ICCJ. Decizia nr. 5846/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă 350 din 18 ianuarie 2008, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis excepția prescripției extinctive pentru perioada 1 iulie 2001-1 iulie 2007, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A.M., ș.a., astfel cum a fost precizată, a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul lunar brut pentru perioada 1 iulie 2004-1 iulie 2007, pentru reclamanții A.M., B.C.A., B.G.F., B.B.S., I.G., M.D., C.L.F., P.M., S.L., T.J., V.M., Z.G., M.G.L., S.G., B.S., G.E.D., L.I., B.A., S.M., B.E., R.I. și C.B., iar în ceea ce le privește pe reclamantele B.M.L. și S.V., i-a obligat pe aceiași pârâți la plata acelorași drepturi salariale pentru perioada 4 iulie 2005-1 iulie 2007 și, respectiv, 8 ianuarie 2007-1 iulie 2007; a respins acțiunea formulată de B.A. și T.A. ca neîntemeiată și a i-a obligat, totodată, pe pârâți la actualizarea sumelor cuvenite reclamanților în raport de indicele inflației de la data plății.
Prin încheierile din 29 februarie 2008 și 28 martie 2008, același tribunal a admis cererile de îndreptare a unor erori materiale strecurate în sentință, referitoare la numele părților, la perioadele pentru care acestora li se datorează drepturile salariale, precum și la perioada pentru care s-a constatat prescris dreptul la acțiune ca fiind, 1 iulie 2001 - 1 iulie 2004.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Este real că reclamanții nu au desfășurat activitățile prevăzute de textul de lege menționat, dar din probele dosarului nu poate rezulta că astfel de activități ar fi desfășurate în plus de anumiți grefieri, pe lângă activitățile specifice funcției de grefier.
în toate situațiile, indiferent de compartimentul în care sunt repartizați de conducerea instanței, grefierii îndeplinesc una și aceeași funcție și nu o activitate de natură juridică diferită sau o muncă suplimentară.
Potrivit art. 6 alin. (2) C. muncii, pentru muncă egală și pregătire profesională egală, toți salariații trebuie să fie retribuiți în mod egal, principiu conform cu art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
în drept, tribunalul a mai reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, conform cărora sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, ce dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale acelui scop sunt adecvate și necesare or, în speță, nu s-a făcut dovada existenței unui scop legitim care să justifice această discriminare.
De asemenea, a mai reținut existența unei practici judiciare favorabilă admiterii unor cereri cu același obiect a Curților de Apel Pitești, Galați, București și Oradea, precum și decizia pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Aurel Beian împotriva României, în care statul român a fost condamnat, reținându-se existența unei jurisprudențe neunitare, inclusiv la nivelul instanței supreme, care a creat un tratament inegal unor persoane aflate în situații identice.
Tribunalul a considerat neîntemeiată acțiunea numai în ceea ce le privește pe reclamantele B.A. și T.A., care nu au făcut dovada îndeplinirii funcției de grefier pentru perioada pentru care au solicitat drepturile salariale.
împotriva sentinței și a încheierii din data de 29 februarie 2008 a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, solicitând admiterea acestuia și respingerea acțiunii promovate de reclamanți.
în motivarea recursului se arată că:
în mod nelegal instanța a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute de actul normativ incident în materia salarizării personalului auxiliar de specialitate, respectiv O.G. nr. 8/2007.
Ministerul Justiției nu avea calitate procesuală pasivă, fiind organ de specialitate a Administrației Publice Centrale cu personalitate juridică în subordinea guvernului care asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii.
Având în vedere atribuțiile stabilite prin H.G. nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta nu are calitate procesuală în litigiul având ca obiect obligație de a avea, respectiv de a repara pagubele cauzate prin discriminare reclamanților.
Dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și art. 8 din O.G. nr. 8/2007 referitoare la acordarea unei indemnizații în cuantum de 10% din salariul brut anumitor categorii de grefieri nu sunt discriminatorii.
în acest sens, s-a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia, pentru a se vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile sau analoage, ori aceste situații trebuie analizate în speță nu doar prin prisma calității de personal auxiliar, ci și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidență în ceea ce privește conținutul concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora și responsabilitățile funcției.
în ceea ce privește încheierea de îndreptare a erorilor materiale, recurentul consideră că pe această cale s-au corectat de fapt erori de judecată referitoare la perioadele pentru care s-au solicitat drepturile salariale la omisiunea unor reclamanți din dispozitiv și la revenirea asupra soluției de admitere a acțiunii formulate de reclamanta B.M.L.
