ICCJ. Decizia nr. 7010/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7010
Dosar nr. 4547/1/200.
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.G., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Botoşani, Prefectura judeţului Botoşani, A.V.A.S. Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat în conformitate cu Legea nr. 10/2001 să i se restituie în proprietate suprafaţa de 3330 mp teren situată în Municipiul Botoşani (restituire refuzată prin Dispoziţia nr. 4119 din 4 iunie 2002 a Primarului municipiului Botoşani).
Tribunalul Botoşani, Secţia civilă, prin sentinţa nr. 961 din 1 iunie 2005: a admis acţiunea în sensul că a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să acorde reclamantului despăgubiri în echivalent, constând în titluri de valoare nominală de 4.116.821.390 lei reprezentând contravaloarea suprafeţei de 3330 mp teren expropriat şi care nu mai poate fi restituit în natură; a fost respinsă acţiunea împotriva pârâţilor Primăria municipiului Botoşani, Prefectura judeţului Botoşani şi A.V.A.S. Bucureşti.
Instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada că a avut în proprietate terenul de 3330 mp. Acest teren a fost expropriat prin Decretul nr. 396/1977. În prezent terenul este ocupat parţial de blocuri de locuinţe şi parţial de parcul public „Curcubeul" din municipiul Botoşani, şi drept consecinţă nu poate fi restituit în natură. Au fost acordate alte măsuri reparatorii, cum s-a arătat, conform prevederilor de atunci ale Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 91 din 18 mai 2006 a respins apelurile declarate de reclamantul C.G. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa de apel a confirmat situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond pe baza aceluiaşi material probator. A apreciat că nu există raport de cauzalitate între Tratatul de Pace de la Paris încheiat după cel de al II-lea război mondial şi exproprierea în anul 1977 a terenului solicitat în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 2249 din 9 martie 2005 a admis recursurile declarate de reclamantul C.G. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost casată Decizia nr. 91 din 18 mai 2006 a Curţii de Apel Suceava şi trimisă cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea celor două apeluri.
Instanţa de recurs a indicat, în legătură cu recursul reclamantului, să se suplimenteze probatoriul cu efectuarea unei noi expertize tehnice pentru a se identifica suprafaţa de teren solicitată de reclamant inclusiv cu vecinătăţile precum şi pentru a se aprecia dacă acesta este sau nu liber în sensul art. 11 din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte recursul pârâtului s-a indicat ca instanţa de apel să aibă în vedere motivele de recurs ca apărări de fond.
Pentru rejudecarea apelurilor s-a efectuat o nouă expertiză tehnică privind amplasarea terenului în litigiu, modul de folosire şi o expertiză contabilă pentru reevaluarea aceluiaşi teren în raport de preţul de piaţă.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 39 din 14 martie 2008 a respins apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor; a admis apelul reclamantului a modificat în parte sentinţa civilă nr. 961 din 1 iunie 2005 a Tribunalului Botoşani şi a constatat că reclamantul au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în valoare de 900.070 lei, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 3330 mp teren expropriat şi care nu mai poate fi restituit în natură. Au fost menţionate celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin acestei decizii.
Cu referire la indicaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pe baza analizei materialului probator administrat, raportat la prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001 instanţa a reţinut că terenul solicitat de reclamant (teren expropriat în anul 1977) nu poate fi restituit în natură. Acesta este ocupat de amenajări cu caracter public, respectiv Parcul Curcubeului, aleea de acces cu acelaşi nume şi ansamblu de locuinţe. Cu privire la situaţia suprafeţei de 832,65 mp teren solicitată de reclamant iniţial la schimb, nu a mai fost examinată deoarece reclamantul nu a mai insistat în identificarea şi măsurarea acestuia.
În ce priveşte apelul Statului prin Ministerul Finanţelor instanţa a reţinut că acesteia i-a fost respectat dreptul la apărare fiindu-i comunicate rapoartele de expertiză efectuate în cauză în faţa instanţei de fond după care a formulat întâmpinare unde nu a invocat aspecte legate de conţinutul celor două rapoarte de expertiză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs:
1. reclamantul C.G., fără a indica vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că: instanţa a apreciat greşit întregul probatoriu administrat; nu a ţinut seama de prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001; eronat s-a apreciat că nu este posibilă restituirea terenului în natură deoarece terenul este liber iar probele au arătat că „Parcul" este de fapt un teren viran fără amenajări; parcul are o suprafaţă de 19.250 mp iar terenul solicitat de 3330 mp este situat într-o extremitate „a aşa zisului parc"; nu a solicitat nici un moment despăgubiri ci restituirea în natură; dreptul de proprietate i-a fost încălcat prin decretul de expropriere din 1977, care nu a respectat Tratatul Internaţional din 1947 (Tratatul de pace de la Paris încheiat după terminarea celui de al doilea război mondial) astfel că exproprierea este nulă absolut.
