ICCJ. Decizia nr. 7801/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1309/D din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Satu-Mare a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria comunei Apa, jud. Satu-Mare și, în consecință a respins acțiunea reclamantului S.I.G. față de pârâta Primăria comunei Apa, jud. Satu-Mare.
A fost admisă excepția tardivității acțiunii reclamantului și, în consecință a fost respinsă ca tardiv introdusă acțiunea reclamantului împotriva pârâților Primarul comunei Apa și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor privind restituirea în natură în condițiile Legii nr. 10/2001 a imobilului înscris în C.F. nr. 5 19 Apa, sub nr. top 124128.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Ca urmare a analizei cu prioritate a excepțiilor procesuale invocate, instanța a reținut:
în ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă a pârâtelor Primăria comunei Apa și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, chestiunea prejudicială apreciată de către instanță ca fiind prealabilă rezolvării excepției de tardivitate, instanța a avut în vedere că referitor la Primăria comunei Apa pe de o parte din perspectiva dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, aceasta nu are abilitatea legală de a sta în proces în prezenta cauză, iar pe de altă parte, prin prisma dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, entitatea juridică investită cu emiterea dispoziției prin care se soluționează solicitările de acordare a beneficiului măsurilor reparatorii instituite prin acest act normativ este primarul unității administrativ teritoriale care deține imobilul revendicat, în speță Primarul comunei Apa.
în consecință, față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată și la art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei comunei Apa, jud. Satu-Mare și a respins acțiunea reclamantului față de această pârâtă.
Referitor la legitimarea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că, atâta vreme cât preluarea abuzivă invocată în cauză și înscrierea în evidențele de carte funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit s-a realizat față de titularul Statul Român, iar că potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, coroborat cu hotărârile de guvern ulterioare care au reglementat structura organizatorică a fostului Minister al Finanțelor Publice, abilitarea legală în reprezentarea Statului Român în astfel de procese revine în prezent Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel că excepția invocată s-a reținut ca neîntemeiată.
în ceea ce privește excepția tardivității promovării cererii reclamantului, sub aspectul stării de fapt s-au reținut următoarele:
Inițial reclamantul a formulat notificare, soluționată prin dispoziția nr. 11/2005 emisă de Primarul comunei Apa.
împotriva acestei dispoziții s-a formulat contestație la Tribunalul Satu-Mare pentru că s-a respins cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului și s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent la nivelul sumei de 2.220.000.000 lei/ROL.
în cursul judecării cauzei, Primarul comunei Apa a emis o nouă dispoziție, respectiv dispoziția nr. 15 din 31 mai 2005 pentru modificarea dispoziției nr. 11/2005 prin care a respins cererea de restituire în natură formulată de celelalte persoane fizice, altele decât reclamantul din prezenta cauză, pentru considerentul că acestea nu au vocație succesorală după antecesorul proprietar tabular al imobilului în litigiu, menținând însă dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură formulată de reclamantul S.I.G.
Prin sentința civilă nr. 223/D din 6 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Satu-Mare a fost respinsă ca fiind lipsită de obiect acțiunea reclamantului privind anularea dispoziției nr. 11/2005, emisă de Primarul comunei Apa, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat ca urmare a neexercitării căilor de atac de către părțile din acel proces.
Față de această stare de fapt, instanța a reținut că, pe de o parte, prin dispoziția nr. 15/2005 a Primarului comunei Apa s-a menținut dispoziția de respingere a restituirii în natură către S.I.G. a imobilului în cauză, iar pe de altă parte că, independent de data emiterii dispoziției nr. 15 din 31 mai 2005 și de data comunicării acesteia reclamantului la 6 iunie 2005, acesta a luat cunoștință despre dispoziția respectivă.
în consecință, instanța a apreciat că de la această dată (6 iunie 2005) a început să curgă pentru reclamant termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, înăuntrul căruia avea posibilitatea să conteste această soluție de respingere a cererii sale privind restituirea în natură a imobilului Școala generală din comuna Apa, jud. Satu-Mare.
