ICCJ. Decizia nr. 7208/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7208
Dosar nr. 35/33/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 septembrie 1999, reclamantele A.A.H. şi M.E. născută H. au chemat în judecată pe pârâţii municipiul Bistriţa prin Primar şi B.M. pentru a fi obligaţi să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în municipiul Bistriţa, înscrise în C.F. 4655, nr. top. 2204 şi 2204/1/B şi să le predea în posesie şi proprietate aceste imobile precum şi rectificarea intabulărilor făcute în C.F. 4655 Bistriţa.
În motivarea cererii, reclamantele au învederat că imobilele în litigiu au constituit proprietatea autorului lor, H.E., decedat în anul 1974 şi au fost preluate de stat în baza Deciziei nr. 92/1950.
La data de 3 mai 1957, în baza Deciziei nr. 12/1956 eliberată de Sfatul popular al Raionului Bistriţa şi emisă în aplicarea HCM nr. 2586/1955 privind modalitatea şi condiţiile de restituire a imobilelor sau apartamentelor scoase de sub prevederile Decretului nr. 92/1950, o parte a bunurilor preluate au fost restituite în proprietate defunctului (parterul construcţiilor şi suprafaţa de 811 mp din teren), conform procesului-verbal întocmit cu ocazia restituirii, pentru ca ulterior, în anul 1962, să fie din nou trecute în proprietatea statului.
Criticând nelegalitatea măsurii trecerii bunurilor solicitate în proprietatea statului, pentru neîndeplinirea condiţiilor impuse de actul de naţionalizare, reclamantele au cerut, în calitate de moştenitoare ale proprietarului imobilelor admiterea cererii introductive, sens în care au invocat dispoziţiile art. 480, art. 644, art. 650 şi urm. C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, HG nr. 11/1997, art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Ulterior, prin cererea de întregire a acţiunii, formulată pentru termenul de judecată de la data de 18 noiembrie 1999, reclamantele au solicitat în contradictoriu cu pârâţii solicitaţi a fi introduşi în cauză, P.L., S.O. şi S.I., ca alături de constatarea calităţii lor de moştenitoare şi de nulitate a actelor de trecere a bunurilor în proprietatea statului, să se dispună şi constatarea nulităţii absolute a actelor de vânzare-cumpărare a nemişcătorului către pârâţii persoane fizice şi obligarea acestora să le predea imobilele în proprietate şi posesie.
În motivarea acestei cereri, suplimentar motivelor de fapt dezvoltate în cererea introductivă, reclamantele au arătat că actele de înstrăinare a bunurilor către pârâţii persoane fizice sunt lovite de nulitate absolută, întrucât obiectul acestora nu era proprietatea transmiţătorului, fiind trecut în proprietatea statului în baza unor acte lovite de nulitate absolută, astfel încât şi actul juridic încheiat în aceste condiţiuni este lovit de aceeaşi sancţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 310 din 15 iunie 2000, Tribunalul Bistriţa Năsăud a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor, astfel cum a fost completată şi le-a obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâţi cu judecarea cererii.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că imobilele pretinse de reclamante au trecut în proprietatea statului cu titlu de naţionalizare şi pentru o parte din ele ca bunuri părăsite, bunuri pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 112/1995 erau îndreptăţite să primească despăgubiri pe care le puteau solicita în conformitate cu dispoziţiile art. 14-16 din acelaşi act normativ, de care nu au înţeles însă să uzeze.
A fost înlăturată susţinerea reclamanţilor privind inaplicabilitatea acestui act normativ, justificată de considerentele sus evocate şi care impuneau soluţionarea pretenţiilor pe calea reglementată de prevederile legale evocate.
Întrucât imobilele solicitate nu au putut fi incluse în masa succesorală a autorului reclamanţilor, din motivele învederate, s-a reţinut şi netemeinicia cererii de constatare a nulităţii actelor de vânzare-cumpărare a bunurilor către pârâţii persoane fizice care au fost consideraţi de bună-credinţă la încheierea actelor de dobândire a bunurilor.
Această hotărâre a fost desfiinţată prin Decizia civilă nr. 432/A din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, justificat de soluţionarea acţiunii în alte limite decât cele ale învestirii.
S-a arătat că prima instanţă nu a judecat acţiunea potrivit dispoziţiilor dreptului comun, cum s-a solicitat prin cererea introductivă de instanţă, ci pe temeiul Legii nr. 112/1995, de dispoziţiile căreia, susţine prima instanţă, ar fi trebuit să se prevaleze reclamantele.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâţii P.L., S.O., S.I. şi B.M., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au arătat că prima instanţă a verificat susţinerile reclamanţilor în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data pronunţării hotărârii, analizând acţiunea introductivă sub toate aspectele, motiv pentru care sunt greşite considerentele privind neanalizarea fondului cauzei, considerente pentru care au solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate cu consecinţa menţinerii sentinţei tribunalului.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
La termenul de dezbateri din 19 noiembrie 2008, din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în discuţie necompetenţa materială de soluţionare a apelului de către curtea de apel, în raport de valoarea imobilelor în litigiu determinată, în lipsa unei evaluări a reclamantelor, în funcţie de valoarea de impunere şi care se situa, la data sesizării instanţei, sub limita impusă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Examinând recursul în raport de motivul de ordine publică invocat, se constată ca fondat recursul, pentru considerentele:
La data de 14 iulie 2005, a intrat în vigoare Legea nr. 219/2005, care a modificat prevederile codului de procedură civilă referitoare la competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, şi care, în aplicarea modificărilor adoptate prin dispoziţiile art. II, instituia măsuri tranzitorii pentru procesele în curs de judecată atât pentru judecata în primă instanţă cât şi în căile de atac.
Astfel, prin art. II alin. (2) şi (4) din lege, legiuitorul a înţeles să deroge de la prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ., stabilind că „apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale".
Aceeaşi dispoziţie tranzitorie prevede că „trimiterea dosarelor se va face pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să o judece".
Or, în speţă, apelul declarat la data de 10 iulie 2000 şi dedus judecăţii în prezenta cauză, al cărei obiect are o valoare situată sub plafonul valoric reglementat de Legea nr. 219/2005, era dat în competenţa materială a tribunalelor în conformitate cu dispoziţiile art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., motiv pentru care, în aplicarea acestor prevederi legale, trebuia să fie trimis spre competenta soluţionare Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi nu să fie soluţionat de curtea de apel.
Ca urmare, în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, recursul dedus judecăţii urmează a fi admis, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru soluţionarea apelului la instanţa competentă material în raport de prevederile legale sus evocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii P.L., S.O., S.I. şi B.M. împotriva deciziei nr. 432 A din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7216/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6983/2008. Civil → |
|---|
