ICCJ. Decizia nr. 5505/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5505
Dosar nr. 10978/3/2008
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 9520 din 13 februarie 2008, Primarul General al Municipiului Bucureşti a respins notificarea prin care G.A.A. a cerut restituirea în natură a două apartamente situate în imobilul din Bucureşti, justificat de faptul că au fost înstrăinate către chiriaşi în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 (art. 1).
Prin aceiaşi dispoziţie a propus să se acordare notificatoarei măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două apartamente (art. 2).
Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2008, reclamanta G.M.A. a cerut anularea dispoziţiei şi obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti să emită dispoziţie de restituire în natură a celor două apartamente, susţinând că acestea au fost preluate în mod abuziv de stat din patrimoniul autoarei sale şi, ca atare, au fost înstrăinate către terţe persoane de un neproprietar, caz în care, actele de înstrăinare sunt lovite de nulitate absolută.
Reclamanta a invocat ca temei juridic dispoziţiile art. 24 pct. 31 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 925 din 28 mai 2008, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că dispoziţia contestată a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, pentru imobilele înstrăinate de stat cu respectarea dispoziţiilor legale, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, caz în care, contestaţia dedusă judecăţii, în condiţiile art 26 alin. (3) din lege, nu este întemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că reclamanta nu a contestat valabilitatea celor contracte de vânzare cumpărare, nr. 3829/1997 şi nr. 4304/1997, posibilitate recunoscută de dispoziţiile art. 45 din lege, caz în care se prezumă că au fost încheiate cu respectarea condiţiilor impuse de Legea nr. 112/1995.
Prin Decizia civilă nr. 889 din 26 noiembrie 2008, Curte de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.
Instanţa de apel a reţinut şi că acordarea de despăgubiri prin echivalent foştilor proprietari, care au fost deposedaţi de stat în mod abuziv, pentru imobilele imposibil de restituit în natură, respectă dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii europene a Drepturilor Omului, care nu impun stabilirea prin legea internă a unei anumite modalităţi de despăgubire a persoanelor prejudiciate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta reiterează aspectele de fapt ale cauzei (istoricul) şi susţine că atâta timp cât imobilul în care sunt situate cele două apartamente a fost preluat de stat în mod abuziv, prin Decretul nr. 326/1949, fără o dreaptă despăgubire, conform art. 480-481 C. civ., statul a avut doar folosinţa nu şi proprietatea acestuia, caz în care nu îl putea înstrăina către terţe persoane în mod valabil.
Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că instanţele de fond au interpretat greşit actul dedus judecăţii, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi au aplicat greşit legea, în sensul art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, motiv pentru care solicită modificarea hotărârilor şi, pe fond, admiterea cererii.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 304 C. proc. civ. se poate cere modificarea unor hotărâri când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8) sau când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (pct. 9).
Din dezvoltarea motivelor de recurs se constată că recurenta nu invocă niciun argument cu privire la incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Totodată, din verificarea lucrărilor dosarului se constată că reclamanta a învestit instanţele de fond cu judecata unei contestaţii, formulată în temeiul art. 24 alin. (31) din Legea nr. 10/2001 (astfel cum acest articol a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, devenit art. 26 alin. (3), după republicarea legii), împotriva dispoziţiei nr. 9520 din 13 februarie 2008 emisă Primarul General al Municipiului Bucureşti, cadru procesual în limita căruia s-a desfăşurat judecata.
Aşa fiind, cum instanţele de fond s-au pronunţat cu privire la actul juridic pe care reclamanta 1-a dedus judecăţii, fără a-i schimba natura ori înţelesul, Înalta Curte urmează a constata că se dovedeşte a fi străină lucrărilor dosarului critica plivind interpretarea greşită a actului dedus judecăţii.
Totodată, se constată a nu fi fondată nici critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
În fapt, aşa cum rezultă din lucrările dosarului, cele două apartamente în litigiu, a căror retrocedare în natură a solicitat-o reclamanta, au fost înstrăinate de stat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume la data de 30 iunie 1997 şi la data de 17 octombrie 1997.
Pentru astfel de situaţii, prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, act normativ care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, s-a statuat că persoanelor îndreptăţite urmează a li se acorda măsuri reparatorii prin echivalent [art. 18 lit. d)], cu excepţia cazului în care, la cererea persoanei îndreptăţite, se constată că actele de înstrăinare ar fi fost întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor legale, instituindu-se posibilitatea contestării unor astfel de acte prin dispoziţiile art. 46 din lege, caz în care se putea dispune restituirea în natură a unor astfel de imobile.
În speţa supusă analizei, reclamanta nu a contestat, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, valabilitatea actelor de înstrăinare, cele două apartamente intrând, după expirarea interdicţiilor legale de înstrăinare, în circuitul civil.
Ca atare, în mod just instanţele de fond au reţinut că retrocedarea în natură a celor două apartamente nu mai era posibilă şi au constatat că, în mod legal, pârâta, prin dispoziţia contestată, a propus să se acorde reclamantei de măsuri reparatorii prin echivalent, în scopul acoperirii prejudiciului suferit.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.M.V. împotriva deciziei nr. 889 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5742/2008. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5612/2008. Civil → |
|---|
