ICCJ. Decizia nr. 723/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 186 din 14 februarie 2007, Tribunalul Călărași a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâta I.D., dispunând restrângerea dreptului pârâtei la liberă circulație în Italia, pentru o perioadă de 6 luni calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Instanța a reținut că pârâta a fost returnată din Italia pentru nerespectarea condițiilor legale de ședere pe teritoriul acelui stat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005 pentru adoptarea măsurii solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauza privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 184/A din 10 iulie 2007, a admis apelul declarat de pârâta I.D. și a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că în materia dreptului la liberă circulație, între norma internă, Legea nr. 148/2005 și norma comunitară, art. 18 din Tratatul de înființare a Comunității Europene publicat în Jurnalul Oficial C 325 din 24 decembrie 2002, există conflict, în sensul că Tratatul C.E. permite introducerea de restrângeri ale acestui drept doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, neputându-se susține că noțiunea de "ședere ilegală pe teritoriul unui stat" și care duce la returnarea persoanei în baza acordului de readmisie, ar putea fi asimilat unuia dintre cele trei motive menționate.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
în dezvoltarea cazului de modificare indicat, recurenta susține că și în condițiile existenței principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a acestuia, măsura reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ ce îndeplinește calitățile necesare reținute de Curtea Europeană pentru aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație, nu are caracter temporar, fiind aplicabilă și după aderarea României la Uniunea Europeană și că se aplică în cazul returnării dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat.
Se mai susține că apelanta-pârâtă a fost returnată din Italia la data de 7 decembrie 2006, fapt recunoscut de aceasta prin declarația întocmită la data intrării în țară și că doar acel stat membru U.E. poate cenzura legalitatea măsurii de returnare, prin ea însăși, demonstrează că s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat.
Recursul este nefondat.
Este corectă argumentarea instanței anterioare, în sensul existenței neconcordanței, conflictului parțial între norma internă care permite îngrădirea dreptului fundamental la liberă circulație pentru simpla returnare a cetățeanului român din statul cu privire la care se solicită a fi adoptată măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, independent de motivul pentru care a fost returnat și norma comunitară ce stabilește doar trei cazuri în care acest drept poate di restricționat (afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice).
Particularitățile cazului dedus judecății justifică în mod suplimentar soluția respingerii cererii de chemare în judecată, în condițiile în care legalitatea măsurii de returnare a pârâtei I.D. a fost cenzurată și infirmată chiar de către autoritățile statului italian care a dispus această măsură.
Din înscrisurile depuse în etapa procesuală a apelului, rezultă că pârâta a fost reținută de autoritățile italiene și returnată în România pentru încălcarea legislației referitoare la accesul cetățenilor extracomunitari (la data returnării, 17 decembrie 2006, România nu era membră a Uniunii Europene) pe teritoriul acestui stat.
Pârâta a fost judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (13) al Decretului Legislativ nr. 286/1998, constând în aceea că după expulzarea dispusă p cale administrativă de către Prefectul din Roma la data de 26 septembrie 2001, a revenit pe teritoriul Italiei, fiind returnată la data de 18 noiembrie 2006.
Prin sentința din 15 martie 2007 a Tribunalului din Catania (filele 16-18 dosar apel) s-a dispus achitarea "acuzatei" I.D., constatându-se a fi "suspendate efectele procedurii administrative de expulzare" emisă față de aceasta, cu motivarea că de la data de 1 ianuarie 2007 pentru cetățenii români nu mai sunt aplicabile dispozițiile decretului legislativ din 25 iulie 1998, că potrivit dispozițiilor de drept comunitar în materie de liberă circulație pe teritoriul Uniunii Europene "cetățeanul necomunitar poate să intre liber în Italia" și nu poate fi expulzat decât datorită unor motive de ordine publică, de siguranță publică sau de sănătate publică.
Instanța italiană a conchis că trebuie să se accepte încetate efectele procedurilor de expulzare adoptate față de cetățenii români, cu excepția motivelor de ordine, siguranță sau de sănătate publică, motive care nu s-au constatat a fi incidente în cazul pârâtei I.D., cu privire la care s-a "considerat" că efectele procedurii de expulzare sunt "suspendate".
Cum măsura expulzării și pe cale de consecință, a returnării pârâtei a fost revizuită chiar de autoritățile statului italian, soluția preconizată de recurenta-reclamantă, în sensul admiterii cererii de chemare în judecat, nu mai poate fi admisă de instanța națională, nefiind incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, împrejurare ce face inutilă analiza celorlalte critici invocate prin cererea de recurs.
Față de considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 70/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 657/2008. Civil → |
|---|
