ICCJ. Decizia nr. 5668/2008. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1610 din 18 decembrie 2006, a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt în contradictoriu cu intimatele Primăria Municipiului Sibiu, Administrația Finanțelor Publice și SC U. SA Sibiu, anulând sentința civilă nr. 30 din 18 ianuarie 2000 a Tribunalului Sibiu; a respins în principiu și în fond, cererile de intervenție în interesul Administrației Publice Sibiu formulate de intervenienții B.L.P., B.A.M., H.A., A.L., M.V. și N.E.; a anulat cererile de intervenție formulate de intervenienții D.N., P.P. și C.I.; a luat act de renunțarea la judecata cererilor de intervenție formulate de intervenienții D.Ș., M.C. și Z.E.; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sibiu și intervenienții A.L., M.V. și N.E. să plătească fiecare câte 595 RON către contestatoare cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat intervenienții B.L.P., B.A.M. și H.A., să plătească cu același titlu contestatoarei suma de 595 lei și a fixat termen pentru judecarea fondului cauzei la 8 ianuarie 2007, pentru considerentele ce urmează:
în motivarea contestației se invocă neregularitatea citării Fundației Dietrich Gustav Hermanstadt la fondul cauzei, respectiv lipsa citării prin afișare la ușa instanței, conform dispozițiilor imperative ale art. 95 alin. (2) C. proc. civ.
în al doilea ciclu procesual de soluționare a contestației în anulare, înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4157/2006 a arătat că "persoana juridică care a formulat contestația în anulare, Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt îndeplinește cerința referitoare la calitatea de parte în raport cu fundația citată, în procesul finalizat prin hotărârea a cărei anulare se cere, anume cu Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt, și că, în raport de elementele de fapt ale procesului nu se poate imputa contestatoarei neîndeplinirea dispoziției prevăzute de art. 317 alin. (1) teza finală C. proc. civ.".
în aceeași decizie s-a mai arătat că, în lipsa unor dovezi din care să rezult că Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt ar fi luat cunoștință de cuprinsul cărții funciare la data de 16 mai 2000, când s-a înscris dreptul statului și, pe cale de consecință, la aceeași dată ar fi luat cunoștință și de existența și cuprinsul sentinței civile nr. 30/2000 a Tribunalului Sibiu , și cum termenul de 1 an prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. nu se împlinise la momentul înregistrării contestației, înalta Curte a considerat că nu poate fi primită nici excepția tardivității contestației în anulare. în rejudecare, se arată în decizia de casare, tribunalul va analiza dacă contestatoarea Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt a fost sau nu citată conform legii, urmând a dispune cu privire la temeinicia contestației în anulare.
Tribunalul, față de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., a reținut că la data soluționării sentinței civile nr. 30/2000 a Tribunalului Sibiu, fundația pârâtă ce apare ca proprietar în C.F., avea sediul necunoscut, trebuind astfel să se facă citarea prin publicitate, respectiv prin afișarea citației la ușa instanței conform art. 95 alin. (2) C. proc. civ., dispoziție legală ce nu a fost îndeplinită.
Pârâta a fost citată doar printr-un ziar local și care trebuia îndeplinită dacă se dispunea, cumulativ cu cerința afișării la ușa instanței.
Față de soluția ce se va pronunța, cererile de intervenție formulate în interesul intimatei Administrația Financiară vor fi respinse. Cererile de intervenție formulată de D.N., P.P. și C.I. vor fi anulate în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 6 C. proc. civ., întrucât aceștia au susținut constant că nu au semnat nicio cerere de chemare în judecată.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 92 din 1 februarie 2007, a respins ca nefondate apelurile declarate de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu, intervenienții B.A.M., B.L.P., H.A., H.V. și D.N., împotriva sentinței arătate. A fost admis apelul declarat de N.E. și drept consecință, sentința apelată a fost schimbată în sensul constatării nulității cererii de intervenție formulată de aceasta pe care a și exonerat-o de plata cheltuielilor de judecată. Totodată, au fost constatate nule apelurile declarate de intervenienții Z.E. și M.C.G. pentru considerentele ce urmează:
Susținerea apelantei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu, referitor la lipsa calității procesuale a contestatoarei Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt este nefondat, față de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât această problemă a fost dezlegată irevocabil de către înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4157 din 27 aprilie 2006.
