ICCJ. Decizia nr. 6462/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6462
Dosar nr. 13462/3/200.
Şedinţa publică din 30 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 17 aprilie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii C.F. şi P.A. au chemat în judecată pârâţii: Municipiul Bucureşti prin primarul general, M.S.B.A., T.A.D., P.B.G. şi P.C.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- constatarea nulităţii absolute a Dispoziţiei nr. 332 din 20 mai 2002 emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti cu privire la imobilul situat în Bucureşti;
- constatarea nulităţii absolute a Dispoziţiei nr. 387 din 28 iunie 2002, emisă de acelaşi pârât prin care s-a completat prima dispoziţie.
- obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin primarul general, în baza prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu reclamanţii, în baza contractelor de închiriere pe care le deţin.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că prin dispoziţiile atacate s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, pârâţilor M.S.B.A., T.A.D., P.B.G. şi P.C.M..
Imobilul restituit a făcut parte din acordul româno-italian încheiat între Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Italiene la 20 ianuarie 1968, astfel că în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai susţinut că prin dispoziţia nr. 1719 din 13 noiembrie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-au revocat cele două dispoziţii prin care s-a restituit imobilul în litigiu.
În drept reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 948 şi urm. C. civ. şi Legea nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 904 din 19 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general; a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantelor invocate de pârâtul M.S.B.A. şi a respins acţiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesual activă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia necompetenţei materiale a tribunalului nu este întemeiată în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, şi ale încheierii nr. IX/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamantele sunt terţi faţă de cele două dispoziţii atacate şi în plus acestea nu justifică interesul în promovarea capetelor de cerere privind constatarea nulităţii celor două dispoziţii având în vedere că acestea au fost deja revocate.
S-a mai reţinut că nu se justifică interesul nici cu privire la capătul trei din acţiune deoarece reclamantele nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 pentru cumpărarea apartamentelor situate la etajul I şi la parterul imobilului.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au declarat apel reclamantele argumentând că această hotărâre este lipsită de motivare şi că este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, s-a susţinut că acţiunea reclamantelor greşit a fost apreciată ca o contestaţie în baza Legii nr. 10/2001, că aceştia fiind terţi potrivit Legii nr. 10/2001, justifică un interes legitim în condiţiile dreptului comun pentru desfiinţarea celor două decizii.
Prin Decizia nr. 84 din 5 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că deşi sintetică hotărârea primei instanţe expune considerentele în baza cărora s-a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, respingându-le acţiunea ca atare.
S-a mai reţinut că reclamantele nu argumentează în fapt şi în drept nelegalitatea hotărârii de fond în ceea ce priveşte ultimul capăt de cerere, astfel că apelul este nefondat.
Împotriva hotărârii pronunţate în apel, reclamantele au declarat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat numai cu privire la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. că faţă de reclamante care sunt terţi în materia retrocedărilor efectuate în baza Legii nr. 10/2001, dispoziţiile de restituire sunt titluri de proprietate, ce pot fi atacate pe baza dreptului comun.
S-a mai susţinut că dispoziţia prin care s-au revocat cele două dispoziţii atacate, a fost desfiinţată prin Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1333/2/2006 (filele 65 – 68, dosar fond).
În final s-a arătat că instanţa de fond a soluţionat pe excepţia cauza astfel că obiectul capătului trei din acţiune nu a făcut obiectul cercetării judecătoreşti.
Recursul va fi admis pentru considerentele următoare:
Obiectul acţiunii îl reprezintă constatarea nulităţii absolute a două dispoziţii emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti, în baza Legii nr. 10/2001.
Acţiunea în nulitatate a fost promovată de C.F. şi de P.A. care au calitatea de terţi în raport cu emitentul cât şi cu beneficiarii celor două dispoziţii prin care s-a dispus restituirea în natură.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, tribunalele sunt competente să soluţioneze în primă instanţă contestaţiile formulate de persoanele îndreptăţite conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantele nu au învestit instanţa de fond cu o astfel de contestaţie, ele au calitatea de terţi faţă de emitentul şi beneficiarii dispoziţiilor, terţi care pretind că au suferit o vătămare a drepturilor sau a intereselor sale şi a atacat aceste dispoziţii în instanţă, pe calea dreptului comun.
Conform dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 Decizia sau dispoziţia de restituire în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acesteia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Cum dispoziţiile emise în baza Legii nr. 10/2001 sunt veritabile titluri de proprietate, competenţa materială de soluţionare a acţiunii în constatarea nulităţii aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se găseşte imobilul potrivit art. 1 şi art. 13 C. proc. civ.
Cu ocazia dezbaterilor părţile au precizat că valoarea obiectului dedus judecăţii este de peste 5 miliarde lei, astfel că în raport cu dispoziţiile art. 2 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti ca primă instanţă.
Faţă de cele arătate, recursul va fi admis, se vor casa hotărârile pronunţate şi se va trimite cauza pentru reluarea judecăţii la Tribunalul Bucureşti ca instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii C.F. şi P.A. împotriva deciziei nr. 84 din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 904 din 19 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6453/2008. Civil - | ICCJ. Decizia nr. 6405/2008. Civil → |
|---|
