ICCJ. Decizia nr. 6679/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6679
Dosar nr. 166/63/200.
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2008
Deliberând, asupra recursurilor de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 412 din 27 aprilie 2007, Tribunalul Dolj a admis contestaţia formulată de reclamanta D.D. împotriva deciziei nr. 11/C din 2 martie 2005, emisă de pârâta Universitatea din Craiova.
A fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova.
A fost anulată Decizia nr. 11/C din 2 martie 2005, emisă de pârâta Universitatea din Craiova, s-a stabilit dreptul la despăgubiri al reclamantei, în sumă de 359.109 lei RON, pentru terenul în suprafaţă de 670 mp situat în Craiova, şi a fost obligată pârâta Universitatea din Craiova să plătească suma de 700 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Decizia contestată a fost respinsă cererea formulată de reclamantă privind retrocedarea în natură a suprafeţei de 670 mp teren, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că terenul respectiv este grevat de construcţia Căminului nr. 1 din cadrul Facultăţii de Agricultură, şi s-a respins cererea pentru acordarea de despăgubiri băneşti, cu motivarea că Universitatea din Craiova este instituţie de învăţământ superior finanţată integral de la bugetul de stat şi nu are alocate fonduri cu destinaţia „despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 10/2001".
S-a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, calitate care nu i-a fost contestată de pârâtă, deoarece Decizia de respingere are o altă motivare.
Mama reclamantei, M.I.D., a dobândit de la E.C., prin actul de vânzare-cumpărare din 7 iunie 1946, terenul în suprafaţă de 670 mp, situat în Craiova, iar terenul a fost preluat, în fapt, fără vreun temei legal, în anul 1952, pentru a se construi cămine studenţeşti.
În privinţa modalităţii de preluare, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) teza III din Legea nr. 10/2001, iar terenul a fost identificat în faza administrativă atât de Primăria municipiului Craiova, prin procesul-verbal privind starea de fapt, întocmit la data de 24 martie 2002, cât şi de Universitatea din Craiova, prin procesul-verbal din 9 februarie 2005, stabilindu-se că este ocupat de Căminul nr. 1 al Facultăţii de Agricultură.
Fiind aferent unei construcţii noi, terenul nu poate fi restituit în natură, însă reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv la despăgubiri în condiţiile legii speciale, iar cuantumul acestora este cel rezultat din expertiza efectuată în cauză de expert D.V., cuantum care reflectă valoarea actuală a terenului şi respectă dispoziţiile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prima instanţă a mai reţinut, că art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai exclude de la restituirea în natură imobilele afectate activităţilor de învăţământ, însă textul vizează imobilele construcţii care au primit o anumită afectaţiune după preluarea abuzivă, nu şi terenurile pe care s-au edificat construcţii noi, al căror regim este stabilit de art. 10 alin. (2) din lege, iar măsurile reparatorii se suportă de stat şi nu de deţinătorul bunului, care are obligaţia să facă oferta de restituire prin echivalent prevăzută de lege.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 865 din 15 noiembrie 2007, a respins apelurile declarate de pârâta Universitatea din Craiova şi reclamantă împotriva acestei sentinţe, reţinând că reclamanta este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în calitatea ei de descendentă a fostei proprietare a bunului şi, pentru că imobilul nu poate fi restituit în natură, are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 670 mp teren, preluată abuziv în anul 1952, iar în privinţa evaluării, prima instanţă a avut în vedere valoarea din raportul de expertiză întocmit de expert D.V., care la întocmirea lucrării a avut în vedere dotările tehnico-edilitare ale terenului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta şi pârâta Universitatea din Craiova.
Recurenta-reclamantă, fără să invoce vreun motiv de recurs, a susţinut că instanţa de apel a reţinut că expertul D.V. a evaluat corect suprafaţa de 670 mp teren, ţinând seama de dotările tehnico-edilitare. De aceea, prin Decizia atacată au fost încălcate „dispoziţiile art. 10 alin. (8) lit. b)", faţă de care valoarea terenului se stabileşte în funcţie de valoarea de circulaţie, avându-se în vedere preţul terenurilor din zonă.
Or, suma de 164 Euro/mp este stabilită de expert, fără să aibă în vedere că preţurile pentru terenul situat în zona A a municipiului Craiova „se înscriu" între 250 – 300 Euro/mp, preţuri ce rezultă din copiile după publicaţiile locale şi înscrisurile eliberate de agenţiile imobiliare.
A susţinut recurenta, că instanţa de apel în mod greşit a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize.
Recurenta-pârâtă, invocând art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., a arătat că reclamanta are doar calitatea de succesibil în drepturile autoarei sale, însă există diferenţă între calitatea de persoană îndreptăţită să revendice şi calitatea de succesibil în drepturi, deoarece instanţa nu a stabilit că titlul reclamantei din anul 1946 este valabil, în condiţiile în care „cel puţin teoretic" terenul putea fi tranzacţionat oricând.
