ICCJ. Decizia nr. 6138/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6138
Dosar nr. 18414/1/2008
Şedinţa publică din 21 octombrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 1008 din 16 august 2007, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie în Belgia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului T.C.
În motivarea hotărârii, se arată că limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români, în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 2007, poate fi dispusă doar din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică, măsură ce trebuie luată numai cu respectarea principiului proporţionalităţii, trebuind să aibă la bază exclusiv comportamentul persoanei în cauză. Acest comportament trebuie să reprezinte o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societăţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, investită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva sentinţei arătate, prin Decizia nr. 4/A din 9 ianuarie 2008, a respins calea de atac ca nefondată, pentru considerentele ce urmează:
În speţa de faţă, se pune problema interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetăţeanului şi anume, dreptul la libera circulaţie.
Analizând dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea a Constatat că norma internă, art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005, prevede o categorie mai largă de situaţii posibile, când se poate dispune restrângerea dreptului cetăţeanului român la liberă circulaţie, în raport cu categoria situaţiilor de excepţie prevăzute de norma comunitară, art. 27 din Directiva 2004/38/CE şi astfel, norma internă este parţial incompatibilă cu norma comunitară.
Potrivit art. 27 din Directivă, situaţiile în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie, respectiv ordinea, siguranţa sau sănătatea publică. Din actele dosarului, nu rezultă ca vreuna din aceste condiţii să fi fost îndeplinite.
Împotriva deciziei a declarat recurs Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând Decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează:
Potrivit Protocolului adiţional nr. 4 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dreptul la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate este garantat, însă, el poate fi limitat ori de câte ori se referă la existenţa unui scop legitim pe care să-l urmărească privind securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale şi protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.
Dispoziţiile din legea internă, respectiv art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005, nu au aplicabilitate temporară, nu au fost modificate, caracterul proporţional al măsurii rezultând din scopul urmărit de lege şi acela de a conştientiza pârâtul pentru respectarea condiţiilor legale de şedere pe teritoriul unor state străine.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Intimatul a fost returnat din Belgia la 10 mai 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG 825/1995.
Reclamantul a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 290 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Pe de altă parte, sintagma „am fost înapoiat de către organele de poliţie pe motiv de şedere ilegală" din înscrisul tipizat completat de către pârât, a fost anihilată prin precizarea făcută ulterior în sensul că a ieşit legal din ţară la 6 mai 2007. Or, în afara acestei menţiuni cuprinse într-un înscris cu un conţinut predeterminat, nu s-a probat că la 10 mai 2007, doar la patru zile de la ieşirea din ţară, intimatul stătea ilegal în Belgia.
Întrucât reclamantul nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce precede, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 4A din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6124/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5915/2008. Civil → |
|---|