împrejurarea că ulterior emiterii dispoziției nr. 15/2005 și a împlinirii termenului legal de 30 de zile de la data comunicării s-a adoptat un act normativ modificator al Legii nr. 10/2001, prin care s-a extins domeniul de aplicare pentru imobilele ce pot fi restituite în natură foștilor proprietari, nu reprezintă în opinia instanței o repunere în termenul de opțiune cu privire la modalitatea măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor îndreptățite și nici o repunere în termenul de contestare a dispozițiilor emise până la acea dată, în lipsa unor prevederi exprese în acest sens din partea legiuitorului.
în consecință, prin prisma raționamentului judiciar de mai sus, instanța a admis ca întemeiată excepția tardivității, reținând totodată că depunerea de către reclamant ulterior soluționării definitive a notificării sale prin dispoziția nr. 15/2005 a unor precizări privind notificarea inițială, coroborat cu principiile juridice tempus regit actum și rebus sic stantibus, edictate în vederea asigurării securității raporturilor juridice impun interpretarea de mai sus, fiind inadmisibilă o revenire a tuturor persoanelor beneficiare ale dispozițiilor Legii nr. 102001, cu ocazia fiecărei modificări ulterioare a actului normativ în cauză, astfel că, pe baza excepției invocate a fost respinsă acțiunea reclamantului.
Prin apelul declarat de reclamant s-a solicitat în principal admiterea acestuia și retrimiterea cauzei spre rejudecare prin respingerea excepției de tardivitate și în subsidiar repunerea în termen și admiterea acțiunii.
Prin motivele de apel s-a invocat că, instanța de fond a apreciat greșit dreptul reclamantului de a solicita restituirea în natură ca prescris prin apariția modificărilor la Legea nr. 10/2001, care a modificat implicit temeiul juridic al dreptului său și că greșit s-a apreciat că acesta nu are ca efect repunerea reclamantului în termenul de a ataca dispoziția entității deținătoare, fiind o cale de împiedicare a accesului la justiție.
Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 96A din 15 mai 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantului S.I.G. împotriva sentinței nr. 1309/D din 29 noiembrie 2007 a Tribunalului Satu-Mare în contradictoriu cu intimații-pârâți Primarul comunei Apa, Primăria comunei Apa și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Instanța de apel a reținut că, prin dispoziția nr. 11 din 22 martie 2005 emisă de Primarul comunei Apa s-au respins cererile de restituire în natură a imobilului-teren și construcție, situat în localitatea Apa nr. 21, formulate de S.I.G., S.I.E., S.I.G. și S.I.Z. cu motivarea că în clădire funcționează Școala Generală "Vasile Lucaciu", stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 2.220.000.000 lei. La data de 31 mai 2005 această dispoziție s-a modificat de către emitent în sensul că cererea de restituire în natură formulată de S.I.G. s-a respins ca urmare a faptului că în imobil își desfășoară activitatea o unitate bugetară de învățământ, iar notificările formulate de S.I.G., S.I.Z. și S.I.E. s-au respins pentru că aceștia nu au vocație succesorală.
Dispoziția a fost contestată de apelant, solicitându-se numai să se constate că este singurul îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii, acțiunea fiind însă respinsă prin sentința civilă nr.223 din 6 iunie 2005 ca lipsită de obiect, întrucât prin modificarea adusă dispoziției situația litigioasă s-a rezolvat.
Nu s-a contestat faptul că atât dispoziția nr. 11/2005, cât și sentința indicată anterior s-au pronunțat până la modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, însă, dispoziția prin care s-au acordat numai despăgubiri, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 putea fi contestată pentru nerestituirea în natură a imobilului în termen de 30 de zile, termen ce nu a fost prelungit prin modificările ulterioare.
S-a reținut că Legea nr. 247/2005 a adus modificări Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilele ce pot fi restituite în natură, dar acest aspect nu are legătură cu termenele instituite prin Legea nr. 10/2001 și de care apelantul nu a uzat decât parțial, astfel că dispoziția prin care s-au acordat despăgubiri a devenit irevocabilă, aspect corect reținut de instanța de fond.
