corecte.
Astfel, conform principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, doar părțile sunt cele care stabilesc cadrul procesual și limitele judecății.
Este adevărat că instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea să schimbe calificarea juridică pe care reclamantul a dat-o cererii sale.
însă, având în vedere chiar natura juridică complexă a litigiului reținută de Tribunalul Vaslui și faptul că, atât prin acțiune, cât și prin răspunsul la întâmpinare și la excepția invocată reclamantele au arătat că au înțeles să formuleze o acțiune în răspundere patrimonială, în baza art. 270 C. muncii, împotriva unor salariați care, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor lor de serviciu au produs prejudicii în patrimoniul SC M. SA Vaslui, instanța nu poate să treacă peste dreptul de dispoziție al părții.
Este adevărat că nu toții pârâții au fost angajați cu contracte individuale de muncă, însă, având în vedere că reclamantele au înțeles să invoce răspunderea solidară, s-ar impune ca și cenzorii să fie chemați să răspundă pentru producerea aceluiași prejudiciu.
Desigur, instanța de fond urmează să stabilească, prin hotărârea ce o va pronunța, dacă, în speță, este vorba sau nu de o răspundere solidară, în ce măsură sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale și cei chemați în judecată au participat la producerea prejudiciului.
Față de cele de mai sus, criticile exprimate nu pot fi reținute, iar recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5465/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5386/2008. Civil → |
|---|
