ICCJ. Decizia nr. 6463/2008. Civil .
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ .
Decizia nr. 6463
Dosar nr. 2224/1/200.
Şedinţa publică din 30 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă .
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele :
Reclamanţii D.I., M.A., D.L., D.N., C.L.N., S.M. şi N.M.N. au chemat în judecată pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca şi au solicitat anularea Hotărârii nr. 105 din 15 septembrie 2003 a Consiliului de Administraţie al unităţii pârâte prin care a fost respinsă cererea de retrocedare în natură a unor terenuri şi obligarea aceluiaşi pârât să emită o altă hotărâre prin care să le fie restituite în natură imobilele cu numerele topo 14735/2, 14735/3, 14735/4 şi 14735/5 din C.F. nr. 127576 şi C.F. 9621.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 979 din 27 aprilie 2004 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor M.A., D.L., D.N., C.L.N. şi N.M.N. şi a fost respinsă acţiunea acestora ca fiind introdusă de persoane fără calitate; a fost respinsă acţiunea reclamantului D.I. ca neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamanţi a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, prin deciziei nr. 2391 din 3 decembrie 2004.
Instanţele au reţinut că reclamanţii M.A., D.L., D.N., C.L.N. şi N.M.N. nu au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nu au parcus astfel faza prealabilă administrativă, şi nu au calitate procesuală activă.
În ce priveşte pe reclamantul D.I., singurul care a formulat notificare, s-a reţinut că cele patru parcele de teren care fac obiectul litigiului au fost preluate de stat prin schimb de la alte persoane decât autorii reclamantului şi anume de la patru proprietari extratabulari.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs numai reclamantul D.I.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 8451 din 20 octombrie 2006 a admis recursul declarat de reclamantul D.I., a casat Decizia nr. 2391 din 3 decembrie 2004 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Curtea de Casaţie a reţinut că, în ipoteza în care autorii reclamantului au predat parcelele în litigiu altor persoane şi au primit în schimb alte suprafeţe de teren, nu se poate susţine că au suferit vreo pierdere de ordin patrimonial, care să fie reparată în temeiul legii speciale. Dar, în ceea ce priveşte însă existenţa sau inexistenţa contractelor de schimb, nu a fost lămurită situaţia de fapt. Or, pentru a verifica dacă legea a fost sau nu corect aplicată, situaţia de fapt trebuia pe deplin lămurită.
În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 32 din 17 ianuarie 2008 a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul D.I., schimbă în parte sentinţa civilă nr. 979 din 27 aprilie 2004 a Tribunalului Cluj; admite acţiunea aceluiaşi reclamant împotriva pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca, anulează hotărârea nr. 105 din 15 septembrie 2003 emisă de pârâtă; dispune atribuirea către reclamantul D.I., în compensare, a terenului înscris în C.F. 9621 Cluj, respectiv 127576 Cluj, nr.top 14729/1/1, în suprafaţă de 4058 mp, a terenului evidenţiat în C.F. 150084 Cluj şi transcris în C.F. 127576 Cluj, sub nr. top 14730/3 în suprafaţă de 1295 mp precum şi a terenului înscris în C.F. 9621 Cluj şi transcris în CF 127576 Cluj, sub nr. top 15563/2 acesta în cotă de 122/6975 parte din terenul în suprafaţă de 6975 mp; a fost păstrată dispoziţia din sentinţă referitoare la respingerea acţiunii formulate de reclamanţii M.A., D.L., D.N., C.L.N., S.M. şi N.M.N. pentru lipsa calităţii procesuale active; a fost respins ca nefondat apelul declarat de aceşti reclamanţi; a fost respinsă cererea apelanului N.M.N. pentru acordarea cheltuielilor de judecată; intimata R.A.D.P. Cluj-Napoca a fost obligată să plătească apelantului D.I. suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs numai reclamantul N.M.N., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că a aplicat greşit prevederile legale în materia mandatului. Ruda sa, D.I., a formulat notificare având mandatul tuturor moştenitorilor iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat în întregime Decizia dată în apel astfel că în rejudecare trebuiau soluţionate şi apelurile celorlalţi reclamanţi.
Recursul se priveşte ca nefondat.
Este adevărat că potrivit art. 1533 C. civ. mandatul poate fi expres sau tacit. Numai că recurentul nu a făcut dovada existenţei vreunui mandat, expres sau tacit.
Conform alin. (2) al art. 1533 C. proc. civ. şi primirea mandatului poate fi tacită, dar acest lucru trebuie să rezulte din executarea lui partea mandatarului. Or, reclamantul D.I. a formulat singur notificarea la 13 noiembrie 2001, fără a face vreo menţiune că acţionează şi în numele rudelor. Dimpotrivă precizează expres „Subsemnatul D.I. . . . . sunt moştenitorul lui D.I. născut la 1 ianuarie 1927 . . . ., care la rândul său este fiul lui D.I. născut la 23 august 1897 şi al lui D.M. născută la 27 august 1896".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea primului recurs s-a preocupat numai de cel declarat de D.I., singurul reclamant care a declarat recurs. Casarea cu trimitere s-a făcut numai pentru verificarea existenţei contractelor de schimb în privinţa terenurilor.
În rejudecare curtea de apel a respins ca nefondat apelul celorlalţi reclamanţi printre care şi reclamantul N.M.N., astfel că instanţa nu a omis să se pronunţe cu privire la apelul acestora.
În întâmpinarea depusă la prezentul dosar intimatul-reclamant D.I. precizează că nu a fost mandatat de recurent şi de ceilalţi intimaţi să îi reprezinte şi în mod exclusiv şi fără a acţiona în numele altor persoane ca mandatar a înaintat la R.A.D.P. Cluj-Napoca o cerere prin care solicită acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de antecesorul său.
În raport de cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul N.M.N. împotriva deciziei nr. 32 A din 17 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 6682/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6453/2008. Civil - → |
---|