ICCJ. Decizia nr. 6981/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6981
Dosar nr. 55029/1/2008
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2008
Asupra recursurilor civile de faţă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 142 din 21 februarie 2007, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a admis excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul H.V. împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 46.320 lei daune materiale şi a sumei de 350.000 lei daune morale, cuvenite în temeiul art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. pentru perioada în care a fost arestat ilegal, de la 5 martie 2003, la 13 august 2004.
Reclamantul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 194 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., iar prin sentinţa penală nr. 275/2003, Tribunalul Hunedoara 1-a condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Curtea de Apel Alba Iulia, rejudecând cauza sub aspectul laturii penale, a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj şi, prin Decizia penală nr. 259/A/2004, a decis achitarea şi punerea de îndată în libertate a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Soluţia a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 20 ianuarie 2005, prin Decizia penală nr. 440/2005, dată de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea dreptului la acţiune.
Faţă de această dată, a reţinut tribunalul, acţiunea reclamantului, înregistrată la data de 11 mai 2006, este tardivă, prin raportare la dispoziţiile art. 96 alin. (8) din Legea nr. 303/2004.
Prin Decizia civilă nr. 199A din 15 iunie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Hunedoara.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul a interpretat art. 96 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 ca norme speciale, derogatorii de la prevederile art. 506 C. proc. pen., dar aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cazurile în care este antrenată răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale.
Baza legală care stabileşte în ce consta erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului se regăseşte în Cap. IV C. proc. pen., respectiv art. 504-507 din cod, iar acţiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată sau a ordonanţei procurorului.
Reinvestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 419 din 17 octombrie 2007, a admis în parte acţiunea civilă, a obligat pârâtul la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de despăgubiri actualizate la data plăţii efective, precum şi la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că reclamantul are, potrivit art. 504-506 C. proc. pen. şi art. 5 par. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, dreptul de a fi despăgubit efectiv de stat pentru eroarea judiciară ce s-a comis asupra sa.
În ceea ce priveşte daunele materiale pretinse, tribunalul a constatat că acestea nu sunt dovedite, pentru că reclamantul nu a probat că, la momentul arestării, exercita, sub orice formă, o meserie, iar perioada de probă nu poate constitui dovada concludentă pentru despăgubiri civile.
De asemenea, reclamantul nu a dovedit prin înscrisuri fiscale că ar fi obţinut venituri în calitate de interpret vocal şi prin comercializarea unui album muzical cu repertoriul său.
În ceea ce priveşte daunele morale, tribunalul a reţinut că reclamantul a suferit un prejudiciu moral pe perioada procesului penal în care a figurat ca învinuit şi inculpat şi în perioada în care a fost încarcerat, prejudiciu care constă în încălcarea dreptului la libertate, onoare, demnitate, şi la imagine în comunitatea în care trăia, de natură a-i afecta inclusiv viata de familie.
De asemenea, reclamantul a suferit fizic şi psihic din cauza regimului de penitenţă. În plus, acesta a fost afectat de faptul că nu a putut participa la înmormântarea unchiului său, de suferinţa adusă mamei sale, care s-a îmbolnăvit şi de faptul că femeia care urma să-i devină parteneră de viaţă l-a părăsit.
Tribunalul a constatat că, raportat la probele administrate în cauză şi având în vedere perioada de detenţie, vârsta, profesia, prestigiul şi întreaga personalitate a reclamantului, precum şi consecinţele în plan sentimental, afectiv şi social, reclamantului i se pot acorda 200.000 RON cu titlu de daune morale.
Prin Decizia civilă nr. 39A din 21 februarie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile declarate de reclamant, de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul a analizat probele si a stabilit situaţia în care s-a aflat reclamantul anterior arestării sale şi a argumentat în mod lămuritor nedovedirea prejudiciului material.
Reluarea argumentelor din faţa instanţei de fond şi justificarea criticilor doar pe situaţii prezumtive nu pot conduce la reţinerea producerii efective a prejudiciului material.
În privinţa daunelor morale, criticate sub aspectul cuantumului, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a avut în vedere împrejurările esenţiale de natură a acorda şi cuantifica aceste daune, prin raportarea efectivă la perioada de detenţie, vârsta, profesia, prestigiul, personalitatea reclamantului, precum şi a consecinţelor produse de eroarea judiciară, atât pe plan sentimental, afectiv, cât şi social.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Hunedoara.
Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că cererea de acordare a daunelor materiale a fost în mod nelegal respinsă ca nedovedită, deoarece, prin martorii audiaţi în cauză s-a făcut dovada că reclamantul era angajat ca bodyguard pe o perioadă de probă, iar neîncheierea contractului de muncă a fost consecinţa arestării.
Prejudiciul material suferit îl constituie salariul minim pe economie, raportat la numărul de luni de încarcerare pe nedrept. De asemenea, reclamantul este cunoscut în cadrul comunităţii ca un apreciat cântăreţ de muzică populară, fiind solistul unei formaţii şi ar fi putut obţine venituri şi din prestarea acestei activităţi.
A mai arătat recurentul, că instanţele trebuiau să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 505 alin. (1) C. proc. pen., care stabileşte o serie de criterii pentru stabilirea prejudiciului nepatrimonial, printre care durata privării de libertate şi consecinţele produse asupra familiei celui lipsit de libertate.
Or, prin probele administrate în cauză, recurentul a făcut dovada că starea de sănătate a mamei sale a fost afectată în urma arestării, că logodnica 1-a părăsit şi că nu a putut participa la funeraliile unchiului său, de care era foarte apropiat.
