ICCJ. Decizia nr. 7032/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7032
Dosar nr. 4586/30/200.
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 8 iunie 2007, reclamanţii G.A. şi G.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Timişoara, anularea dispoziţiei nr. 1539 din 19 decembrie 2002 emisă de pârât, solicitând restituirea în natură a apartamentului nr. 8 situat în Timişoara, sau acordarea de despăgubiri băneşti, întrucât apartamentul a fost înstrăinat soţilor Ş.S. şi S.P. în baza Legii nr. 112/1995.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că despăgubirile urmează a fi acordate în cotă de ½ din valoarea de circulaţie a apartamentului pentru cota de ½ din imobil ce a aparţinut reclamantei G.C., trecută în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, fără despăgubiri, prin Decizia nr. 3306 din 11 decembrie 1985 emisă de Consiliul Popular al municipiului Timişoara şi ½ din valoarea de circulaţie a imobilului pentru cota de ½ ce a aparţinut reclamantului G.A., trecută în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 3306 din 11 decembrie 1985 emisă de Consiliul Popular al municipiului Timişoara, cu acordarea unei despăgubiri simbolice, mult sub valoarea de circulaţie reală, urmând ca din valoarea reală de circulaţie stabilită să se scadă valoarea reactualizată a despăgubirilor.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia tardivităţii formulării notificării în raport de faptul că dispoziţia a fost comunicată mandatarei reclamanţilor la data de 23 decembrie 2002, iar contestaţia a fost formulată la data de 8 iunie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 2496/PI din 27 noiembrie 2007, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 1539 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Timişoara şi a obligat pârâtul la plata despăgubirilor băneşti aferente valorii de circulaţie a apartamentului, în cote de ½ pentru fiecare reclamant, cu obligarea contestatorului G.A. să restituie valoarea reactualizată a despăgubirilor acordate prin Decizia nr. 3306 din 11 decembrie 1985 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Timişoara.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 întrucât Decretul nr. 223/1974 reprezintă un titlu valabil al statului, fiind în concordanţă cu Constituţia din 1965 şi cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948. În ce priveşte însă modalitatea de restituire, potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. c) din aceeaşi lege, măsurile reparatorii vor fi stabilite în echivalent, întrucât imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, respectiv a Legii nr. 112/1995, iar cumpărătorii au fost de bună credinţă.
În motivarea respingerii excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei, instanţa a reţinut că este adevărat că dispoziţia a fost comunicată mandatarei reclamanţilor la data de 23 decembrie 2002, însă aceasta nu s-a prezentat să ridice adresa, plicul fiind returnat de Poşta Română. Aceasta a luat cunoştinţă de dispoziţie la data de 10 mai 2007, când a intrat în posesia actelor din dosarul administrativ, iar contestaţia a fost formulată la data de 8 iunie 2007, în termenul legal.
Prin Decizia nr. 75 din 20 martie 2008, Curtea de Apel Timişoara a respins apelurile declarate de reclamanţi şi de pârât, precum şi cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la apelul reclamanţilor, formulat exclusiv cu privire la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa a reţinut că nici prin cererea de chemare în judecată, nici pe parcursul procesului şi nici prin concluziile din faţa instanţei de fond, reclamanţii sau apărătorul ales al acestora, nu au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Chiar dacă la dosar a fost depusă chitanţa doveditoare a achitării de către reclamanţi a onorariului de avocat, o cerere în sensul aplicării dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. nu a fost formulată.
În ce priveşte apelul pârâtului, instanţa a reţinut că, atâta vreme cât dispoziţia nu a fost legal comunicată, termenul pentru formularea contestaţiei nu a început să curgă. Pe fondul cauzei, s-a apreciat că sunt neîntemeiate criticile vizând trimiterea dispoziţiei la Prefectura judeţului Timiş pentru acordarea de despăgubiri băneşti, atâta vreme cât, la data formulării cererii de chemare în judecată, dispoziţiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 erau abrogate de dispoziţiile art. 33 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, procedura de acordare a despăgubirilor fiind reglementată de acest titlu.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara, au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul.
