ICCJ. Decizia nr. 5945/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5945
Dosar nr. 3110/46/200.
Şedinţa publică din 16 octombrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 156 din 14 mai 2007, Tribunalul Argeş a admis contestaţia formulată de reclamantul Z.C.I., în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei Suseni şi Consiliul local al comunei Suseni, a anulat dispoziţia nr. 643 din 22 decembrie 2004 emisă de Primarul comunei Suseni şi a constatat că petentul are dreptul să primească despăgubiri pentru construcţii, la valoarea de 19.725 lei.
A fost obligată pârâta să restituie în natură terenul în suprafaţă de 10.950 mp, identificat de RET C.P., fila 27, rest neatribuit conform titlului de proprietate emis reclamantului, iar ambii pârâţi au fost obligaţi să plătească reclamantului suma de 150 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 30 din 15 martie 2006, Tribunalul Argeş a admis acţiunea formulată de reclamantul Z.C.I., a dispus anularea dispoziţiei contestate şi a constatat că reclamantul are dreptul să primească despăgubiri pentru terenul în litigiu.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 161/A din 14 septembrie 2006, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că există contradicţii între dispozitiv şi considerente şi că se impune aprofundarea probatoriului, în sensul de a se verifica dacă terenul solicitat se regăseşte în titlul de proprietate nr. 129918 din 28 septembrie 2004, dacă este liber şi poate fi restituit în natură.
A reţinut tribunalul, că la rejudecare a fost completat raportul de expertiză, că susţinerea pârâtului Primarul comunei Suseni privind lipsa obligaţiei primarului şi a consiliului local de a plăti despăgubiri este neîntemeiată şi că primarul este emitent al dispoziţiei contestate şi reprezintă unitatea administrativ teritorială, în speţă, comuna Suseni.
Prima instanţă a reţinut că autorului reclamantului i-a fost confiscată averea, prin sentinţa penală de condamnare pentru infracţiuni de natură politică. După preluarea terenului şi a construcţiilor, s-a procedat la demolarea construcţiilor, iar terenul nu a mai fost stăpânit de către membrii familiei reclamantului.
În baza Legii nr. 18/1991, a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha teren, însă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamantul a formulat notificare, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului preluat prin confiscare şi acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate.
Faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, terenul şi construcţiile intră în categoria imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001 însă, potrivit probelor administrate în cauză, pe terenul confiscat nu se mai regăsesc decât temeliile vechii construcţii, demolate în timpul fostului regim. Nu s-a dovedit că demolarea construcţiilor a fost făcută de către contestator, iar de la data formulării notificării şi până la punerea în posesie a reclamantului, acesta nu a avut la dispoziţie terenul pentru a putea proceda la demolare.
În privinţa terenului, s-a reţinut că reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 3,05 ha, însă expertul a identificat suprafaţa de 28.930 mp teren, din care pentru terenul în suprafaţă de 19.100 mp a fost reconstituit dreptul de proprietate, fiind înscris în titlul de proprietate nr. 129918 din 28 septembrie 2004.
Diferenţa de teren, în suprafaţă de 10.950 mp, este liberă, fiind cultivată de către petent cu grâu, însă „nu se regăseşte în actele de proprietate emise în beneficiul acestuia".
De aceea, fiind „împlinită ipoteza art. 10 din Legea nr. 10/2001" , pentru această suprafaţă de teren se poate dispune restituirea în natură, iar, în privinţa construcţiilor preluate odată cu terenul, dispoziţia atacată nu reflectă realitatea, pentru că s-a dispus restituirea în natură, deşi nu mai existau pe terenul în litigiu.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 313 /A din 14 septembrie 2007, a respins apelul declarat de Primarul comunei Suseni împotriva acestei sentinţe şi a fost obligat apelantul să plătească intimatului-reclamant suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că instanţa judecătorească este abilitată legal să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece Decizia atacată a fost emisă la data de 22 decembrie 2004, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar, potrivit deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi.
