ICCJ. Decizia nr. 5946/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 253 din 9 februarie 2007, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului orașul Breaza, prin primar, invocată de acesta.
A respins acțiunea formulată de reclamantele F.A., A.M. și N.D. în contradictoriu cu pârâtul orașul Breaza, prin primar, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta SC T.B. SA.
A respins acțiunea față de pârâta SC T.B. SA. ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu orașul Breaza, prin primar și SC T.B. SA., să se constate că dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Breaza, compus din construcție și teren, nu a fost niciodată întrerupt, că statul nu are un titlu valabil asupra imobilului și să fie obligată pârâta SC T.B. SA. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul.
Tribunalul a reținut că orașul Breaza nu are calitate procesuală pasivă, pentru că, deși imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951, în prezent se află în proprietatea pârâtei SC T.B. SA., conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M08, nr. 0296, emis la data de 24 februarie 1995 de Ministerul Turismului.
A mai reținut tribunalul, că Legea nr. 10/2001 este actul normativ cel mai cuprinzător, cu o aplicare aproape generală în materia reparării daunelor cauzate cetățenilor prin preluarea proprietății de către puterea totalitară.
Tribunalul a fost investit la data de 30 noiembrie 2006 cu o acțiune în revendicare, deși Legea nr. 10/2001 impune parcurgerea procedurii administrative prealabile.
Aceasta înseamnă, a reținut tribunalul, că de la data intrării în vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv acțiunile în revendicare formulate împotriva persoanelor juridice deținătoare, indiferent de persoana care formulează o astfel de cerere, introduse direct la instanță, sunt inadmisibile dacă nu se face dovada parcurgerii procedurii administrative.
De altfel, reclamantele au recurs la procedura administrativă, însă, contestația întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, aflată în prezent pe rolul Curții de Apel Ploiești, a fost suspendată în temeiul art. 51 din legea specială, ca urmare a promovării acțiunii în revendicare.
Legea nr. 10/2001 este o lege specială, iar aplicarea ei este prioritară în raport cu dreptul comun, ceea ce înseamnă că reclamantele nu au posibilitatea de a opta între cele două căi.
Prin decizia nr. 310 din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante împotriva sentinței pronunțată de tribunal și a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC T.B. SA.
Instanța de apel a constatat că tribunalul a reținut în mod corect faptul că orașul Breaza, prin primar nu are calitate procesuală pasivă, față de împrejurarea că imobilul se află în proprietatea pârâtei SC T.B. SA, iar acțiunea reclamantelor este o acțiune în revendicare, prin comparare de titluri.
Susținerea reclamantelor că pârâta SC T.B. SA nu este unitate deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001, nu este reală, deoarece această pârâtă deține certificat de atestare a dreptului de proprietate și nu s-a făcut dovada că ar fi fost privatizată în proporție de 100%.
Pe de altă parte, chiar reclamantele au uzat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum a reținut tribunalul.
Dreptul de proprietate este protejat în condițiile legii speciale, iar cerința parcurgerii procedurii prealabile administrative nu este o îngrădire a dreptului de acces la justiție.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele au arătat că pârâtul orașul Breaza, prin primar are calitate procesuală pasivă față de capetele de cerere referitoare la constatarea nevalabilității titlului de proprietate al Statului și constatarea că dreptul de proprietate nu a fost niciodată întrerupt și având în vedere că temeiul juridic al acțiunii este nu doar art. 480 C. civ., ci și art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Acțiunea în revendicare este admisibilă, deoarece pârâta SC T.B. SA nu face parte din categoria unităților deținătoare menționate de art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar, din actele depuse la dosar, rezultă că SC T.B. SA. este privatizată în proporție de 100%.
Transmiterea notificării, în situația înstrăinării bunului anterior intrării în vigoare a legii speciale, nu are semnificația unei condiții de admisibilitate, ci aceea a unei măsuri de precauție, de prezervare a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care acțiunea în justiție privind restituirea bunului ar fi soluționată în mod nefavorabil.
Au mai arătat recurentele, că dreptul de proprietate nu este supus prescripției extinctive, astfel încât, poate fi protejat oricând prin acțiunea în revendicare.
Liberul acces la justiție este consacrat de Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar îngrădirea exercitării acțiunii în revendicare reprezintă o încălcare a acestui drept.
Intre acțiunea în revendicare întemeiată pe Codul civil și Legea nr. 10/2001 nu există relația normă comună, normă specială, iar ipoteza prevăzută de art. 6 alin. (2) teza II din Legea nr. 213/1998 nu există.
Pe parcursul soluționării recursului, reclamanta F.A. a decedat, moștenitoarele acesteia fiind celelalte două reclamante, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 49 din 19 mai 2008, eliberat de B.N.P. P.M.C.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Reclamantele au sesizat instanța de judecată cu o acțiune prin care au solicitat să se constate că dreptul lor de proprietate asupra imobilului situat în orașul Breaza, nu a fost niciodată întrerupt, că statul nu are un titlu valabil și să fie obligată pârâta SC T.B. SA să le lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie.
în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului orașul Breaza, prin primar, se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au stabilit în mod corect faptul că acesta nu are calitate procesuală pasivă.
Așa cum s-a arătat, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate că Statul Român nu are un titlu valabil de proprietate și că dreptul de proprietate al reclamantelor nu a fost niciodată întrerupt, iar, ca pârât pentru acest capăt de cerere a fost indicat orașul Breaza.
Or, orașul nu poate sta în proces în nume propriu într-un litigiu prin care se neagă existența dreptului statului și, conform legii, nu are nici calitatea de reprezentant al statului.