Curtea a apreciat că instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 274 C. proc. civ., în ceea ce privește noțiunea de culpă procesuală.
Intervenienții au invocat în principal lipsa calității procesuale a fundației, aspect ce deja a fost analizat.
Instanța de fond a reținut în mod corect că nu s-au aplicat prevederile art. 95 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la citarea prin publicitate, întrucât citarea prin publicitate se face citarea prin afișarea la ușa instanței, iar publicarea citației în Monitorul Oficial sau într-un ziar mai răspândit este facultativă și se apreciază de către președintele completului de judecată.
Contestatoarea a invocat necomunicarea sentinței doar sub aspectul calcului termenului de depunere al acestuia pentru a justifica data depunerii acestei cereri, condiții formale ale admisibilității contestației fiind analizate de instanța de recurs.
Cererea de intervenție formulată de D.N. a fost în mod legal anulată de prima instanță, față de declarația autentică dată la B.N.P. D.E. în care a arătat că nu a acționat pe nimeni în judecată și nu a angajat avocat în procesele care fac obiectul dosarelor 3992/2002 la Curtea de Apel Alba Iulia și dosar nr. 6016/2002 la Tribunalul Sibiu.
Având în vedere faptul că a fost respinsă în principiu cererea de intervenție formulată de intervenientul Administrația Finanțelor Publice Sibiu, în mod legal a fost respinsă și cererea de intervenție formulată în sprijinul acestei interveniente de către M.V., aceeași situație fiind aplicabilă și cererilor de intervenție formulate de Blaga Aurel și continuată de moștenitorii săi. Neîntemeiat este și motivul referitor la nesoluționarea de către instanța de fond a cererii de intervenție formulată în nume propriu de către B.M., cerere care nu se regăsește în dosar.
în privința apelului formulat de N.E., Curtea a constatat că aceasta a fost prezentă în dosarul nr. 20801/1/2003 unde a declarat că nu a formulat cerere de intervenție și nu înțelege să o susțină, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 133 C. proc. civ.
înscrisurile depuse de intimații Z.E. și M.C.G. au fost interpretate ca fiind apeluri care însă, sunt nule față de dispozițiile art. 288 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.
împotriva deciziei au declarat recurs intervenienții B.A.M., B.L.P., H.A., M.V., D.N. și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu.
Administrația Finanțelor Publice Sibiu, critică hotărârea fondului pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează:
Decizia atacată este criticabilă întrucât, instanța nu ține cont de faptul că Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt nu a fost parte în cauză, ci a făcut obiectul dosarului nr. 3873/1999, deoarece ea a fost înființată doar la data de 26 mai 2000.
Recurenta s-a judecat cu Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt și nu cu contestatoarea Fundația Dietrich Hermanstadt, aceasta neavând în cauză calitate procesuală.
Decizia este de asemenea criticabilă, întrucât menține obligația recurentei la plata sumei de 595 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în condițiile în care aceasta nu are calitate procesuală.
Intervenienții, critică decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pentru motivele ce urmează:
Contestatoarea nu avea personalitate juridică și nu exista la data soluționării acțiunii, nejustificând nici un fel de interes procesual în sensul rejudecării cauzei, deoarece nu avea nici un drept real asupra imobilului în litigiu; contestatoarea nu poate reprezenta fundația veche a cărei personalitate a încetat, așa neexistând nici un fel de transmisiune patrimonială legală între cele două fundații; din punct de vedere juridic, sintagma continuatoare în drepturi este lipsită de conținut.
în mod greșit se reține că procedura nu a fost legal îndeplinită în anul 1999 și în februarie 2000, cât timp Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt a fost înființată numai în martie 2000.