În privinţa construcţiilor, susţinerea apelantului că au existat la data emiterii dispoziţiei şi că au fost demolate de intimatul-reclamant nu este întemeiată, deoarece din concluziile raportului de expertiză rezultă că aceste construcţii nu mai există, situaţie recunoscută şi de apelant, iar din conţinutul dispoziţiei contestate rezultă starea avansată de degradare în care se aflau construcţiile, demolarea lor fiind iminentă, fără vreo contribuţie din partea intimatului-reclamant.
S-a mai reţinut, că reclamantul a solicitat restituirea terenului, situaţie care rezultă din conţinutul contestaţiei şi care a fost reţinută cu autoritate de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 161/A din 14 septembrie 2006, iar apărarea apelantului că terenul este domeniu public şi că nu poate fi restituit nu a fost formulată „la instanţele inferioare". În anexa nr. 87/2002 aflată la fila 58 din dosar, terenul este înscris ca „teren de sport", categorie de imobile pentru care prin lege este permisă restituirea în natură.
Reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor care fac obiectul litigiului, deoarece este moştenitorul defunctului Z.G.C., care a fost condamnat penal pentru sabotaj economic, fiindu-i confiscat terenul în suprafaţă de 35 ha şi construcţiile aflate pe acesta, iar susţinerea apelantului că sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu este întemeiată, pentru că din concluziile raportului de expertiză rezultă că din suprafaţa de 3,05 ha teren s-a eliberat titlu de proprietate numai pentru terenul în suprafaţă de 19.100 mp. Faţă de caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001, legal prin sentinţa apelată s-a dispus restituirea în natură a terenului care este liber de construcţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul comunei Suseni care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că s-a stabilit că petentul are dreptul să primească despăgubiri pentru construcţii, deşi regimul juridic al despăgubirilor, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, se stabileşte în condiţiile legii speciale.
Recurentul a arătat că, indiferent de procedura aplicată, se cuvin despăgubiri numai pentru construcţiile demolate, însă intimatului i-au fost restituite în natură construcţiile existente la data emiterii dispoziţiei de restituire. Chiar intimatul-reclamant a identificat construcţiile care mai existau pe teren, prin intermediul executorului judecătoresc, iar din conţinutul procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc rezultă că martori la constatările făcute de expert au fost rudele intimatului. Făcând abstracţie de acest act, s-a reţinut că toate construcţiile au fost demolate „în anii fostului regim".
În realitate, reclamantul deţine imobilul de mai mulţi ani. La momentul emiterii dispoziţiei contestate, construcţiile erau în stare avansată de degradare, însă petentul este cel care le-a demolat, fără a solicita autorizaţia de desfiinţare. În anul 1991 construcţiile care au avut destinaţia de sediu CAP au fost ocupate şi încuiate de reclamant. Unitatea administrativ-teritorială nu a deţinut imobilul, iar primarul a considerat că „poate fi asimilat ca entitate investită cu soluţionarea notificării".
Recurentul a mai susţinut, că în mod greşit s-a reţinut că reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului confiscat şi acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate, deşi „solicitarea a fost pentru echivalent", iar pentru terenuri sunt aplicabile dispoziţiile legislaţiei funciare, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Intimatul Z.C.I. a depus întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul, deoarece invocarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fără să se facă referire la vreo încălcare a legii dovedeşte lipsa de temei a recursului, iar susţinerile recurentului nu sunt întemeiate.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat.
Dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, pentru că în declaraţia de recurs se arată că se pot acorda despăgubiri în condiţiile legii speciale numai pentru construcţiile demolate, nu şi pentru cele care existau pe teren la momentul preluării imobilului de către reclamant (situaţie reglementată de art. 10 din Legea nr. 10/2001), iar cu privire la teren s-a susţinut că sunt incidente dispoziţiile legislaţiei funciare, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, notificarea formulată de intimatul reclamant a fost soluţionată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în sensul restituirii în natură a construcţiilor existente pe teren, iar intimatul-reclamant, contestând dispoziţia nr. 643 din 22 decembrie 2004, a susţinut că pe teren nu există construcţiile menţionate în dispoziţie.
