ICCJ. Decizia nr. 6682/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6682
Dosar nr. 591/1/2008
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 42 din 10 ianuarie 2006, Tribunalul Prahova a respins contestaţia formulată de P.C.D., prin procurator T.V.D. împotriva intimaţilor Primăria municipiului Ploieşti şi Primarul municipiului Ploieşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta este legatar universal al defunctei T.V.L., care a fost proprietara unui imobil compus din mai multe apartamente, situat în Ploieşti, preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.
Apartamentele au fost înstrăinate de către SC C. SA Ploieşti unor persoane fizice, astfel încât, prin dispoziţia nr. 6206 din 12 octombrie 2005, s-a propus acordarea către contestatoare de măsuri reparatorii prin echivalent.
A mai reţinut tribunalul, că restituirea în natură este imposibilă, deoarece contractele de vânzare-cumpărare nu au fost desfiinţate.
Apărarea contestatoarei că prin sentinţa civilă nr. 1452/2005 Judecătoria Ploieşti a obligat primăria Ploieşti să emită dispoziţie privind restituirea în natură este neîntemeiată, deoarece această hotărâre a instituit în sarcina pârâtelor doar obligaţia de a emite o dispoziţie în baza Legii nr. 10/2001, adică de a răspunde la notificare.
Prin Decizia nr. 55 din 4 aprilie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamantă, reţinând că prima instanţă a motivat de ce nu este posibilă restituirea în natură.
A mai reţinut curtea de apel, că terenul nu poate fi restituit pentru că este aferent construcţiilor înstrăinate.
Prin Decizia nr. 8305 din 18 octombrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Înalta Curte a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că Decizia atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a terenului este greşită, terenul fiind liber.
Prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate au fost vândute către foştii chiriaşi, în baza Legii nr. 112/1995, apartamentele din litigiu, menţionându-se că s-a atribuit cumpărătorilor în proprietate terenul aferent, potrivit ordinului nr. 146/1996 al Prefecturii judeţului Prahova.
Or, în situaţia în care o parte din imobilul a cărei restituire se cere reprezintă teren liber, care nu este aferent construcţiei, se impune retrocedarea către reclamantă, conform principiului restituirii în natură, consacrat de art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 10/2001.
Constatând că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, instanţa supremă a dat indicaţii ca la rejudecare să se efectueze o expertiză tehnică judiciară, care să stabilească dacă terenul a cărei restituire se cere este liber, neafectat de utilităţi şi poate fi retrocedat în natură, în raport de necesitatea unei corecte folosiri a construcţiei.
Reinvestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 495 din 27 noiembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Curtea de apel a reţinut că expertul desemnat în cauză a constatat că terenul este afectat de utilităţi care deservesc cele două construcţii amplasate pe teren şi care servesc la buna folosinţă a construcţiilor, respectiv de guri de vizitare, subterane şi supraterane pentru conductele de apă, canalizare şi gaze.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că terenul liber poate fi restituit în natură şi este închiriat de primărie dobânditorilor construcţiei. Chiar dacă apartamentele nu mai pot fi restituite, diferenţa de teren rămasă liberă şi aflată în detenţia precară a primăriei poate fi restituită în natură.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. civilă şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Autoarea reclamantei a fost proprietara imobilului, care a fost preluat de stat în aplicarea dispoziţiilor decretului nr. 92/1950.
Faţă de modul de preluare, regimul juridic al imobilului este guvernat de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia de casare nr. 8305 din 18 octombrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, în situaţia în care o parte din imobil reprezintă teren liber, care nu este aferent construcţiei, se impune retrocedarea către reclamantă.
Or, potrivit art. 10 alin. (2), teren liber este terenul care nu este afectat de construcţii noi, „de servituti legale şi de alte amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale".
În cauză, în raportul de expertiză efectuat la rejudecarea în apel, expertul consemnează la modul sumar că pe teren se află amplasate cămine de vizitare a conductelor subterane şi supraterane de apă, canalizare şi gaze şi concluzionează că terenul este afectat de utilităţi care „deservesc cele două construcţii amplasate pe teren" şi nu poate fi restituit în natură, raportat la necesitatea bunei folosiri a construcţiilor.
Aceste constatări ale expertului nu răspund criteriilor stabilite de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care, aşa cum s-a arătat, impun ca terenul să fie afectat de servituti legale sau „amenajări de utilitate publică".
Prin urmare, prin expertiza dispusă, ar fi trebuit să se constate, aşa cum a stabilit instanţa supremă prin Decizia de casare, dacă utilităţile amplasate pe terenul care nu a fost atribuit în proprietate cumpărătorilor construcţiei prin ordinul nr. 146/1996 constituie sau nu servituti legale ori amenajări de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2008.
Situaţia de fapt nefiind pe deplin stabilită, conform art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa Decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La rejudecare se vor administra toate probele necesare, inclusiv efectuarea unei noi expertize tehnice, pentru a se stabili dacă există teren liber, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care poate fi restituit în natură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta P.C.D. împotriva deciziei nr. 495 din 27 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleia§i instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6816/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6463/2008. Civil . → |
|---|