împotriva aceleiași sentințe au declarat recurs și reclamantele I.A. și M.B.C., cu motivarea că în ceea ce le privește, deși erau îndreptățite la acordarea aceleiași indemnizație lunare de 10% din salariul brut pe perioada 1 iulie 2004-1 iulie 2006, tribunalul a omis să se pronunțe asupra cererii lor.
Recursurile au fost inițial înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și trimis spre soluționare înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 75/2008.
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.
Recurentul Ministerul Justiției a depus la dosar concluzii scrise, solicitând ca la pronunțarea hotărârii să se țină seama de decizia nr. 24 din data de 12 mai 2008, pronunțată de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 7/2008 prin care s-a soluționat un recurs în interesul legii.
Recursul Ministerului Justiției este, într-adevăr, fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează:
Art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 a prevăzut expres și limitativ care sunt grefierii care au dreptul la plata unei indemnizații de 10% din salariul brut, în funcție de compartimentul sau comisiile în care își desfășoară activitatea și de timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Problema interpretării și aplicării dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și cele ale art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din cadrul justiției, a fost soluționată în mod diferit de instanțele judecătorești.
Invocând practica unor curți de apel, care au dat câștig de cauză reclamanților, interpretând dispozițiile legale menționate în sensul recunoașterii dreptului de a primi indemnizația de 10% din salariul de încadrare și grefierilor care nu lucrează în compartimentele sau comisiile expres prevăzute de lege, Tribunalul București a admis acțiunea acelor reclamanți care au făcut dovada îndeplinirii funcției de grefieri, având în vedere, totodată, hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Aurel Beian împotriva României.
în respectiva cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut existența unei jurisprudențe neunitare în aplicarea Legii nr. 309/2002, atât la nivel național cât și la nivelul instanței supreme și a reamintit că, deși divergențele de jurisprudență sunt inerente oricărui sistem de drept, totuși instanței supreme îi revine rolul de a regla aceste contradicții.
Constatând că divergențele de jurisprudență s-au datorat instanței supreme, existând chiar la nivelul acesteia, Curtea a constatat situația ca fiind contrară principiului siguranței raporturilor civile, care reprezintă unul din elementele fundamentale ale statului de drept.
De asemenea, văzând că în cauze similare instanța supremă a acordat altor persoane decât reclamantul B.A., drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, a apreciat că reclamantul avea o speranță nelegitimă de a obține recunoașterea creanței sale.
în concluzie, Curtea a reținut încălcarea art. 6 și art. 1 al Protocolului 1 adițional la Convenție, combinat cu art. 14.
în ceea ce privește cauza de față, înalta Curte constată că, tocmai pentru că s-a constatat existența unei jurisprudențe neunitare la nivelul tribunalelor și curților de apel, s-a promovat și ulterior s-a admis recursul declarat de Procurorul General în interesul legii, adoptându-se decizia nr. 24 din data de 12 mai 2008 a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție.
Așadar, spre deosebire de situația constatată în cauza Aurel Beian împotriva României, de data aceasta, instanța supremă și-a îndeplinit rolul de a regla divergențele de jurisprudență, prin pronunțarea unei decizii în interesul legii, iar dezlegarea dată problemei de drept este obligatorie pentru instanțe.
Această dezlegare este obligatorie și pentru înalta Curte, devenită între timp instanță competentă să soluționeze recursurile în materia drepturilor salariale formulate de personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Prin urmare, la soluționarea recursului se va ține seama că potrivit deciziei nr. 24 din 12 mai 2008 a Secțiilor Unite, indemnizația lunară de 10 % din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007.
în speță, s-a reținut de către tribunal că este reală împrejurarea că reclamanții nu au desfășurat activitățile prevăzute de art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996.
Această susținere nu a fost combătută nici în fața primei instanțe și nici în recurs.
în ceea ce le privește pe reclamantele I.A. și M.B.C., tribunalul a admis acțiunea promovată de acestea, dar a omis să oblige pe pârâți la plata drepturilor bănești pentru o perioadă de timp determinată.
Cu toate acestea, recursul lor nu poate fi admis, deoarece se găsesc în aceeași situație ca și reclamanții față de care pârâții au fost obligați, în sensul că, nefăcând parte din categoriile expres și limitativ prevăzute de lege, nu au dreptul la acordarea indemnizației.
Pentru considerentele expuse anterior, care fac de prisos analiza celorlalte critici, înalta Curte constată că niciunul dintre reclamanți nu este îndreptățit la plata indemnizației lunare de 10% din salariul de bază, motiv pentru care, în baza art. 312 și 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, a modificat în parte sentința și a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.
Curtea a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantele I.A.E. și M.B.C.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6200/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5886/2008. Civil → |
|---|