Prin Decizia atacată, fără ca situaţia de fapt să fie pe deplin stabilită, instanţa de apel a păstrat sentinţa primei instanţe, prin care s-a constatat dreptul intimatului-reclamant la despăgubiri pentru construcţii şi s-a dispus restituirea suprafeţei de 10950 mp teren, reţinându-se că toate construcţiile au fost demolate „în regimul anterior", şi că, datorită caracterului de complinire al Legii nr. 10/2001 faţă de prevederile legilor anterioare cu caracter reparatoriu (în speţă, Legea nr. 18/1991), se poate dispune restituirea în natură a terenului liber.
Faţă de conţinutul procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc A.I., la cererea intimatului-reclamant la data de 19 septembrie 2003, în care sunt consemnate construcţiile existente pe teren, construcţii înscrise şi în dispoziţia contestată, la data emiterii dispoziţiei nu erau demolate toate construcţiile, iar, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire.
Expertul a constatat inexistenţa construcţiilor la data efectuării expertizei, însă raportul de expertiză a fost întocmit la 5 septembrie 2005, ulterior emiterii dispoziţiei.
Parte din construcţii existând pe teren la data cererii de restituire şi a emiterii dispoziţiei contestate, dreptul intimatului-reclamant la despăgubiri există pentru construcţiile demolate anterior datei când s-a formulat cererea de restituire, precum şi, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru distrugerile şi degradările cauzate imobilelor după intrarea în vigoare a acestei legi, până în momentul predării efective către persoana îndreptăţită.
De aceea, pentru constatarea existenţei şi întinderii dreptului la despăgubiri pentru construcţii, trebuie să se administreze probe pentru a se stabili când a fost predat imobilul reclamantului, care era starea construcţiilor existente pe teren la momentul predării, ce distrugeri s-au produs după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi cine le-a produs.
Stabilirea acestor împrejurări de fapt se impune, faţă de susţinerea recurentului-pârât că intimatul reclamant a preluat imobilul în anul 1991 şi de reţinerea de către prima instanţă că pentru parte din teren s-a reconstituit dreptul de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi că reclamantul foloseşte efectiv şi terenul în suprafaţă de 10950 mp neînscris în titlu de proprietate, care este cultivat cu grâu.
În privinţa terenului, expertul a stabilit întinderea şi amplasamentul suprafeţei de 28930 mp, fără să arate care sunt înscrisurile în raport de care a stabilit acest amplasament pentru întreaga suprafaţă de teren care face obiectul pricinii, iar în sentinţa penală nr. 2722 din 15 august 1950 există menţiunea că terenul pe care era situată o casă de locuit avea suprafaţa de 2 ha, fără indicarea terenului pe care se aflau celelalte construcţii.
Recurentul-pârât a susţinut că pentru întreaga suprafaţă de teren pe care s-au aflat construcţiile a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, iar la instanţa de apel s-au depus la dosar înscrisurile aflate la filele 47 – 56, care privesc mai multe suprafeţe de teren pentru care s-a stabilit dreptul moştenitorilor defunctului Z.C., în baza Legii nr. 18/1991.
De aceea, trebuie completat raportul de expertiză topografică, urmând ca expertul, pe baza menţiunilor din hotărârea de condamnare a autorului reclamantului, şi a actelor emise în baza Legii nr. 18/1991, să stabilească dacă întreaga suprafaţă de 3,05 ha care face obiectul pricinii a fost aferentă construcţiilor preluate prin confiscare, dacă acest teren a făcut obiectul cererilor de reconstituire şi dacă pentru întreaga suprafaţă de teren menţionată în hotărârea de condamnare s-a stabilit dreptul în baza legilor fondului funciar.
Faţă de faptul că parte din teren este înscrisă în titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, aşa cum s-a reţinut prin sentinţa primei instanţe, păstrată prin Decizia atacată, trebuie stabilit dacă şi suprafaţa de 10.950 mp care face obiectul pricinii are regimul juridic reglementat prin legile fondului funciar.
Această împrejurare se impune a fi stabilită, deoarece „caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 faţă de prevederile Legii nr. 18/1991", reţinut de instanţa de apel, nu înlătură aplicarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent, text care prevede în mod expres ce terenuri nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, va fi casată Decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, se va administra probatoriul necesar stabilirii împrejurărilor menţionate şi se vor avea în vedere mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Suseni împotriva deciziei nr. 313/A din 14 septembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5869/2008. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