Reținerea instanței de apel că dezlegările date de instanța de recurs sunt dezlegări obligatorii asupra capacității procesuale a contestatoarei sunt nefondate, deoarece instanța de recurs a dispus casarea cu trimitere pentru a se soluționa contestația pe fond.
Cu ocazia rejudecării în fond, instanța de fond era ținută să stabilească dacă motivele contestației în anulare sunt incidente și fondate sau nu, reținând eronat că aceste condiții au fost verificate de instanța de control judiciar.
în al treilea rând, s-a susținut necomunicarea sentinței și neafișarea acesteia, aceste aspecte sunt argumente ale calificării căii de atac, în sensul că acesta ar fi apel și nu contestație în anulare.
Contestația în anulare este formulată de către o altă persoană juridică decât cea care a fost parte în cauză, datorită diferențelor de denumiri ale celor două fundații. Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt a dispărut în anul 1948, neputându-se invoca caracterul abuziv al legilor statului comunist, întrucât nu și-a reluat activitatea după anul 1989.
în mod nelegal este anulată cererea de intervenție formulată de către D.N. cu toate că acesta a susținut și susține în continuare cererea formulată.
Cererea de intervenție formulată de M.V. a fost nejustificat respinsă, iar cererea de intervenție formulată în nume propriu de către B.M. a rămas nesoluționată. Instanța de apel nu a analizat toate motivele, iar pe cele analizate le-a respins cu o motivare superficială.
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, înalta Curte reține cele ce succed:
Prin testamentul datat Sibiu 1 iunie 1882, Gustav von Dietrich a dispus ca după moartea sorei sale Charlotte, "casa" să treacă "în averea bisericii Eveanghelice de Confesiune Augustină din Sibiu, drept Fundația Dietrich - Hermanstadt".
Urmare a decesului Charlottei von Dietrich la 17 aprilie 1916, uzufructuara casei din P-ța Schiller nr. 3, s-a înregistrat, sub nr. 1944/1924 și trecută în registrul persoanelor juridice sub nr. 14/1924 Fundația Dietrich Hermanstadt pentru învățământ public, fundație al cărui patrimoniu era administrat de prezibteriul Bisericii Evanghelice C.A. din Sibiu. Bunurile fundației au fost preluate în patrimoniul statului prin hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 399 din 14 aprilie 1950.
Sub nr. 2186 din 3 noiembrie 1999 al B.N.P. D.E. a fost autentificat actul de constituire al Fundația Dietrich Hermanstadt înființată cu avizul Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu, prin sentința civilă nr. 113/2000 a Tribunalului Sibiu, dispunându-se înființarea fundației.
Prin cererea înregistrată la 8 iulie 1999, reclamanta Administrația Financiară Sibiu a cerut să se constate că imobilul situat în Sibiu, C.F. 346 nr. top 103, este bun fără stăpân și, în consecință, că proprietatea asupra acestuia revine statului, invocând incidența art. 477 și art. 646 C. civ. Prin cererea completatoare formulată la data de 20 septembrie 1999, reclamanta a cerut să se constate că fundația chemată în judecată nu mai există, dizolvându-se de drept, conform art. 81 din Legea nr. 21/1924.
Cererea s-a judecat în contradictoriu cu SC U. Sibiu și Fundația Dietrich Gustav, aceasta din urmă fiind citată prin publicitate.
Prin sentința civilă nr. 30 din 18 ianuarie 2000, instanța a admis cererea și a constatat că imobilul în litigiu este bun fără stăpân, hotărâre rămasă definitivă ca urmare a retragerii apelului declarat de reclamant.
La 12 iunie 2000, Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt a formulat contestație în anulare împotriva sentinței menționate, invocând dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ.
