ICCJ. Decizia nr. 5706/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 15 august 2002, reclamantele R.D.M. și R.C.G. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Prefectura Olt și Primăria Caracal, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să-i oblige pe pârâți la plata despăgubirilor bănești datorate pentru preluare ilegală a imobilului situat în Caracal, fost proprietate a lui I.M.T., în sumă de 4.500.000.000 lei, precum și la restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă.
Prin sentința nr. 559 din 13 octombrie 2003, Tribunalul Olt, secția civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată cu următoarea motivare.
Deși reclamantele au depus la dosar o serie de act de stare civilă, acestea nu au dovedit calitatea de moștenitoare ale numitului I.M.T., singurul act doveditor al acestei calități fiind certificatul de moștenitor.
De asemenea, nu au dovedit că pretinsul autor a avut în proprietate o casă de locuit la adresa menționată și nici a modului de preluare a imobilului pentru care se solicită măsuri reparatorii.
întrucât acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar autorul pretinsei preluări abuzive a imobilului a fost indicat Statul Român, acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin decizia nr. 792 din 1 octombrie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamante împotriva sentinței.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Din mențiunile făcute pe cererea de chemare în judecată rezultă că reclamantele au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul ce a aparținut autorului lor și care a fost preluat abuziv de stat la 15 august 2002, dată la care era în vigoare Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia trebuia să urmeze procedura administrativă specială pentru restituirea acestor imobile.
Reclamantele din prezenta cauză au urmat și procedura prevăzută în dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru obținerea măsurilor reparatorii în sensul că au făcut notificare, însă nu au formulat contestație împotriva dispoziției prin care le-a fost respinsă cererea pentru măsuri reparatorii, așa cum rezultă din declarația mandatarului acestora, R.R. făcută în ședință publică.
Față de faptul că reclamantele nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 până la finalizarea cererii, iar instanța de judecată nu a fost învestită cu o contestație împotriva dispoziției nr. 2912/2003 emisă de Primarul municipiului Caracal, apelul a fost considerat ca nefondat.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta R.C.G., susținând că aceasta este netemeinică și nelegală, cu motivarea că atât ea cât și reclamanta R.D.M., au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
Decizia 2912 din 3 octombrie 2003, nu i-a fost comunicată recurentei care nu se mai afla în Craiova, dar a fost primită de cealaltă reclamantă care și a contestat-o în dosarul nr. 7452/2002 al Tribunalului Olt, în care s-a pronunțat sentința nr. 559 din 13 octombrie 2003.
în atare situație, în mod nelegal a fost respins apelul pe considerentul că reclamantele nu ar fi contestat decizia emisă în procedura Legii nr. 10/2001.
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.
Recursul este fondat.
Atât reclamanta R.C.G. cât și reclamanta R.D.M. au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Caracal, județul Olt.
înainte ca notificarea să fie soluționată, dar după expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, acestea s-au adresat instanței pentru acordarea măsurilor reparatorii la care se consideră îndreptățite în temeiul actului normativ anterior menționat.
Cum nesoluționarea notificării în termenul legal echivalează cu un refuz de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, acțiunea reclamantelor este perfect admisibilă, soluția contrară fiind de natură să le nege acestora dreptul de acces la instanță pentru valorificarea drepturilor pe care le pretind.
Faptul că pe parcursul soluționării procesului în primă instanță s-a emis și dispoziția nr. 2912 din 3 octombrie 2003, de către Primăria municipiului Caracal, prin care s-a respins notificarea, nu le obliga pe reclamante să inițieze un alt proces în care să conteste această decizie.
Actul emis de pârâtă nu face decât să confirme refuzul de acordare a măsurilor reparatorii care a stat la baza introducerii acțiunii.
în atare situație, în mod nelegal, cu nesocotirea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a considerat inadmisibilă acțiunea și nu a analizat pe fond apelul declarat împotriva sentinței.
în baza art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, se va clarifica și aspectul legat de calitatea în care urmează să stea în proces, în această fază, reclamantele R.D.M. și R.C.G.
Aceasta deoarece, în dispozitivul deciziei recurate se face referire la apelul declarat de R.D.M., iar în considerentele aceleiași hotărâri se precizează că împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamantele.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5949/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5722/2008. Civil → |
|---|
