ICCJ. Decizia nr. 6483/2008. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6483
Dosar nr. 2214/109/200.
Şedinţa publică din 31 octombrie 2008
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş, secţia civilă, la 16 martie 2006, reclamanţii S.I., S.A. şi S.D.M. au solicitat ca în contradictoriu cu Primarul Municipiului Piteşti, Primăria Piteşti şi Municipiul Piteşti să se dispună anularea în parte a dispoziţiei nr. 334 din 16 februarie 2006 şi să fie obligaţi pârâţii să le atribuie pe raza Municipiului Piteşti echivalentul suprafeţei de 804 mp teren în compensarea fostei proprietăţi a autorilor lor, S.I. şi S.S., din str. C. nr. 28, suprafaţă abuziv preluată în anul 1978.
În subsidiar, reclamanţii au solicitat măsurile reparatorii constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru suprafaţa totală de 804 mp.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că autorii lor au dobândit terenul în litigiu cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1019/1945, construcţiile amplasate pe acest teren fiind bombardate în 1945 şi, ulterior, complet refăcute.
S-a mai arătat că prin sentinţa penală nr. 300/1959 a fostului Tribunal Popular Piteşti, S.I. a fost condamnat pentru infracţiunea de speculă cu confiscarea parţială a averii, respectiv a bunurilor mobile şi, fără nicio dispoziţie de expropriere, statul a intrat în posesia imobilelor soţilor S., deşi prin partajul bunurilor comune în anul 1978, fiecare proprietar codevălmaş a rămas cu câte 402 mp şi construcţiile amplasate pe aceste terenuri.
Prin sentinţa civilă nr. 206 din 19 iunie 2007, Tribunalul Argeş a admis cererea şi a anulat dispoziţia nr. 334/2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, obligându-l la plata sumei de 262.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 804 mp, situat în Municipiul Piteşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, deşi nu a existat o hotărâre judecătorească referitoare şi la confiscarea bunurilor imobile, totuşi Comitetul Executiv al Sfatului Popular Piteşti, folosindu-se de sentinţa penală nr. 300 a Tribunalului Popular Piteşti, a promovat o cerere de ieşire din indiviziune asupra imobilului situat în str. C. nr. 28, aparţinând soţilor S.I. şi S.S., urmare a admiterii acesteia, fiecărei părţi revenindu-i câte un lot de 402 mp (cu ieşire la str. C. ).
S-a reţinut că dispoziţia contestată este contradictorie în sensul că au fost acordate despăgubiri pentru construcţii în totalitate, iar în ceea ce priveşte terenul s-a luat în seamă numai suprafaţa de 402 mp.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apelul, Primarul Municipiului Piteşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât, în mod nejustificat, s-au acordat despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 804 mp, fiind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 29/A din 13 februarie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul Municipiului Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti prin primar şi a obligat pe apelanţi la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţi.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că prima critică referitoare la întinderea suprafeţei de teren, de 804 mp, este neîntemeiată întrucât nu s-a arătat de către apelant motivul pentru care reclamanţii nu ar fi îndreptăţiţi la aceeaşi suprafaţă.
Cel de-al doilea motiv de apel, referitor la încălcarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 120/2001 a fost respins cu motivarea că din dispoziţia contestată nu rezultă că au fost identificate în Municipiul Piteşti bunuri sau servicii care ar putea fi oferite în compensare, astfel că, în mod corect, prima instanţă a reţinut îndreptăţirea notificatorilor, la despăgubiri cuantificabile având în vedere titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost completată prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul legal pârâtul Primarul Municipiului Piteşti, fără a-l motiva în drept.
Prin motivele de recurs pârâtul a susţinut că, în mod greşit, instanţa a dispus acordarea de despăgubiri băneşti, încălcând astfel dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Cea de-a doua critică a vizat greşita acordare a despăgubirilor pentru întreaga suprafaţă de teren de 804 mp.
Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând criticile formulate de recurentul-pârât, Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Critica formulată prin primul motiv se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi este întemeiată.
Dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevăd că, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit acestei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În speţă, drepturile reclamanţilor-intimaţi sunt circumscrise limitelor legale menţionate neputând fi cuantificate datorită insuficienţei elementelor probatorii determinate în raport de valoarea stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Ca atare, instanţele de fond şi apel stabilind cuantumul despăgubirilor şi obligând pârâtul la plata acestora au încălcat dispoziţiile legale menţionate.
Cel de-al doilea motiv situează modul de interpretare a probelor administrate şi urmează a fi înlăturat, întrucât critica referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fond, în speţă îndreptăţirea reclamanţilor-intimaţi la întreaga suprafaţă de teren de 804 mp preluată abuziv, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Punctul 11 al art. 304, singurul care permitea în recurs cenzurarea stabilirii eronate a situaţiei de fapt consecutive greşitei aprecieri a probelor, a fost abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
În consecinţă, urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. să admită recursul şi să modifice Decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de Primarul Municipiului Piteşti împotriva sentinţei nr. 206 din 19 iunie 2007 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Se va schimba în parte sentinţa, în sensul că va fi obligat pârâtul să emită dispoziţie pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în favoarea reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 804 mp, situat în Municipiul Piteşti, str. C. nr. 28.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 29 A din 13 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia civilă susmenţionată în sensul că admite apelul declarat de Primarul municipiului Piteşti împotriva sentinţei nr. 206 din 19 iunie 2007 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că obligă pe pârât să emită dispoziţie pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în favoarea reclamantei, pentru terenul în suprafaţă de 804 mp, situat în Municipiul Piteşti, Str. C. nr. 28.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 6519/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 624/2008. Civil → |
---|