ICCJ. Decizia nr. 602/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 602
Dosar nr. 5301/2/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanţii R.M.F. şi D.C. s-au adresat Tribunalului Bucureşti, la data de 15 august 2002, solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată în temeiul Legii nr. 10/2001:
- să se constate că apartamentul nr. 2 din Bucureşti a trecut fără titlu în proprietatea statului;
- să se constate că sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului (apartamentul şi terenul aferent);
- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5418/27319 din 10 aprilie 1998, prin care apartamentul menţionat a fost vândut chiriaşilor N.R. şi N.A. în temeiul Legii nr. 112/1995;
- să fie obligată Primăria Municipiului Bucureşti să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a apartamentului;
- în subsidiar, în situaţia în care va fi respinsă cererea de restituire în natură, să fie obligată Prefectura Municipiului Bucureşti să emită decizie de acordare a despăgubirilor băneşti pentru apartament.
În cuprinsul acţiunii s-a arătat că reclamanţii sunt nepoţii foştilor proprietari D.C. şi D.F., de la care imobilul aflat în litigiu a fost preluat de stat, în mod abuziv, în anul 1959, în temeiul Decretului nr. 224/1951. Reclamanţii au mai arătat, în acţiune, că nu au primit răspuns la notificarea comunicată Primăriei Municipiului Bucureşti, prin executor judecătoresc, la data de 21 mai 2001, notificare prin care au cerut restituirea în natură a apartamentului şi a terenului aferent.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1115 din 17 decembrie 2004, a admis în parte acţiunea, a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu legal şi a obligat Municipiul Bucureşti, prin primarul general, să emită dispoziţie de acordare a despăgubirilor legale pentru apartamentul care nu poate fi restituit în natură. Prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse atât capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5418/27319 din 10 aprilie 1998 cât şi capătul de cerere privind restituirea în natură a apartamentului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a motivat că reclamanţii, în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari, sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, în înţelesul Legii nr. 10/2001, dar apartamentul, care a fost preluat în mod abuziv, nu poate fi restituit în natură deoarece a fost vândut foştilor chiriaşi, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 551 din 21 noiembrie 2006, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii R.M.F. şi D.C. şi de pârâţii N.R., N.A. şi Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti.
În cuprinsul deciziei, curtea de apel a dezvoltat considerentele din hotărârea primei instanţe.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanţii R.M.F. şi D.C. care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susţinut că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece:
- după adoptarea Legii nr. 112/1995, autoarea reclamanţilor a acţionat cu intenţia de a cere restituirea în natură a apartamentului, dar a fost nevoită să completeze un formular, solicitând, astfel, doar despăgubiri;
- pârâţii N. au iniţiat procedura de cumpărare a apartamentului, făcând, în mod intenţionat, abstracţie de existenţa cererii autoarei reclamanţilor;
- contractul prin care pârâţii N. au cumpărat apartamentul a fost încheiat la o dată când încă nu se finalizase procedura administrativă conform Legii nr.112/1995, fapt ce evidenţiază nerespectarea acestei legi şi reaua credinţă a cumpărătorilor.
- nu au fost administrate probe care să confirme existenţa unui mandat valabil, în baza căruia SC H.N. SA a vândut apartamentul aflat în litigiu;
- contractul din 10 aprilie 1998, prin care apartamentul a fost vândut foştilor chiriaşi, a fost încheiat de părţi cu rea credinţă şi ca atare este lovit de nulitate absolută.
Pârâţii N.R. şi N.A. au declarat, de asemenea, recurs, întemeiat tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că:
- instanţa de apel a respins, în mod greşit, excepţia tardivităţii apelului formulat de reclamanţi;
- acţiunea în constatare formulată de reclamanţi este inadmisibilă;
- în mod greşit instanţa a constatat nevalabilitatea titlului statului;
Recursurile declarate nu sunt întemeiate.
După adoptarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţă, trecute în proprietatea statului, D.M. (autoarea reclamanţilor) a înregistrat la Municipiul Bucureşti, la data de 27 iunie 1996 (fila 87 din dosarul instanţei de apel), o cerere prin care a solicitat despăgubiri pentru apartamentul menţionat, în prezentul litigiu, în cererea de chemare în judecată. Prin respectiva cerere, autoarea reclamanţilor nu a solicitat restituirea în natură a apartamentului, anulând, explicit, rubrica referitoare la restituire.