Legiuitorul a stabilit termene și proceduri pe care cei în drept puteau să le urmeze, ori, prin această cale nu s-a adus atingere liberului acces la justiție, instituit de art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului, ci dimpotrivă, pentru a asigura o stabilitate a raporturilor juridice, a finaliza procedurile referitoare la imobilele preluate abuziv de Statul Român, aceste dispoziții legale erau necesare, criticile fiind nefondate, situație în care nu se impune o repunere în termen, conform art. 103 C. proc. civ.
Este de necontestat că, la data acordării efective a despăgubirilor, dacă se va constata că imobilul poate fi restituit în natură, conform Legii nr. 247/2005 Comisia Centrală va putea proceda astfel împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.I.G.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul reiterează în esență motivele din apel, susținând că prin hotărârea recurată greșit s-a reținut că dreptul său de a solicita restituirea în natură a imobilului "s-a prescris". Mai arată că acțiunea sa a fost soluționată pe excepția tardivității, deoarece acțiunea a fost formulată după expirarea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Susține recurentul că, prin apariția modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 a fost modificat implicit temeiul juridic al dreptului său și greșit s-a apreciat că acesta nu ar avea ca efect repunerea în termenul de atacare a dispoziției entității deținătoare, mod în care i s-a restricționat accesul injustiție.
Examinând recursul prin prisma criticii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 10/2001, această instanță îl reține ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin notificarea nr. 235/2002 soluționată prin dispoziția nr. 11/2005 emisă de Primarul comunei Apa, s-a respins cererea reclamantului privind restituirea în natură a imobilului teren și construcție, situate în localitatea Apa nr. 21 și s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 2.220.000.000 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, față de care să fie acordate celelalte măsuri reparatorii.
Dispoziția a fost contestată și pe parcursul procesului Primarul comunei Apa a emis o nouă dispoziție nr.15 din 31 mai 2005 de modificare a dispoziției nr. 11/2005, prin care a respins cererile de restituire în natură formulate de celelalte persoane fizice, altele decât reclamantul din cauză, cu motivarea că nu au vocație succesorală după proprietarul tabular al imobilului în litigiu și a fost menținută dispoziție privind respingerea cererii de restituire în natură formulată de reclamant.
Prin sentința civilă nr. 223/D din 6 iunie 2005, Tribunalul Satu-Mare a respins acțiunea reclamantului privind anularea dispoziției nr. 11/2005 emisă de Primarul comunei Apa, ca lipsită de obiect.
Această hotărâre, ca urmare a neexercitării căilor de atac de către părțile din proces a intrat în puterea lucrului judecat.
Independent de data emiterii dispoziției nr. 15 din 31 mai 2005 și de data comunicării ei reclamantului din cauza de față, acesta a luat cunoștință de conținutul deciziei, fără niciun dubiu la data de 6 iunie 2005.
La data de 24 iulie 2007, reclamantul S.I.G. în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Apa, Primăria comunei Apa și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat instanței să constate că el, în calitate de succesor legal al defunctului S.I.G. senior este îndreptățit la restituirea în natură în condițiile Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în comune Apa (în prezent Școala generală din comuna Apa), imobil înscris în C.F. nr. 519 Apa, sub nr.top 124-128.
Reclamantul a susținut că, deși prin notificarea nr. 235/2002 a solicitat restituirea în natură a acestui imobil, ulterior prin decizia nr. 15/2005, emisă de Primarul comunei Apa a fost respinsă această cerere de restituire, fără a se ține cont că și-a precizat notificarea în raport de prevederile Legii nr. 247/2005, precizare ce nu a fost soluționată nici până în prezent.
Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu toate modificările ulterioare ,în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură'".
Sub un prim aspect, față de cele arătate mai sus, instanța a respectat acest text de lege, soluționând cererea reclamantului în sensul respingerii restituirii în natură și stabilirii măsurilor reparatorii în echivalent.
Potrivit art. 26 alin. (1) din aceeași lege "Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită'.