2. D.G.F.P. Botoşani conform împuternicirii primite de la Ministerul Economiei şi Finanţelor, în reprezentarea Statului Român, care invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că instanţa trebuie să aplice prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Ministerul Economiei şi Finanţelor nu mai are atribuţia de a emite titluri de valoare nominală. Titlurile de despăgubiri se exercită de structura nou înfiinţată şi anume A.N.R.P.
Ambele recursuri se privesc ca nefondate.
1. Cu privire la recursul reclamantului C.G.:
Conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Aceasta înseamnă că problemele de netemeinicie, analizarea şi aprecierea probelor, precum şi situaţia de fapt stabilită pe baza acestora nu mai pot face obiect de examinare în recurs, cale extraordinară de atac, după abrogarea pct. 9 şi 10 ale art. 304 C. proc. civ.
În prezenta cauză un prim recurs al reclamantului a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu trimiterea pricinii aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Suceava, pentru rejudecarea apelului.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii unor probe sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere.
Rejudecând apelul, instanţa s-a conformat indicaţiilor primite prin Decizia de casare şi a dispus efectuarea de noi expertize, ceea ce s-a şi realizat.
Terenul de 3330 mp situat în Municipiul Botoşani, obiect al prezentului litigiu, a fost cumpărat de părinţii reclamantului în anul 1960. Pe acest teren nu se aflau construcţii şi nu au fost edificate după cumpărare.
Prin Decretul nr. 396/1977 au fost expropriate terenuri în suprafaţă totală de 194.625 mp, printre care şi terenul sus menţionat, în scopul realizării unui număr de 3.219 apartamente şi a dotărilor social-culturale aferente.
Terenul autorilor reclamantului a fost afectat parţial de alei de acces spre construcţiile nou edificate şi parţial de un parc „Parcul Curcubeul" care se întinde pe o suprafaţă totală de 19.250 mp.
Realizarea unui ansamblu de locuinţe de asemenea dimensiuni (3.219 apartamente) presupune şi dotări sociale, inclusiv spaţii verzi şi parcuri.
Recursul reclamantului, în dezvoltarea sa, poate fi încadrat motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) şi se constată că instanţa, prin hotărârea atacată, s-a conformat deciziei de casare pronunţată în primul recurs, precum şi prevederilor Legii nr. 10/2001, inclusiv celor incidente în materia exproprierilor prevăzute la art. 11 din legea citată. Terenul solicitat nu este „liber" în sensul acestei legi pentru a putea fi retrocedat în natură. Parcul este parc, indiferent dacă la un moment dat este mai mult sau mai puţin îngrijit şi este evidenţiat ca atare în documentele municipalităţii. Nici faptul că terenul în litigiu (3330 mp) reprezintă o mică parte din suprafaţa totală a parcului (19.250 mp) nu constituie un argument juridic care să conducă la nelegalitatea hotărârii recurate, la fel ca şi amplasarea terenului la extremitatea parcului.
Referirile reclamantului la Tratatul de Pace de la Paris nu au relevanţă în cauză. Nu este o legătură cauzală între acest tratat, cumpărarea de către părinţii reclamantului a terenului în litigiu (anul 1960) şi exproprierea aceluiaşi teren (anul 1977). Astfel că, raportat la cele susţinute, decretul de expropriere nu poate fi socotit nul.
În ce priveşte susţinerea recurentului privind împrejurarea că instanţa i-a acordat ceea ce nu a cerut (despăgubiri prin echivalent) instanţa reţine că în propria sa cale de atac nu i se poate înrăutăţi situaţia.
2. Cu privire la recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Acest pârât nu a fost obligat să emită titluri de valoare nominală. Dimpotrivă, rejudecând apelul, instanţa a constatat doar dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, stabilind şi o valoare, măsuri care vor fi acordate în condiţiile legii. Deci, recurentul (Ministerul Economiei şi Finanţelor) nu a fost obligat să facă ori să dea ceva. Hotărârea are menirea de a-i fi opozabilă Statului, evident prin instituţia abilitată.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.G. şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Botoşani împotriva deciziei nr. 39 din 14 martie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7032/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6981/2008. Civil → |
|---|
