ICCJ. Decizia nr. 8070/2008. Civil
| Comentarii |
|
Adresându-se Tribunalului București, la 6 iunie 2005, reclamanta Uniunea Arhitecților din România (U.A.R.) a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 4236 din 4 mai 2005 emisă de Primarul General al Municipiului București prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a apartamentului nr. 2 de la etajul I, pivnița nr. 8 de la subsol și camera de serviciu nr. 11 de la mansardă, situate în imobilul din București.
Tribunalul București a încuviințat în principiu, la termenul din 17 ianuarie 2006, cererea de intervenție formulată de B.C. și B.T. (foștii chiriași care au cumpărat apartamentul în litigiu) în interesul pârâtului Municipiul București.
Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 350 din 14 martie 2006, a respins ca neîntemeiată acțiunea (contestația), cu motivarea că reclamanta Uniunea Arhitecților din România nu a dovedit că este aceeași cu Societatea Arhitecților Români, care a fost proprietara imobilului aflat în litigiu.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 129 din 20 februarie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Uniunea Arhitecților din România împotriva sentinței civile nr. 350/2006 a Tribunalului București. în considerentele deciziei curtea de apel a motivat că reclamanta nu a dovedit că este una și aceeași persoană juridică cu fosta Societate a Arhitecților Români, care a fost proprietara apartamentului în litigiu și care a fost desființată în anul 1951.
împotriva deciziei civile nr. 129/2008 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta Uniunea Arhitecților din România. Prin recursul declarat s-au susținut, în esență, următoarele:
instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și nu a arătat motivele pe care se sprijină, decizia cuprinzând motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ.);
decizia este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) deoarece, în temeiul art. 3 din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptățită la despăgubiri.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din această lege, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; neîndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute în prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.
Prin cererea de chemare în judecată și ulterior pe parcursul procesului, reclamanta a susținut că este continuatoarea Societății Arhitecților Români și în această calitate a solicitat restituirea în natură a imobilului.
Societatea Arhitecților Români a fost fondată în anul 1891 și recunoscută ca persoană juridică în anul 1903 (filele 40-42 din dosarul primei instanțe), dar, prin Decretul nr. 92/1951, a fost desființată (fila 43).
Uniunea Arhitecților din România din R.P.R. a fost înființată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2447 din 13 noiembrie 1953 (fila 44) și înscrisă în registrul special pentru persoane juridice în baza încheierii pronunțate de fostul Tribunal Popular al Raionului I.V. Stalin în dosarul nr. 3255/1953 (fila 55).
Unele măsuri referitoare la activitatea Uniunii Arhitecților din România au fost reglementate prin Decretul nr. 127 din 24 aprilie 1990 (filele 58-60).
Actele enunțate mai sus nu fac dovada că Societatea Arhitecților Români și-a continuat activitatea până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
De asemenea, reclamanta Uniunea Arhitecților din România nu a dovedit că, prin hotărâre judecătorească, s-a constat că este aceeași persoană juridică cu Uniunea Arhitecților din România.
în atare situație, reclamanta nu este îndreptățită la măsuri reparatorii, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Respingând acțiunea formulată de reclamantă, prima instanță și instanța de apel au pronunțat hotărâri cu aplicarea corectă a Legii nr. 10/2001.
Examinarea actelor din dosarul instanței de apel nu îndreptățește susținerea că instanța a încălcat vreo formă de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Prin considerentele deciziei, curtea de apel a expus cu claritate motivele pe care și-a sprijinit hotărârea.
Nefiind întemeiat, recursul exercitat în cauză a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8217/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8213/2008. Civil → |
|---|