Ţinând seamă de conţinutul cererii formulate de autoarea reclamanţilor, atât vânzătoarea, Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată de mandatara SC H.N. SA, cât şi cumpărătorii N.R. şi N.A. au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 5418/27319 din 10 aprilie 1998, cu bună-credinţă şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (fila 92). Aflând că fosta proprietară nu solicită restituirea în natură ci despăgubiri, chiriaşii apartamentului aflat în litigiu aveau motive să fie încredinţaţi că vânzătoarea avea toate însuşirile cerute de lege spre a le putea transmite proprietatea imobilului, care anterior fusese preluat de stat. În atare situaţie, nu este întemeiată susţinerea formulată prin recursul declarat de reclamanţi că ar fi lovit de nulitate absolută contractul prin care apartamentul a fost vândut foştilor chiriaşi.
Cererea fostei proprietare de a i se acorda despăgubiri, în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost admisă prin hotărârea nr. 1221/1998 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care a fost comunicată (filele 86 şi 103 din dosarul instanţei de apel).
Contractele de mandat pentru vânzarea unor locuinţe în baza Legii nr. 112/1995 au fost încheiate între societăţile comerciale (fostele I.C.R.A.L.) şi Direcţia Generală a Fondului Imobiliar (Administraţia Fondului Imobiliar, instituţie aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Mai mult, Comisia Municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a adoptat hotărârea nr. 117/1996 prin care societăţile comerciale (fostele I.C.R.A.L.) au fost abilitate să întocmească actele de vânzare-cumpărare pentru locuinţele ce au făcut obiectul dosarelor întocmite în baza respectivei legi (filele 85 şi 108 din dosarul instanţei de apel).
Contrar celor susţinute prin recurs, instanţa a administrat probele care confirmă existenţa unui mandat valabil, în baza căruia SC H.N. SA a vândut apartamentul aflat în litigiu.
Referitor la recursul declarat de pârâţii N.R. şi N.A. se constată că instanţa de apel a respins, în mod corect, excepţia tardivităţii apelului formulat de reclamanţi. Sentinţa primei instanţe a fost comunicată reclamanţilor la data de 27 ianuarie 2005 (filele 323 şi 324), iar apelul reclamanţilor a fost înregistrat luni 14 februarie 2005 (fila 10). Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Potrivit art. 101 C. proc. civ., termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul; când termenul se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
Cum, în cauză, termenul legal de apel de 15 zile libere s-a sfârşit într-o zi nelucrătoare, s-a prelungit până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, adică până luni 14 februarie 2005.
Nu este întemeiată nici susţinerea recurenţilor pârâţi că este inadmisibilă acţiunea în constatare formulată de reclamanţi. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, solicitându-se restituirea în natură a unui apartament preluat în mod abuziv. Prin acţiune reclamanţii au urmărit realizarea dreptului pretins şi nu doar constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Legea nr. 10/2001, prin art. 46 (art. 45 după modificare) permite persoanelor care se consideră îndreptăţite la măsuri reparatorii să ceară şi constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate de stat.
Instanţa de apel, ca, de altfel, şi prima instanţă a hotărât corect că imobilul aflat în litigiu a fost preluat în mod abuziv.
Conform Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului. Imobilul aflat în litigiu, în prezentul dosar, a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 224/1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanţelor statului. Examinând sentinţa civilă nr. 4149 din 6 iulie 1957 a fostului Tribunal popular al raionului I. V. Stalin (fila 240) prin care s-a dispus scoaterea în vânzare a imobilului pentru acoperirea unui debit restant către secţia financiară şi Decizia nr. 60/1959 a fostului Sfat Popular al Raionului I. V. Stalin (fila 237) se constată că au fost încălcate dispoziţiile Decretului nr. 224/1951 privitoare la procedura obligatorie pentru urmărirea restanţelor şi majorărilor de impozite, taxe şi alte venituri bugetare datorate de populaţie.
În sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg şi imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor, ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate, aşa încât această dispoziţie legală a fost corect aplicată.
Decizia instanţei de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii, urmează să fie respinse recursurile exercitate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanţii R.M.F. şi D.C. şi de pârâţii N.R. şi N.A. împotriva deciziei nr. 551 din 21 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 614/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 540/2008. Civil → |
|---|