în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, formulată în contradictoriu cu SC T.B. SA, înalta Curte constată că prima instanță și instanța de apel au reținut că cererea este inadmisibilă, deoarece Legea nr. 10/2001 este lege specială și nu s-a făcut dovada că pârâta SC T.B. SA este unitate integral privatizată.
Legea nr. 10/2001 privește regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 și, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din lege, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada vizată se restituie în natură, iar atunci când restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin urmare, în ceea ce privește măsurile reparatorii cuvenite ca urmare a preluării abuzive a imobilelor, Legea nr. 10/2001 are caracter de normă specială în raport cu dispozițiile dreptului comun.
Caracterul de lege specială a actului normativ în discuție nu înseamnă, însă, că el se aplică în orice situație posibilă în care este în discuție un imobil preluat abuziv și că a paralizat acțiunea în revendicare a unui astfel de imobil.
în determinarea aplicabilității legii speciale, este necesar a se analiza persoanele cărora legea se adresează, prin stabilirea de drepturi și obligații, precum și categoria de bunuri cărora li se aplică.
Or, Legea nr. 10/2001, stabilește în dispozițiile art. 3 și art. 4 persoanele care beneficiază de măsurile reparatorii, ca fiind foștii proprietari ai bunurilor preluate abuziv, precum și moștenitorii acestora.
Art. 2 din lege stabilește bunurile care sunt preluate abuziv, iar art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată stabilește, de principiu, persoanele juridice care au obligația de a stabili măsuri reparatorii, respectiv regiile autonome, societățile sau companiile naționale, societățile comerciale la care statul este acționar sau asociat majoritar sau la care statul ori o autoritate publică centrală sau locală sau o organizație cooperatistă este asociat sau acționar minoritar, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea imobilului a cărei restituire se solicită.
Față de textul citat, societățile comerciale integral privatizate nu au calitate de unități deținătoare și în raport cu acestea fostul proprietar sau moștenitorii acestuia nu au obligația transmiterii notificării.
Așadar, în raportul juridic născut între părți, pentru a fi aplicabilă legea specială reparatorie, este necesar să fie îndeplinite cumulativ condițiile privind persoana îndreptățită, persoana deținătoare și modul în care imobilul a fost preluat de către stat, iar problema inadmisibilității acțiunii se poate pune, în anumite condiții, în cazul imobilelor deținute de persoanele juridice care trebuie notificate, deoarece în cazul imobilelor preluate de stat fără titlu valabil, aflate în patrimoniul societăților comerciale privatizate, acțiunea în revendicare este admisibilă.
In prezenta cauză, acțiunea în revendicare a fost respinsă de prima instanță, soluția fiind menținută de instanța de apel, motivat de faptul că reclamantele trebuiau să parcurgă procedura administrativă prealabilă, pentru că, în raportul lege specială, drept comun, nu există posibilitatea de opțiune.
Prin urmare, instanțele nu au analizat chestiunea inadmisibilității acțiunii în revendicare verificând dacă legea specială este aplicabilă față de circumstanțele concrete ale cauzei, respectiv față de calitatea unității care deține imobilul, de titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului și persoana care are obligația de a stabili măsuri reparatorii.
în cauză, imobilul în litigiu se află în deținerea pârâtei SC T.B. SA, beneficiara certificatului de atestare a dreptului de proprietate, societate care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, era integral privatizată.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 111/1951, trecerea în proprietatea statului nefăcându-se cu titlu valabil.
Astfel, art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale bunurile dobândite de stat în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției și a tratatelor internaționale la care România era parte.
Or, preluarea bunurilor abandonate nu era conformă nici Constituției României din anul 1948, care în art. 8 recunoștea și garanta proprietatea particulară și nici tratatelor internaționale la care România era parte, cu atât mai mult cu cât, din adeverința nr. 2905 din 12 august 1949 a fostului Comitet provizoriu al comunei Breaza, rezultă că imobilul a fost rechiziționat din data de 20 mai 1949, fără a se fixa chirie.
Societatea pârâtă era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru că, din evidențele Registrului Comerțului, rezultă faptul că la 9 februarie 2001 s-a operat retragerea F.P.S. din societate.
Existența acționariatului S.I.F. Muntenia nu este de natură a caracteriza societatea ca având în parte capital de stat, din moment ce, societățile de investiții financiare, create prin transformarea și reorganizarea Fondului Proprietății Private, conform art. 1 din Legea nr. 133/1996, nu sunt societăți de stat.
Prin urmare, față de faptul că actuala deținătoare a imobilului este o societate integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și că, în cauză, preluarea a avut loc fără titlu valabil, acțiunea în revendicare introdusă de reclamante este admisibilă.
In acest context trebuie observat faptul că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor legii speciale.
Or, recunoașterea cu caracter retroactiv a dreptului de proprietate în situația imobilelor preluate fără titlu valabil reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care beneficiază de toate garanțiile oferite de textul menționat, inclusiv pe aceea de a-și apăra dreptul de proprietate existent pe calea unei acțiuni în revendicare.
Condiționarea redobândirii bunului de la o persoană juridică ce nu trebuia notificată de parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, care nu garantează în toate situațiile restituirea în natură, este o sarcină excesivă impusă proprietarului, care poate fi analizată ca o lipsire de proprietate.
De aceea, a fost admis recursul declarat de reclamante, a fost casată în tot decizia atacată și în parte sentința pronunțată de tribunal, și, față de împrejurarea că nici una din instanțe nu a analizat fondul raportului juridic dedus judecății, cauza a fost trimisă pentru rejudecarea acțiunii în revendicare, formulată în contradictoriu cu SC T.B. SA. Câmpina, la Tribunalul Prahova.
Restul dispozițiilor sentinței au fost păstrate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6245/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5748/2008. Civil → |
|---|