Recurentul a mai arătat că prejudiciul moral suferit se datorează şi presiunii psihice cauzate de procesul penal, de viaţa cotidiană în penitenciar, de consecinţele negative asupra statusului social, familial, profesional şi afectiv.
Recurentul Statul Român a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că Decizia este nelegală, pentru că aplicabilitatea art. 504 C. proc. pen. prevede că are dreptul la repararea pagubei persoana privată de libertate în cursul procesului penal, ori persoana căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
În cauză nu s-a făcut dovada că a existat o eroare judiciară şi pentru acest motiv nu pot fi acordate nici daune materiale, nici daune morale.
A mai arătat recurentul, că nu s-a făcut dovada cuantumului prejudiciului moral suferit.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamant, criticile referitoare la modul în care instanţa a evaluat probatoriul nu permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 11 al acestui articol, care se referea la aprecierea probelor, a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Celelalte critici permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, potrivit art. 505 alin. (1) C. proc. pen., la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
În cauză, prima instanţă, a cărei hotărâre a fost menţinută de instanţa de apel, a aplicat întocmai criteriile prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen., ţinând seama de durata privării de libertate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei şi asupra familiei celui lipsit de libertate. În plus, prima instanţă a avut în vedere şi dispoziţiile art. 5 par. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Dispoziţiile legii interne şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale nu dau dreptul în mod automat la despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral şi nici la un anumit cuantum al reparaţiei, în lipsa dovezilor că persoana a suferit un prejudiciu cauzat de încălcarea dreptului garantat de Convenţie.
Prin urmare, în mod corect ambele instanţe au respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada că un astfel de prejudiciu s-ar fi produs.
În ceea ce priveşte prejudiciul constând în venituri pe care recurentul le-ar fi putut realiza dacă nu ar fi fost arestat, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 998 şi urm. C. civ., în noţiunea de prejudiciu se include nu doar prejudiciul deja produs la data când se cere repararea lui, ci şi prejudiciul viitor.
Prejudiciul viitor este, însă, supus reparării numai dacă există siguranţa producerii sale, precum şi elemente suficiente pentru a-i determina întinderea.
Lipsa unor posibile venituri, ce ar putea proveni din participarea reclamantului la diferite evenimente mondene şi imposibilitatea de a înregistra un album muzical, precum şi eventualitatea încheierii unui contract de muncă nu pot constitui un prejudiciu viitor cert.
Instanţele de judecată nu pot face speculaţii asupra certitudinii de participare la astfel de evenimente, asupra intenţiei unei persoane de a fi angrenată în astfel de evenimente, ori asupra şanselor de succes în viitor şi cuantumului eventualelor venituri.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu moral, dovedirea şi cuantificarea acestuia ridică probleme atât pentru solicitant, cât şi pentru instanţele de judecată. Este important însă, ca atunci când circumstanţele cauzei justifică acordarea unei reparaţii, aceasta să nu fie teoretică şi iluzorie, căci altfel s-ar goli de conţinut dreptul garantat de art. 505 alin. (1) C. proc. pen. şi protecţia oferită de art. 5 din parag. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Instanţele au avut în vedere, aşa cum s-a arătat, perioada de detenţie, vârsta, profesia, prestigiul şi întreaga personalitate a reclamantului, precum şi consecinţele în plan sentimental, afectiv şi social, reţinând că pe perioada încarcerării, reclamantul „a pierdut segmente din viaţă întrucât i-au decedat rude apropiate", sănătatea mamei sale a fost afectată iar relaţiile cu femeia ce urma să-i fie parteneră de viaţă au fost compromise.
Prin urmare, fată de cele arătate, recursul declarat de reclamant se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
Întemeiat este, însă, recursul declarat de pârâtul Statul Român.
Pârâtul nu a susţinut nici în cererea de declarare a recursului şi nici oral critici legate de faptul că instanţa de apel nu a răspuns motivelor de apel formulate de acest pârât.
Acest aspect a fost invocat de reprezentantul Ministerului Public cu ocazia dezbaterii recursurilor şi cum motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este de ordine publică, va avea prioritate în analizarea criticilor formulate la adresa deciziei atacate.
Astfel, împotriva sentinţei civile nr. 419 din 17 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Hunedoara au declarat apel reclamantul, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Prin motivele de apel, apelantul-pârât Statul Român a invocat faptul că art. 504 C. proc. pen. nu este aplicabil, pentru că nu a existat o eroare judiciară. Măsura arestării preventive nu a avut caracter nelegal, iar nelegalitatea arestării nu a fost constatată de către procuror sau de instanţa de judecată.
Statul Român a criticat şi cuantumul despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral suferit.
Instanţa de apel nu a analizat apelul declarat de Statul Român, deşi prin minută şi dispozitiv s-a respins şi apelul declarat de acest pârât.
În considerentele hotărârii este menţionat că doar reclamantul şi parchetul au declarat apel, iar analiza criticilor formulate de părţi nu face nici o referire la apelul declarat de Statul Român.
Or, neprezentarea motivelor care au determinat respingerea apelului face ca Decizia instanţei de apel să fie nemotivată, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cum, în lipsa motivării hotărârii atacate, instanţa de control judiciar nu poate cunoaşte considerentele de fapt şi de drept care au condus la adoptarea soluţiei respingerii apelului declarat de Statul Român, se impune admiterea recursului, fără a mai fi necesar a fi verificate şi celelalte motive de recurs prezentate de pârât, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Hunedoara împotriva deciziei nr. 39A din 21 februarie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează în parte.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea judecării apelului declarat de Statul Român, prin Ministerul Economiei si Finanţelor, D.G.F.P. Hunedoara.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge recursul declarat de reclamantul H.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7010/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6946/2008. Civil → |
|---|