Recurenta-pârâtă a arătat că trebuia verificată susţinerea orală a reclamantei că Arhivele Naţionale nu deţin date şi documente privind preluarea terenului de către stat şi că există posibilitatea ca terenul să fi aparţinut altei persoane, fapt ce reiese din schiţele care atestă că zona campusului Facultăţii de Agronomie ar fi fost proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.
Instanţa de apel a apreciat că preluarea a fost abuzivă pe baza declaraţiei incerte şi subiective a unui martor, iar expertul D. a identificat terenul în litigiu după indicaţiile reclamantei, neefectuând o cercetare a fondului istoric al zonei. Acest expert a stabilit valoarea de 206.488 lei, respectiv 59.596 Euro, însă, ulterior, la presiunile reclamantei care a susţinut că valoarea de piaţă a terenului este mai mare, s-a efectuat o nouă expertiză de către expertul D.V., expert care a majorat valoarea terenului la suma de 309.109 lei.
Deoarece pentru stabilirea valorii terenului s-a ţinut cont numai de piaţa imobiliară, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
S-a mai susţinut, că recurentei-pârâte „nu i s-a dat posibilitatea să emită o nouă decizie în acord cu actuala legislaţie în domeniu" şi că nu s-a stabilit clar şi fără echivoc care este instituţia ce trebuie să acorde măsurile reparatorii prin echivalent, deoarece nu este indicată instituţia care are atributul conferit de Legea nr. 247/2005 să plătească despăgubirile, fapt ce ar putea-o determina pe reclamantă să considere că obligată la plată este Universitatea din Craiova.
Analizând recursurile, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că sunt întemeiate.
Recurenta pârâtă a invocat şi art. 304 pct. 10 C. proc. civ., însă acest text a fost abrogat prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2001, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005.
Susţinerea recurentei-pârâte că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită nu este întemeiată.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, recurenta-reclamantă a făcut dovada că M.I.D., autoarea sa, a cumpărat, conform contractului încheiat la data de 7 iunie 1946, terenul în suprafaţă de 670 mp, situat în Str. C. nr. 58.
Aceasta nu avea obligaţia să facă „proba negativă" că autoarea sa nu a înstrăinat bunul unei alte persoane.
Amplasamentul terenului a fost stabilit de expert, pe baza menţiunilor din contractul de vânzare-cumpărare, a planurilor de situaţie prezentate de părţi şi a susţinerilor reclamantei, aşa cum s-a consemnat în raportul de expertiză şi în procesul-verbal aflat la fila 94 din dosarul tribunalului, semnat şi de reprezentantul recurentei-pârâte, iar indicarea Universităţii din Craiova ca fiind unitatea care deţine imobilul s-a făcut şi de către Primăria municipiului Craiova.
Lipsa actelor de preluare a terenului situat în Craiova, Str. C. nr. 58 este confirmată de Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Dolj, prin adresa nr. 6168 din 14 decembrie 2005, iar, potrivit procesului-verbal nr. 25444 din 24 martie 2003 privind starea de fapt a imobilului, aflat la fila 48 din dosarul primei instanţe, terenul este în administrarea recurentei, conform Hotărârii Comitetului Central al PCR şi a Consiliului de Miniştri al RSR.
Faptul că terenul care a aparţinut autoarei recurentei-reclamante este deţinut de către recurenta-pârâtă şi lipsa actelor care să ateste preluarea imobilului de către stat, confirmă preluarea, în fapt, fără titlu a bunului şi dă dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, republicată, care în art. 26 stabileşte obligaţia unităţii deţinătoare să propună acordarea de despăgubiri, iar despăgubirile, pentru ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, sunt determinate în raport de prevederile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001.
În privinţa valorii terenului, sunt întemeiate criticile formulate de ambele recurente, deoarece evaluarea a fost făcută de expertul D.V., a cărui expertiză a fost însuşită de prima instanţă, prin metoda comparaţiei prin bonitate, publicată în Buletinul documentar editat de corpul Experţilor Tehnici din România, nr. 97, deşi art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 dispune „Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare".
Faţă de faptul că valoarea terenului nu a fost stabilită de expert în raport de textul citat, că la prima instanţă reclamanta a solicitat să se încuviinţeze proba cu o nouă expertiză şi de motivele de apel formulate de ambele părţi, care au susţinut că valoarea nu a fost stabilită corect în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi şi au solicitat să se efectueze o nouă expertiză, instanţa de apel trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea valorii terenului, în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data soluţionării pricinii.
Sub acest aspect, situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, iar, potrivit art. 312, art. 314 C. proc. civ., se vor admite ambele recursuri, va fi casată Decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Cu ocazia rejudecării, se va administra proba cu expertiză tehnică-judiciară pentru stabilirea valorii terenului şi se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta D.D. şi pârâta Universitatea din Craiova împotriva deciziei nr. 865 din 15 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6610/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6482/2008. Civil → |
|---|
