ICCJ. Decizia nr. 6946/2008. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6946

Dosar nr. 1051/91/200.

Şedinţa publică din 13 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 558 din 10 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimata SC E. SA Focşani; a admis contestaţia formulată de C.H.M. şi C.C.A. în contradictoriu cu intimatele Primăria Odobeşti şi SC E. SA Focşani; a anulat dispoziţia nr. 1572 din 28 februarie 2007 emisă de Primarul oraşului Odobeşti, obligând-o pe aceasta din urmă să înainteze notificarea, spre soluţionare, către SC E. SA Odobeşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Contestatorii C.M. şi C.A. sunt moştenitorii defunctului C.C. în calitate de soţie supravieţuitoare şi respectiv fiu.

Defunctul C.C. a dobândit prin testamentul autentificat la data de 7 decembrie 1944 sub nr. 173, dreptul de proprietate asupra unei mori şi a terenului aferent, bunuri imobile situate în Odobeşti, judeţul Vrancea.

Din actul de desfacere asociaţie (fila 13 dosar fond) rezultă că imobilul se afla situat pe str. M. cuprins între megieşii 2 drumuri şi G.M.

Din raportul de expertiză întocmit de expert ing. C.D. a rezultat că terenul în litigiu se află în intravilanul oraşului Odobeşti, T. 66, pc 1584 între megieşii SC E. SA, C.M. şi str. C.

Prin sentinţa civilă nr. 3877 din 8 iulie 1999 a Judecătoriei Focşani, contestatorilor li s-a restituit în proprietate un imobil construcţie şi terenul aferent în suprafaţă de 836 mp.

Faţă de concluziile expertizei dispusă în cauză, prima instanţă a reţinut că terenul solicitat excede acestei suprafeţe, astfel că a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimata SC E. SA, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., cu privire la identitate, obiect şi cauză.

În cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 prin dispoziţia nr. 1572 din 18 februarie 2007 emisă de Primarul oraşului Odobeşti a fost respinsă notificarea nr. 6904/2001 depusă de contestatori, întrucât aceştia nu au făcut dovada proprietăţii suprafeţei de 239 mp, şi nici a preluării abuzive.

Din înscrisurile depuse de intimata SC E. SA Focşani, instanţa a constatat că aceasta are calitatea de persoană deţinătoare a terenului în accepţiunea Legii nr. 10/2001.

Cum Primăria oraşului Odobeşti nu avea calitatea de persoană deţinătoare a terenului în litigiu, în mod nelegal a respins notificarea contestatorilor, încălcând astfel dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata SC E. SA Focşani, criticând-o ca nelegală şi netemeinică reiterând excepţia privind autoritatea de lucru judecat dată de sentinţa civilă nr. 3877 din 8 iulie 1999 pronunţată de Judecătoria Focşani cât şi faptul că expertiza topometrică dispusă în dosarul 9800/1998 al Judecătoriei Focşani a lămurit întinderea dreptului de proprietate al contestatorilor, sentinţa fiind pusă în executare.

Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 33/A din 11 februarie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de intimata SC E. SA Foşcani, cu motivarea că în mod corect prima instanţă a constatat că prin compararea celor două acţiuni, în cauza de faţă nu există triplă identitate de obiect, cauză şi părţi.

Astfel, în primul dosar, contestatorii au revendicat suprafaţa de 900 mp, situată în Odobeşti, iar în cauza de faţă, terenul este situat în Odobeşti, str. C. nr. 2 în suprafaţă de 239 mp.

Pe de altă parte, temeiul de drept al primei acţiuni l-a constituit dispoziţiile art. 480 C. civ., în timp ce în speţă de faţă, contestatorii au urmat procedura Legii nr. 10/2001.

Reţinând ca neîntemeiate şi celelalte critici instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

Împotriva acestei ultime decizii intimata SC E. SA Focşani a declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând critica de nelegalitate recurenta a reiterat încălcarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ., susţinând că în mod greşit instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că din raportul de expertiză întocmit în cauză, terenul solicitat în suprafaţă de 239 mp, excede suprafeţei de teren de 836 mp solicitată în dosarul nr. 9800/1998 al Judecătoriei Focşani.

S-a trecut cu vederea că expertiza topometrică dispusă în dosarul nr. 9800/1998 al Judecătoriei Focşani, a lămurit întinderea dreptului de proprietate al contestatorilor.

Pe de altă parte, recurenta a mai arătat că intimaţii-contestatori au pus în executare sentinţa civilă nr. 3877 din 8 iulie 1999 a Judecătoriei Focşani, nu au formulat alte pretenţii, iar înscrisurile depuse la dosar atestă dreptul de proprietate al acesteia asupra terenului în litigiu.

Faţă de cele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, admiterea excepţiei invocate, iar pe fond, respingerea contestaţiei ca nefondată.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Conform considerentelor deciziei, excepţia autorităţii de lucru judecat a fost în mod corect respinsă, faţă de împrejurarea că prin compararea celor două acţiuni, nu există triplă identitate, de obiect, cauză şi părţi.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, justifică demersul contestatorilor de a solicita şi a obţine restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului în litigiu, întrucât acest act normativ conţine principii de restituire a imobilelor preluate abuziv, inexistente la data când a fost promovată acţiunea în revendicare, respectiv 12 noiembrie 1998.

Aşadar, în ceea ce priveşte excepţia autorităţii lucrului judecat, în speţă, nu poate opera, pentru a opri a doua judecată, nefiind incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ., şi ale art. 166 C. proc. civ.

În consecinţă, potrivit considerentelor expuse, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale, iar recursul declarat de intimata SC E. SA Focşani, va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Ca parte căzută în pretenţii, potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească contestatorilor suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu apărător (chitanţa nr. 114 din 18 octombrie 2008, fila 34 dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E. SA împotriva deciziei nr. 33/A din 11 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.

Obligă recurenta pârâtă SC E. SA de la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi C.H.M. şi C.C.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6946/2008. Civil