ICCJ. Decizia nr. 5949/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 918F din 5 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins excepția tardivității contestației.
A admis contestația formulată de contestatoarea B.R., în contradictoriu cu intimata SC R.C. SA.
A anulat dispoziția motivată, emisă de SC R.C. SA la data de 13 decembrie 2001 și a obligat pe intimată să soluționeze cererea de restituire în natură a imobilului situat în comuna Voluntari, județul Ilfov, compus din teren în suprafață de 3,45 ha și construcție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin notificare, petenta B.R. a solicitat restituirea în natură a imobilului ce alcătuia "Ferma B.", iar prin dispoziția motivată din 13 decembrie 2001, emisă de R.C. SA, s-a răspuns notificării, în sensul că nu se poate da curs cererii, deoarece competența de soluționare a notificării aparține A.P.A.P.S., unitatea deținătoare fiind societate privatizată.
Tribunalul nu a reținut susținerile intimatei că dispoziția motivată a fost comunicată la 13 decembrie 2001, deoarece la dosar nu există dovada primirii scrisorii recomandate, ci doar borderoul de expediție. Pe de altă parte, comunicarea făcută la domiciliul mandatarului N.M. nu poate fi considerată ca valabilă, deoarece, conform procurii, mandatarul era împuternicit să o reprezinte pe B.R. într-un proces de revendicare.
Deși alăturat adresei nr. 5544 din 30 mai 2003, comunicată mandatarului contestatoarei a fost înaintată și dispoziția atacată, tribunalul a constatat că termenul de contestare nu curge de la momentul comunicării adresei, deoarece conținutul celor două înscrisuri nu lămurea natura actului comunicat.
Termenul de formulare a contestației a început să curgă de la data de 23 iunie 2003, din înscrisul comunicat reieșind că dispoziția atacată reprezintă actul prin care intimata a soluționat notificarea.
Pe fondul contestației, tribunalul a constatat că, prin dispoziția emisă, a fost soluționată cererea formulată de N.M., fără a se preciza că acesta are calitatea de mandatar al mamei sale, B.R., deși această calitate rezulta fără echivoc din cuprinsul cererii intitulată "revenire la notificare".
Prin urmare, unitatea deținătoare nu a analizat cererea formulată de persoana îndreptățită, ci cererea unei alte persoane, care a acționat în calitate de mandatar.
Prin decizia nr. 1459 din 9 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis apelul declarat de SC R.C. SA împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca tardivă contestația.
A respins cererea de aderare la apel, formulată de B.R.
Instanța de apel a reținut că dispoziția din 13 decembrie 2001 i-a fost comunicată contestatoarei la data de 11 iunie 2003, iar contestația a fost formulată la data de 25 iulie 2003.
Recursul declarat de contestatoare împotriva deciziei a fost admis prin decizia nr. 10380 din 14 decembrie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța supremă a reținut că, deși intimata a susținut că a comunicat dispoziția către N.M., nu a făcut dovada comunicării, respectiv a confirmării de primire.
Abia la data de 24 iunie 2003, intimata a precizat că dispoziția din 13 decembrie 2001 reprezintă actul prin care a fost soluționată notificarea din 11 iunie 2001.
Modul defectuos în care a fost redactată dispoziția, fără indicarea numărului notificării și cu precizarea că se referă la cererea de restituire formulată de N.M., a creat convingerea contestatoarei că se soluționase o altă notificare, formulată de fiul său.
Reinvestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr. 705 din 1 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de SC R. SA și cererea de aderare la apel.
Curtea de apel a reținut că unitatea deținătoare nu a dat nici un răspuns persoanei îndreptățite, ci unei alte persoane, care a acționat în calitate de mandatar.
A mai reținut curtea de apel că, în lipsa soluționării notificării prin dispoziție, nu se poate dispune restituirea în natură de către instanța de judecată.
Prin decizia civilă nr. 130 din 20 februarie 2008, aceeași curte de apel a admis cererea formulată de N.M., în calitate de unic moștenitor al defunctei B.R., și a dispus completarea deciziei nr. 705 din 1 noiembrie 2007, în sensul că a respins ca nefondată cererea de intervenție în interesul apelantei SC R.C. SA formulată de intervenienta A.V.A.S.