De asemenea, în alin. (3) din același text se arată că ,,Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Față de textele de mai sus, corect instanța de apel a soluționat cauza, păstrând sentința instanței de fond. De fapt, nu s-a constatat niciodată că atât dispoziția nr. 11/2005, cât și sentința precizată s-au pronunțat anterior modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.247/2005, însă, dispoziția prin care în baza Legii nr. 10/2001 s-au acordat numai despăgubiri, potrivit art. 26 alin. (3) din această lege putea fi contestată pentru nerestituirea în natură a imobilului numai în termen de 30 de zile de la data comunicării, ținând cont că acest termen nu a fost prelungit prin modificările aduse de Legea nr. 247/2005 și nerespectat de recurent.
Trebuie reținut că, prin Legea nr. 247/2005 s-au adus modificări la Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilele care pot fi restituite în natură, aspect ce nu are legătură cu termenele instituite de Legea nr. 10/2001 și care nu au fost respectate de recurent decât parțial. Dispoziția prin care recurentului-reclamant i s-au acordat despăgubiri a devenit irevocabilă, ceea ce înseamnă că numai poate fi modificată.
Notificarea reclamantului a fost soluționată anterior modificării legii, dată la care singura modalitate de rezolvare era acordarea de despăgubiri și nu de restituire în natură a imobilului.
Dacă s-ar fi procedat altfel, organele investite cu cererea reclamantului ar fi încălcat dispozițiile legale de la acel moment.
Legiuitorul a stabilit termene și proceduri pe care cei în drept puteau să le urmeze, astfel că nu s-a adus atingere liberului acces la justiție instituit de art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului, ci, dimpotrivă, pentru a asigura o stabilitate a raporturilor juridice a finalizat procedurile vizând imobilele preluate abuziv de Statul Român.
Recurentul susține că, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 este îndreptățit să formuleze o nouă cerere, respectiv în cauza de față precizarea la notificare'", pentru a i se restitui în natură imobilul solicitat inițial, ignorând termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Așa cum am arătat, cererea sa a fost soluționată irevocabil.
Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. ,,Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
(2) în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.'"
Față de dispozițiile textului enunțat, se reține că recurentul nu s-a aflat într-o situație care să-1 îndreptățească la o repunere în termen și nici nu a respectat termenul impus de lege pentru o astfel de cerere.
Modificările intervenite prin Legea nr. 247/2005 nu vizează instituirea unor noi termene de care părțile interesate să uzeze pentru restituirea în natură a imobilelor, în condițiile în care acestea au urmat procedurile stabilite prin Legea nr. 10/2001.
Faptul că ulterior emiterii dispoziției nr. 15/2005 și împlinirii termenului legal de 30 de zile de la data comunicării a fost adoptat un act normativ modificator al Legii nr. 10/2001, prin care s-a extins domeniul de aplicare pentru imobilele ce pot fi restituite în natură foștilor proprietari, nu reprezintă în opinia instanței o repunere în termenul de opțiune cu privire la modalitatea măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor îndreptățite și nici o repunerea în termenul de contestare a dispozițiilor emise până la acea dată în lipsa unor prevederi exprese în acest sens din partea legiuitorului.
Depunerea de către reclamant ulterior soluționării definitive a notificării sale a unor precizări" privind notificarea inițială, se reține ca fiind inadmisibilă, având în vedere că este de neconceput o revenire a tuturor persoanelor beneficiare de dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu ocazia fiecărei modificări ulterioare a actului normativ respectiv.
Instanța de apel corect a reținut și faptul că, la momentul acordării efective a despăgubirilor stabilite în favoarea recurentului, dacă se va constata că imobilul în litigiu poate fi restituit în natură, potrivit Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală va putea dispune această restituire.
în concluzie, soluția pronunțată prin hotărârea recurată este în afara criticilor formulate de recurent, reținându-se corect că recurentul nu a respectat termenul legal de 30 de zile pentru a formula contestație împotriva unei decizii emise în baza Legii nr. 10/2001.
Față de toate aceste considerente, recursul declarat de reclamant a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8341/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8217/2008. Civil → |
|---|
