ICCJ. Decizia nr. 624/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 624.
Dosar nr. 1089/45/200.
Şedinţa publică din 24 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 17 noiembrie 2004, I.O.M., prin reprezentanţii săi legali I.V. şi I.A., au solicitat instanţei, în contradictoriu cu A.G., U.G., V.O., Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumelor de 0,5 miliarde lei daune materiale, 1,5 miliarde lei daune morale precum şi a sumei de 500 Euro lunar rentă viageră, ce urmează a fi achitată de la data săvârşirii infracţiunii.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 998, art. 1003 şi urm. C. civ., reclamanta a învederat că în ziua de 3 martie 1996 a fost victima unui accident de circulaţie produs din culpa pârâţilor, persoane fizice, în urma căruia a suferit leziuni traumatice ireversibile ce i-au cauzat o infirmitate fizică permanentă, prin pierderea unui organ, respectiv splina, cu consecinţe în timp asupra calităţii vieţii şi capacităţii de muncă.
Tot astfel, se mai arată, pârâţii persoane juridice, în calitate de organe ale statului abilitate să soluţioneze dosarul penal întocmit în cauză, au dat dovadă de o pasivitate condamnabilă, privând-o pe reclamantă, timp de 9 ani, de posibilitatea de a acţiona pe cale civilă împotriva autorilor accidentului.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 792 din 15 noiembrie 2005 a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii A.G. şi U.G., pe care i-a obligat, în solidar, să plătească reclamantei suma de 50.000 lei (RON) cu titlu de daune morale.
A respins celelalte pretenţii, precum şi acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui.
S-a luat act de renunţarea reclamantei la judecată în contradictoriu cu pârâtul V.O.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că urmare evenimentului rutier produs la data de 3 martie 1996, când autoturismele conduse de pârâţii A.G. şi U.G. au intrat în coliziune, pe raza comunei Muntenii de Jos, judeţul Vaslui, obturând sensul de mers pe care rulau şi alte autovehicule şi producând ciocniri în lanţ, au decedat două persoane şi au fost rănite grav alte patru, printre care şi reclamanta I.O.M. care a suferit leziuni traumatice de tipul rupturii de splină cu hemiperitoneu masiv, fractură cominutivă femur stâng şi plagă zdrobită gamba stângă.
Toate aceste vătămări corporale au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale şi practicarea splenectomiei, urmare traumatismelor suferite reclamanta rămânând, potrivit opiniei specialiştilor, cu infirmitate fizică permanentă.
S-a mai reţinut că, din ansamblul probelor administrate, care au reconstituit dinamica accidentului, a rezultat că cei doi pârâţi conduceau cu viteze mari, neadaptate la condiţiile carosabilului, ceea ce a condus la pierderea controlului asupra autoturismelor, ce au dobândit autonomie în deplasare, şi au intrat în coliziune, unul din acestea obturând banda şoselei pe care circula autoturismul condus de V.O.
Chiar dacă organele de cercetare penală nu au putut stabili cu certitudine gradul de vinovăţie al celor implicaţi în producerea evenimentului rutier, neputându-se stabili exact cine a generat, prin fapta sa culpabilă, accidentul, instanţa a concluzionat că răspunderea acestora poate fi atrasă, în condiţiile art. 1000 C. civ.
Astfel, s-a stabilit că la producerea accidentului au concurat faptele ambilor pârâţi, prin aceea că indiferent de cine a pătruns pe contrasens, celălalt nu avea viteza adecvată pentru a-l evita pe cel care a intrat pe sensul său de mers, ajungându-se astfel la producerea coliziunii, din momentul ciocnirii cei doi pârâţi, pierzând controlul autoturismelor.
Cât priveşte daunele materiale solicitate de reclamantă, cererea a fost respinsă pe considerentul că nu s-au dovedit prin nici un mijloc de probă, cheltuielile ocazionate de spitalizare şi administrarea medicaţiei adecvate fiind suportate de unităţile medicale.
Cât priveşte cererea vizând despăgubirile periodice şi aceasta a fost respinsă pe considerentul că, chiar dacă reclamanta a rămas cu o infirmitate fizică permanentă, în condiţiile în care aceasta este minoră, criteriile de stabilire vizează împrejurări de fapt care ţin de situaţia persoanei vătămate, îngrijirile pe care trebuie să le primească, cheltuielile şi eforturile suplimentare ce trebuiesc făcute, aspecte care de asemenea nu au fost dovedite.
Instanţa a apreciat însă că, faţă de afecţiunile suferite de reclamantă, suferinţa cauzată ca urmare a producerii accidentului şi a intervenţiei chirurgicale ce a urmat, atitudinea de indiferenţă a pârâţilor, acesteia i s-a cauzat un prejudiciu moral al cărui cuantum solicitat prin cererea introductivă, este rezonabil.
În ceea ce-i priveşte pe pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui, cărora reclamanta le-a solicitat aceleaşi daune morale, despăgubiri periodice şi daune materiale, prima instanţă a apreciat cererile ca nefondate, în condiţiile în care pârâţii nu au legătură cu fapta cauzatoare de prejudiciu, întinderea cercetărilor penale pe o perioadă îndelungată de timp, motivată şi de complexitatea cauzei, nefiind de natură să creeze vreun prejudiciu moral sau material, atâta timp cât actele de urmărire penală au fost de natură să întrerupă prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei, faţă de ceilalţi doi pârâţi.
Prin Decizia civilă nr. 1 din 27 iunie 2007, Curtea de Apel Iaşi, secţia minori şi familie, a respins apelul formulat de I.O.M. şi I.V. şi admiţând apelul declarat de pârâtul U.G., a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins acţiunea formulată de I.O.M., prin reprezentanţi legali şi continuată personal, în contradictoriu cu acest pârât.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că suma acordată de prima instanţă ca daune morale este judicios stabilită iar în ceea ce priveşte daunele materiale, acestea nu au fost dovedite.