Curtea de apel a reținut că soluția dată în cererea de intervenție este aceeași cu soluția dată apelului declarat de SC R.C. SA.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul N.M. și intervenienta A.V.A.S.
Recurentul N.M. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat, în esență, că decizia este nelegală, pentru că, în virtutea plenitudinii de competență, instanțele de judecată pot soluționa pe fond cererea de restituire în natură. A invocat, în acest sens și Decizia nr. XX din 19 martie 2007, dată în interesul legii de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție.
A.V.A.S. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și a arătat că notificarea nu a putut fi soluționată, deoarece persoana îndreptățită nu a depus actele doveditoare, deși au fost solicitate de unitatea obligată să emită dispoziție.
Criticile formulate de reclamant permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu sunt formulate omisso medio, astfel cum susține pârâta.
Prin cererea de aderare la apel, reclamanta a solicitat obligarea entității notificate să emită dispoziție de restituire în natură, menționând că o altă interpretare ar însemna ca solicitantul să fie lăsat la bunul plac al unității notificate.
Recursul declarat de reclamant este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
în cadrul procedurii administrative, unitățile deținătoare au plenitudine de competență, pentru că sunt îndrituite să verifice îndeplinirea condițiilor impuse de lege cu privire la natura preluării și calitatea de persoană îndreptățită, să stabilească măsurile reparatorii cuvenite și să emită o decizie sau dispoziție.
Plenitudinea de competență în etapa administrativă nu limitează, însă, competența instanțelor de judecată, sesizate cu o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
în conformitate cu principiile constituționale ale dreptului de acces la justiție și la un proces echitabil, și în sistemul legii speciale de restituire, instanțele de judecată, odată ce au fost investite, au plenitudine de competență în soluționarea cererii.
Plenitudinea de competență reprezintă dreptul, dar și obligația pe care o are instanța de a cerceta cauza cu privire la circumstanțele de fapt și la normele de drept aplicabile, ceea ce înseamnă inclusiv competența de a stabili dacă restituirea în natură este posibilă.
De altfel, înalta Curte de Casație și Justiție, în motivarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, dată în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 764 din 12 noiembrie 2007, a arătat că "din moment ce s-a reglementat ca deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natura a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziția de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil".
Chiar dacă decizia dată în interesul legii nu fusese publicată la data la care instanța de apel a pronunțat decizia atacată, ea a consacrat o practică constantă și unitar conturată la nivelul instanței supreme.
în ceea ce privește recursul declarat de intervenientă, acesta este neavenit.
Recursul declarat de intervenientă va fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs.
în prezenta cauză, prin cererea depusă în apel la data de 20 iunie 2007, A.V.A.S. a intervenit în proces în interesul SC R. S.A.
Cererea de intervenție în interesul pârâtei a fost încuviințată în principiu, prin încheierea din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, intervenientă stând în proces în această calitate.
Prin urmare, având calitatea de intervenient în interesul uneia din părți, intervenientă nu putea uza de calea de atac a recursului, de care partea în interesul căreia a intervenit nu a uzat.
De aceea, în aplicarea dispozițiilor mai sus enunțate Codul de prococedură civilă, recursul este neavenit și va fi respins ca atare.
Față de cele arătate, a fost admis recursul declarat de reclamant și a fost casată în parte decizia atacată, în sensul că a fost admisă cererea de aderare la apel.
A fost desființată în parte sentința pronunțată de tribunal, iar, față de împrejurarea că nici una dintre instanțe nu a analizat pe fond cererea de restituire, cauza a fost trimisă tribunalului pentru rejudecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului.
Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei și a fost păstrat restul dispozițiilor sentinței, iar recursul declarat de A.V.A.S. a fost respins ca neavenit.
Față de împrejurarea că nu s-a făcut dovada că intimata R.C. SA a efectuat cheltuieli de judecată în dosar reprezentând onorariu avocat, la dosar existând doar un ordin de plată, care nu menționează cu ce titlu s-a făcut plata, s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5748/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5706/2008. Civil → |
|---|
