ICCJ. Decizia nr. 6519/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6519
Dosar nr. 8542/3/200.
Şedinţa publică din 31 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 907 din 19 iunie 2007 a admis acţiunea şi cererea completatoare formulate de reclamanta A.M. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Ministerul Economiei şi Finanţelor în temeiul art. 35 din Legea 33/1994 şi art. 481 C. civ. şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 275,2 mp teren situat în Bucureşti.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că întregul teren, în suprafaţă de 277 mp şi construcţia edificată pe acesta, proprietatea reclamantei, au fost expropriate prin Decretul nr. 310/1986, iar utilitatea publică în scopul căreia s-a făcut exproprierea nu a fost realizată.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor învederând că în mod eronat a fost admisă acţiunea şi faţă de acest minister. De asemenea, instanţa nu a precizat care dintre pârâte este obligată la restituirea terenului.
La termenul din data de 26 februarie 2008 intimatul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 35 din Legea 33/1994 după apariţia Legii 10/2001, având în vedere Decizia nr. LIII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 142 din 20 februarie 2008 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că faţă de data la care s-a realizat exproprierea nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea 33/1994.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta A.M., în temeiul art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., invocând excepţia lipsei de interes a apelantului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, care, netlind partea ce a pierdut procesul, nu avea interes de a exercita calea de atac. De asemenea, Decizia recurată a fost pronunţată cu nerespectarea art. 48 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, admiţând apelul şi schimbând în tot sentinţa, instanţa a încălcat principiul independenţei procesuale deoarece soluţia profită şi Municipiului Bucureşti prin Primarul General.
Recursul nu este fondat.
Imobilul în litigiu, teren în suprafaţă de 277 mp, a fost expropriat în baza Decretului nr. 310/1986.
În raport de data preluării, solicitările formulate de reclamantă la 10 martie 2006, nu pot fi circumscrise decât cadrului juridic stabilit prin dispoziţiile art. 11 al Legii nr. 10/2001, text ce conţine reguli speciale pentru restituirea (în natură sau echivalent) a imobilelor expropriate.
Art. 11 se aplică în toate cazurile de expropriere operate în perioada de referinţă a legii (6 martie 1945-22 decembrie 1989) indiferent dacă preluarea s-a făcut cu sau fără titlu valabil şi fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.
Art. 11 este de asemenea aplicabil imobilelor preluate în forma exproprierii chiar dacă lucrarea pentru care s-a dispus această măsură nu a fost finalizată până la intrarea în vigoare a legii, consecinţa fiind, în măsura în care este posibil, restituirea în natură.
Concluzia ce se impune este că, după apariţia Legii nr. 10/2001, singura cale pentru obţinerea restituirii imobilelor preluate în perioada de referinţă a legii este cea prevăzută prin dispoziţiile art. 21 şi urm. din acest act normativ, raţiunea, ce se înscrie în logica evenimentelor istorice şi reglementărilor de după decembrie 1989, fiind soluţionarea cu sporită celeritate a cererilor vizând restituirea proprietăţilor preluate abuziv, cu sau fără titlu, sau acordarea, acolo unde restituirea nu mai este posibilă, reparaţiilor cuvenite.
Prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, a decis că atâta vreme cât Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum şi de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general faţă de Legea 10/2001, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 suprimă acţiunea dreptului comun al revendicării, dar nu şi accesul la un proces echitabil întrucât, ca lege nouă, perfecţionează sistemul reparator şi procedural, controlul judecătoresc al reparaţiilor, prin accesul deplin şi liber la trei grade de jurisdicţie, în condiţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 6 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Criticile inserate în motivarea recursului nu pot fi reţinute întrucât, după pronunţarea deciziei nr. 53 din 4 iunie 2007 de cătreSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii, dezlegarea dată acestei probleme de drept este obligatorie pentru instanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., astfel că recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei nr. 142 din 26 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6498/2008. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 6483/2008. Civil → |
|---|