Cât priveşte stabilirea unei prestaţii periodice în sarcina pârâţilor, era necesară evaluarea pe bază de expertiză medicală a urmărilor accidentului şi a modului în care acesta a afectat capacitatea de muncă a reclamantei, expertiză care nu a putut fi efectuată întrucât reclamanta nu s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală Iaşi, cu toate că i s-au acordat mai multe termene în acest sens, înainte de a se dispune decăderea din probă.
Referitor la cererea formulată în contradictoriu cu Parchetele de pe lângă Tribunalul Vaslui, şi Judecătoria Vaslui precum şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui, în legătură cu care reclamanta a invocat lipsa de diligenţă în soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei penale, s-a apreciat că răspunderea delictuală a celor trei instituţii nu poate fi, în nici o interpretare, una proprie, în înţelesul dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
În soluţionarea acestei cereri, se mai reţine, nu se conturează nici elementele culpei prepuşilor, caz în care nici art. 1000 C. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă.
Soluţionând apelul formulat de U.G., Curtea a reţinut ca fondate unele dintre criticile formulate de pârât, referitor la fondul pricinii.
Astfel, s-a apreciat că, în aplicarea art. 1000 şi respectiv art. 1003 C. civ., tribunalul s-a bazat pe un probatoriu incomplet, ce a determinat o concluzie eronată în ce priveşte imputabilitatea accidentului.
Din suplimentul expertizei criminalistice, efectuată în apel, a rezultat că starea de pericol concretizată în coliziune, a fost creată de pârâtul A.G., care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autoturismului „Fiat Regata" şi a pătruns pe sensul opus unde s-a ciocnit de autovehiculul „Mercedes" condus de U.G.
În consecinţă, instanţa de control judiciar a constatat că doar în ce-l priveşte pe pârâtul A.G. sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în forma prevăzută de art. 1000 alin. (1) teza 2, C. civ., pentru U.G., lipsind actul ilicit culpabil care atrage răspunderea delictuală.
În cauză, au declarat recurs în termen legal, reclamanţii I.O.M. şi I.V. care, fără a indica temeiul pe care îşi fundamentează calea extraordinară de atac, susţin în esenţă că hotărârea dată în apel este greşită sub aspectul menţinerii soluţiei fondului vizând respingerea capătului de cerere privind daunele materiale, în condiţiile în care la dosar au fost depuse un număr mare de acte medicale, utile efectuării unei expertize de specialitate care nu avea decât a stabili urmările în plan material, cheltuieli cu alimentaţia şi medicamentele, ale accidentului în urma căruia reclamanta a rămas fără un organ vital.
Văzând criticile formulate de recurenţi împotriva deciziei din apel, se constată că acestea pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate în consecinţă.
Recursul se priveşte ca fondat, în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ suferit de o persoană, urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană ori, de un animal sau lucru, pentru care aceasta este ţinută a răspunde, unul din cazurile particulare prezentându-l vătămarea sănătăţii unei persoane, ce are ca urmare fie pierderea, fie reducerea capacităţii sale de muncă.
Atât în doctrină cât şi în practica majoritară a instanţelor judecătoreşti s-a decis că atingerea adusă integrităţii corporale a unei persoane, potenţează existenţa unui prejudiciu care trebuie să fie reparat chiar dacă nu întotdeauna poate fi evaluat, pentru ca astfel să se poată asigura o ocrotire deplină a drepturilor subiective ale celui vătămat.
Din această perspectivă, respingerea cererii vizând acordarea daunelor materiale de către cel ce a săvârşit fapta prejudiciabilă este greşită, în condiţiile în care din actele cauzei rezultă cu pregnanţă că reclamanta a suferit, urmare accidentului produs la 3 martie 1996, leziuni traumatice ce au generat numeroase internări şi intervenţii chirurgicale, concretizate în final într-o infirmitate fizică permanentă.
În acest context, decăderea reclamantei din proba cu expertiză medico-legală nu este utilă cauzei, în condiţiile în care aceasta a învederat instanţei că este în imposibilitate a se prezenta la Institutul de Medicină Legală Iaşi iar, nu în ultimul rând, expertiza putea fi efectuată, la dispoziţia instanţei, în baza numeroaselor acte medicale şi chiar constatări medico-legale anterioare, aflate la dosar (f. 55-59, 138-144 – dos. nr. 1089/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi, secţia minori şi familie).
Chiar dacă s-ar aprecia că reclamanta, urmare diminuării certe a capacităţii sale de muncă, ar putea realiza venituri, ea este îndreptăţită la echivalentul efortului suplimentar pe care ar trebui să-l depună în acest scop, printr-o cantitate mai mare de muncă, ori sporire a intensităţii acesteia, de natură a grăbi procesul epuizării fizice.
Ca atare, fără a avea ca şi consecinţă constituirea unei surse de dobândire a unor venituri suplimentare, repararea prejudiciului trebuie să răspundă necesităţii de a înlătura integral efectele faptei ilicite, iar aceasta nu este posibil fără acordarea daunelor materiale care ar urma să cuantifice cheltuielile necesare urmării unui regim alimentar corespunzător, a unui tratament medicamentos adecvat şi nu în ultimul rând, a dozării efortului fizic şi intelectual.
Aşa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe, în vederea rejudecării apelului, în limitele arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii I.O.M. şi I.V. împotriva deciziei nr. 1 din 27 iunie 2007, a Curţii de Apel Iaşi, secţia minori şi familie.
Casează Decizia atacată în parte şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanţi la aceeaşi curte de apel.
Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6264/2008. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 6162/2008. Civil → |
|---|