După două cicluri procesuale, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia 4157 din 27 aprilie 2007 a trimis cauza spre rejudecarea contestației în anulare aceluiași tribunal, reținând cele ce urmează:
Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 1063 din 13 martie 2003 a reținut că persoana juridică care a formulat "contestația în anulare, Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt îndeplinește cerința referitoare la calitatea de parte în raport cu fundația citată în procesul finalizat prin hotărâre a cărei anulare se cere, anume cu Fundația Dietrich Gustav și că, în raport de elementele de fapt ale procesului, nu se poate imputa contestatoarei neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 317 alin. (1) teza finală C. proc. civ.".
Se mai arată în decizia de casare că, față de împrejurarea că cele două condiții de admisibilitate impuse pentru exercițiul căii de atac a contestației în anulare, "au fost invocate prin căile de atac și cum instanța de recurs le-a găsit nefondate, instanțele de fond nu le mai puteau relua în dezbatere și, cu atât mai puțin, în contra deciziei instanței de recurs să le rețină ca fiind incidente în cauza dedusă judecății".
Tot în decizia de casare se arată că aceeași problemă de drept, identitatea celor două fundații a fost soluționată și prin decizia intermediară dată de instanța de apel, nr. 310/2003 în care s-a reținut calitatea procesuală activă a contestatoarei, caz în care instanța de apel nu va mai putea reveni, prin cea de-a doua decizie asupra problemei de drept dezlegate prin decizia intermediară.
Drept urmare, față de împrejurarea că în mod irevocabil s-a stabilit identitatea între cele două fundații, devin aplicabile dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la faptul că hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Din cele mai sus expuse, rezultă că motivele de recurs formulate de recurenți privitoare la lipsa identității dintre cele două fundații, la lipsa personalității juridice a contestatoarei, a inexistenței transmisiunii patrimoniale între cele două fundații, a încetării personalității primei fundații sunt nefondate, față de statuările în drept ale instanței de casare, cu privire la acest aspect.
Dat fiind poziția de parte câștigătoare în proces a contestatoarei, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care a căzut în pretenții va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.
Recurentele au susținut în mod constant lipsa calității procesuale active a contestatoarei, așa încât față de soluția pronunțată, admiterea contestației în anulare, recurenții au căzut în pretenții, fiind datori să achite sumele cerute de contestatoare și suportate de aceasta pentru nevoile procesului de față.
Susțin contestatorii intervenienți că în mod nelegal a fost anulată cererea formulată de către D.N., susținere nefondată față de conținutul declarației autentice pe care acesta a dat-o în fața notarului public D.E. și în care a arătat că nu a acționat pe nimeni în judecată și nu a angajat avocat în procesele care fac obiectul dosarelor cu nr. 3992/2002 la Curtea de Apel Alba Iulia și 6016/2002 la Tribunalul Sibiu, declarație depusă la fila 20 în dosar 6016/R/2002.
Soluția pronunțată față de cererile de intervenție în interesul Administrației Finanțelor Publice Sibiu este corectă, față de dispozițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ., întrucât acestea sprijină numai apărarea părții, soarta cererilor de intervenție depinzând de soarta cererii formulate de partea în interesul căreia s-a intervenit.
Se mai susține în motivele de recurs că instanța a omis a se pronunța asupra cererii de intervenție principală, formulată de B.M., critică nefondată cât timp o atare cerere nu se află la dosarul cauzei.
De altfel, aceasta a fost și soluția pronunțată și motivată de instanța de apel.
Din expunerea rezumată a cursului dosarului a rezultat că instanța de apel a cărei decizie a fost recurată, a redactat hotărârea cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța a arătat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa încât nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondată.
Au mai invocat intervenienții recurenți incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fără a indica care este actul juridic dedus judecății a cărui natură ori înțeles lămurit și vădit neîndoielnic a fost interpretat greșit de către instanță. Rezultă așadar, că invocarea acestui motiv a fost pur formală, așa încât înalta Curte nu are a se pronunța asupra acestuia.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursurile declarate ca nefondate.
Față de soluția ce se va pronunța în recurs, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a obligat recurenții intervenienți și recurenta pârâtă în solidar la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata contestatoare Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5467/2008. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5576/2008. Civil → |
|---|