Reclamanţii critică Decizia recurată sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată, deşi acestea au fost solicitate, iar la dosar au fost depuse chitanţele doveditoare privind plata onorariului de avocat, atât la instanţa de fond, cât şi la cea de apel.
Solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârilor pronunţate la fond şi în apel, în sensul admiterii cererii privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pârâtul reia criticile formulate în apel şi arată că, în raport de faptul că dispoziţia a fost comunicată mandatarei reclamanţilor la data de 23 decembrie 2002, iar contestaţia a fost formulată la data de 8 iunie 2007, a fost depăşit cu mult termenul de 60 de zile prevăzut de lege, astfel încât, contestaţia este formulată tardiv.
Pe fondul cauzei, se arată că în mod corect s-a dispus prin dispoziţia contestată acordarea de măsuri reparatorii în echivalent întrucât nu se putea dispune restituirea în natură, imobilul fiind înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.
Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate, în principal, în sensul admiterii excepţiei tardivităţii formulării cererii, iar în subsidiar, în sensul respingerii contestaţiei.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul reclamanţilor:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Aceasta înseamnă că partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de cealaltă parte, însă numai dacă acestea sunt solicitate.
Examinând actele dosarului, se constată că la instanţa de fond, reclamanţii nu au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, nici prin cererea introductivă şi nici ulterior, iar faptul că la dosar s-a depus chitanţa doveditoare a plăţii onorariului de avocat este irelevant, atâta timp cât dispoziţia legală menţionată prevede că ele vor fi acordate la cerere.
În ce priveşte neacordarea cheltuielilor de judecată în apel, critica este de asemenea nefondată întrucât la baza obligaţiei de plată a cheltuielilor efectuate în proces stă culpa procesuală, dedusă din sintagma „partea care cade în pretenţiuni", or, în situaţia respingerii apelului reclamanţilor, aceştia nu pot pretinde cheltuielile de judecată pentru această fază procesuală.
În ce priveşte recursul pârâtului;
Susţinerile în sensul că, în raport de data comunicării dispoziţiei, contestaţia a fost formulată tardiv, nu sunt întemeiate.
Art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că „Decizia sau dispoziţia motivată se comunică persoanei îndreptăţite în termen de 10 zile de la data adoptării", iar art. 26 alin. (5) din aceeaşi lege prevede că „Decizia sau, după caz dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în termen de 30 de zile de la comunicare."
Comunicarea actelor este formalitatea care are drept scop aducerea acestora la cunoştinţa destinatarilor.
Faţă de efectele „comunicării", aceasta trebuie să se considere realizată la data când actul ajunge la destinatar, deoarece numai astfel acesta este în măsură a lua cunoştinţă de conţinutul actului pe care are dreptul a-1 contesta în termenul prevăzut de lege. Din probele administrate în cauză, nu rezultă că dispoziţia emisă de pârât a ajuns la cunoştinţa reclamanţilor sau a mandatarului lor, iar prin adresa nr. S.J.2007 – 6498 din 13 noiembrie 2007 (fila 148, dosar fond) emisă de pârât, acesta recunoaşte că „destinatarul nu s-a prezentat să ridice adresa, plicul fiind returnat de Poşta Română".
În raport de faptul că mandatara reclamanţilor a intrat în posesia actelor din dosarul administrativ şi, implicit a dispoziţiei, la data de 10 mai 2007, iar contestaţia a fost formulată la data de 8 iunie 2007, susţinerile privind tardivitatea formulării contestaţiei sunt nefondate.
Cu privire la fondul cauzei, criticile vizând imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, ca temeiuri de modificare a deciziei recurate sunt nerelevante, atâta timp cât atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au dispus restituirea în natură, ci au obligat pârâtul la plata de despăgubiri ce urmează a fi acordate în condiţiile legii speciale.
Pârâtul a invocat şi motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în dispoziţiile acestui text.
Pentru considerentele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanţii G.A. şi G.C. şi de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 75 din 20 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7034/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7010/2008. Civil → |
|---|
