ICCJ. Decizia nr. 539/2008. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 539.
Dosar nr. 170/45/2008
Şedinţa publică din 2 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea cu care au investit iniţial Tribunalul Vaslui, reclamantele SC M.R.L. S.P.R.L. Iaşi şi SC L.D.E.G. I.P.U.R.L. Huşi în calitate de lichidatori judiciari ai SC M. SA Vaslui, au solicitat obligarea în solidar a pârâţilor P.D., A.P., P.V., C.R. şi C.L., la plata sumei de 138.257,34 lei, din care 73.386,75 lei cu titlu de contravaloare prejudiciu creat în patrimoniul societăţii şi 64.870,59 lei dobânda legală calculată în baza OG 9/2000, cu actualizarea sumei la data plăţii efective.
În motivele cererii, reclamantele au susţinut, în esenţă, că prin Încheierea Tribunalului Vaslui din 30 noiembrie 2005 a fost aprobat raportul de expertiză contabilă desfăşurată la SC M. SA Vaslui şi s-a dispus ca lichidatorii judiciari să treacă la valorificarea expertizei contabile, în sensul de a proceda la recuperarea creanţelor de la debitori; ca urmare, au înţeles să formuleze prezenta acţiune în răspundere patrimonială împotriva pârâţilor ce au îndeplinit funcţiile de şef serviciu financiar-contabilitate, manager (director general) al societăţii, respectiv cenzori în perioada producerii prejudiciului.
Au arătat reclamantele că aceştia, prin neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, au adus prejudicii, direct sau indirect, patrimoniului SC M. SA Vaslui.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 270-272 C. muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 1105 din 4 octombrie 2007, Tribunalul Vaslui, complet specializat pentru soluţionarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, reţinând că reclamantele au solicitat obligarea în solidar a unor foşti salariaţi cu funcţii de conducere din cadrul societăţii, precum şi a cenzorilor societăţii, la plata unui prejudiciu de 138.257,34 lei constatat prin expertiza contabilă dispusă în dosarul nr. 69/RJF/1997 al Tribunalului Vaslui.
Astfel, deşi reclamantele au calificat conflictul ca fiind un litigiu de muncă şi, ca atare, au sesizat instanţa de litigii de muncă, în realitate este vorba de un litigiu de o natură complexă: pe de o parte, se solicită tragerea la răspundere patrimonială în temeiul art. 270 C. muncii a foştilor salariaţi ai societăţii, iar pe de altă, se solicită de către reclamante tragerea la răspundere patrimonială a cenzorilor societăţii şi a conducerii acesteia, a căror activitate este reglementată de Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, astfel fiind incidente în cauză normele juridice care atrag competenţe diferite.
Potrivit art. 166 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întinderea şi efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului.
Întrucât Legea nr. 31/1990 este o lege specială faţă de C. muncii, care reprezintă cadrul general de reglementare a răspunderii patrimoniale a salariaţilor cu contract individual de muncă, în privinţa cenzorilor urmează să se aplice dispoziţiile speciale în materie de răspundere civilă, întemeiată pe contractul de mandat al acestora, competenţa aparţinând instanţei de drept comun.
Având în vedere că reclamantele au solicitat răspunderea în solidar a pârâţilor, precum şi faptul că prejudiciul pretins este sub 500.000 lei, instanţa, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Vaslui.
La rândul ei, Judecătoria Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 471 din 4 februarie 2008, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Pentru a se pronunţa astfel, judecătoria a reţinut următoarele:
În ceea ce-i priveşte pe salariaţii P.D. şi A.P., Judecătoria Vaslui nu este competentă material să soluţioneze acţiunea formulată de reclamantă, acţiune ce se întemeiată pe dispoziţiile art. 270-272 C. muncii.
Conform dispoziţiilor art. 284 C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă.
Ori, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă, art. 2 pct. 1 lit. c), conflictele de muncă se judecă de către tribunal.
În speţă fiind vorba despre un conflict de muncă cu privire la executarea unor contracte de muncă [conform art. 281 şi art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii], instanţa a apreciat că este întemeiată excepţia necompetenţei materiale.
În ceea ce-i priveşte pe cenzorii P.V., C.R. şi C.L., instanţa a reţinut că, atât prin cererea introductivă, cât şi prin susţinerile făcute în şedinţa din 7 ianuarie 2008, reclamanta a invocat că pricina este o acţiune în răspundere patrimonială, în baza art. 270 C. muncii, arătând faptul că raportul juridic dedus judecăţii este unul complex, dar unic, neputând fi disjuns în privinţa cenzorilor.
Reclamanta a precizat foarte clar că doreşte ca pârâţii să răspundă în solidar pentru pretinsul prejudiciu creat, nefiind de acord ca Judecătoria Vaslui să-i soluţioneze acţiunea sa.
Reclamantul a înţeles să sesizeze instanţa cu o cerere pe care o consideră izvorâtă dintr-un raport de muncă, neaflându-se în situaţia unei acţiuni greşit fundamentate în drept sau în situaţia unei erori în care s-ar afla reclamanta cu privire la competenţa instanţei.
Voinţa fermă, explicită, a reclamantei este aceea ca cenzorii să răspundă în solidar cu salariaţii iar cauza să fie soluţionată de un complet specializat în litigii de muncă.
Instanţa a apreciat că doar tribunalul, prin punerea în discuţie a excepţiei inadmisibilităţii cererii în ceea ce-i priveşte pe cenzori, poate admite excepţia sau poate dispune disjungerea capătului de cerere în ceea ce-i priveşte pe aceştia.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă în baza dispoziţiilor art. 20 pct. 2 raportat la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 9 din 11 martie 2008, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, complet specializat în conflicte de muncă.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul A.P. a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 3041, art. 84 C. proc. civ., art. 270 C. muncii, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 coroborate cu art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susţinând, în esenţă că prezenta cauză trebuie soluţionată de Tribunalul Vaslui, completul specializat de judecător sindic.
Recursul nu este fondat.
Curtea de Apel Iaşi a pronunţat o hotărâre legală, reţinând următoarele considerente corecte.
Astfel, conform principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, doar părţile sunt cele care stabilesc cadrul procesual şi limitele judecăţii.
Este adevărat că instanţa nu este ţinută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea să schimbe calificarea juridică pe care reclamantul a dat-o cererii sale.
Însă, având în vedere chiar natura juridică complexă a litigiului reţinută de Tribunalul Vaslui şi faptul că, atât prin acţiune, cât şi prin răspunsul la întâmpinare şi la excepţia invocată reclamantele au arătat că au înţeles să formuleze o acţiune în răspundere patrimonială, în baza art. 270 C. muncii, împotriva unor salariaţi care, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor lor de serviciu au produs prejudicii în patrimoniul SC M. SA Vaslui, instanţa nu poate să treacă peste dreptul de dispoziţie al părţii.
Este adevărat că nu toţii pârâţii au fost angajaţi cu contracte individuale de muncă, însă, având în vedere că reclamantele au înţeles să invoce răspunderea solidară, s-ar impune ca şi cenzorii să fie chemaţi să răspundă pentru producerea aceluiaşi prejudiciu.
Desigur, instanţa de fond urmează să stabilească, prin hotărârea ce o va pronunţa, dacă, în speţă, este vorba sau nu de o răspundere solidară, în ce măsură sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale şi cei chemaţi în judecată au participat la producerea prejudiciului.
Faţă de cele de mai sus, criticile exprimate nu pot fi reţinute, iar recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A.P. împotriva sentinţei nr. 9 din 11 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5379/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5392/2008. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
