ICCJ. Decizia nr. 558/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația înregistrata la 27 decembrie 2004 sub nr. 3090/2004, ca rezultat al disjungerii dispuse prin încheierea din 9 decembrie 2004, în dosarul nr. 2700/2004, petenții P.P. și D.S.E. au chemat în judecată pe intimata A.V.A.S. solicitând instanței să dispună anularea dispoziției nr. 123 din 1 octombrie 2004; obligarea intimatei să emită dispoziție de restituire în natura a imobilului revendicat și în subsidiar, obligarea la emiterea unei decizii pentru restituirea prin echivalent, corespunzător valorii imobilului.
Petenții au arătat în motivarea contestației, că prin notificarea nr. 2438/2001, transmisă prin Biroul Executorului Judecătoresc către A.P.A.P.S., au solicitat măsuri reparatorii pentru casa de locuit din Roșiorii de Vede, județ Teleorman, imobil ce nu figurează în anexa la Decretul 92/1950.
De asemeni, s-a mai arătat ca notificarea a fost respinsa prin decizia nr. 123 din 1 octombrie 2004 pentru nedepunerea actului de proprietate al imobilului în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 211 din 14 martie 2005, a respins ca neîntemeiată contestația, cu motivarea că nici în faza administrativă și nici în faza judiciară contestatorii nu au produs dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, constatându-se ca aceștia nu au respectat prevederile art. 22 pct. 1 lit. a) și 24. lit. b) din H.G. nr. 498/2003, referitoare la dovedirea dreptului de proprietate printr-un act juridic translativ de proprietate sau prin orice act juridic ce atesta deținerea proprietății.
Nemulțumiți fiind, împotriva acestei hotărâri contestatorii, au declarat apel aducând următoarele critici:
imobilul ce face obiectul prezentei cauze a fost preluat de la F.R.U.V.P., persoană juridică înființată de către autorii contestatorilor, ce deținea în patrimoniu atât terenul întreprinderii propriu-zise, cât si clădirile fabricii aflate pe acesta, împreuna cu o multitudine de anexe si alte construcții ce se aflau în exteriorul perimetrului fabricii;
fiind vorba despre activul unei persoane juridice, atât construcția cât și terenul respectiv nu apar în mod distinct prevăzute în actul de naționalizare, acestea fiind naționalizate odată cu celelalte bunuri ce făceau parte din activul întreprinderilor P.".
- instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probei cu adresa către Arhivele Statului și către actuala deținătoare a terenului, pentru a se comunica date privind procesul verbal de preluare a întregului activ al întreprinderilor P., pentru a se putea verifica dacă în cuprinsul acestui înscris se regăsește și imobilul ce face obiectul prezentei cauze.
Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 138/A din 29 mai 2007 a admis apelul contestatorilor P.P. și D.S.E., a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis contestația, a anulat decizia nr. 123 din 1 octombrie 2004 emisă de A.V.A.S., fiind obligată intimata să emită dispoziție de restituire în echivalent în despăgubiri bănești de 23554 lei, în favoarea contestatorilor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, din coroborarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă fără putința de tăgada ca autorul contestatorilor a deținut în proprietate imobilul ce face obiectul notificării, iar dovada calității contestatorilor de moștenitori ai proprietarului bunului, P.V., a fost făcuta cu certificatele de moștenitor nr. 80/2001 si nr. 60/2001 precum si cu actele de stare civila depuse in cauză.
S-a mai reținut de asemeni, ca imobilul a fost preluat de către stat în baza prevederilor Legii 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, act normativ ce este menționat in mod expres în cuprinsul prevederilor art. 2 lit. a) din legea speciala ca încadrându-se în noțiunea de preluare abuziva și în consecință contestatorii au făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 3 din legea specială, având calitatea de persoane îndreptățite.
împotriva acestei din urmă hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta A.V.A.S., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
Hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât prin înscrisurile doveditoare prezentate în cauză nu a fost făcută și dovada faptului că dreptul de proprietate asupra imobilul revendicat ar fi existat în patrimoniul autorului intimatului.
Pe de altă parte se susține că în mod nelegal s-a stabilit în sarcina A.V.A.S. obligația de a emite dispoziție de restituire în echivalent, în despăgubiri bănești, în sumă de 23554 RON în favoarea contestatorilor, neexistând temei legal.
Astfel, instanța de apel a stabilit greșit, în sarcina A.V.A.S. despăgubiri bănești întrucât potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, A.V.A.S. are competența numai de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii, instituției competente.
Recursul este fondat.
Deși contestația în speță a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța nu mai este abilitata să analizeze și să stabilească cuantumul despăgubirilor întrucât dispozițiile imperative si de imediată aplicare ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005 stabilesc o nouă procedură administrativă conform căreia aceste atribute revin doar Comisiei Speciale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit art. 13 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se va efectua de Comisia Centrala, iar deciziile acestei comisii pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ, conform art. 19 din același titlu.
Așadar, după modificarea Legii nr. 10/2001 despăgubirile pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în natură, astfel cum este cazul în speță se acordă potrivit Legii speciale 247/2005, după procedura instituită de titlul VII.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse și constatând că hotărârea atacată a fost dată cu ignorarea prevederilor legale menționate, de imediată aplicare, recursul declarat în cauză se privește ca fiind fondat și a fost admis în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., cu consecința modificării în parte a deciziei instanței de apel în sensul obligării pârâtei A.V.A.S. să emită dispoziție cu propuneri de despăgubire în condițiile Legii speciale nr. 247/2005, pe care să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 399/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 554/2008. Civil → |
|---|
