ICCJ. Decizia nr. 8213/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 2937/Gv/2005 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanții V.R.V., ș.a., Consiliul Județean Dolj, Direcția Județeană de Pază și Servicii, anularea dispoziției nr. 8941/2005 emisă de Primarul municipiului Craiova ca și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 9/1946,198/1977, 345/1977, 135/1997, 212/1997.
Prin încheierea din 28 februarie 2005, a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, cerere ce a fost înregistrată sub nr. 1302/civ/2006.
Judecata acestei cereri a fost declinată prin sentința civilă nr. 207 din 14 martie 2006 a Tribunalului Dolj, în favoarea Judecătoriei Craiova, reținându-se natura juridică civilă a litigiului și care determină competența materială a instanței de drept comun în materie, în a cărei rază teritorială domiciliază pârâții.
Prin sentința civilă nr. 10281 din 4 iulie 2007 Judecătoria Craiova și-a declinat la rândul său competența de soluționare a pricinii, invocând prevederile art. 46 și art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor ce cad sub incidența acestei legi este o chestiune prejudiciată, a cărei soluționare poate avea o înrâurire covârșitoare asupra dreptului dedus procedurii judiciare de restituire a bunului.
Prin încheierea din 14 noiembrie 2007, Judecătoria Craiova a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., a înaintat dosarul Curții de Apel Craiova pentru soluționarea incidentului procedural menționat.
Astfel sesizate, prin decizia nr. 29 din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, sens în care a reținut caracterul special al normelor de competență instituită prin dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, inaplicabile în cazul celorlalte acțiuni și cereri prevăzute de lege, în privința cărora competența materială de soluționare este cea prevăzută de dreptul comun, respectiv art. 1 și art. 2 C. proc. civ.
împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul C.S., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat ca fiind greșit interpretate și aplicate prevederile art. 26 alin. (3), art. 45,art. 46 și art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
Prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 a fost reglementată o competență materială specială și exclusivă în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor în soluționarea în primă instanță a contestației formulată de persoanele îndreptățite, în sensul art. 3 și art. 4 din lege, împotriva deciziilor/dispozițiilor emise de entitățile deținătoare.
Prin actul normativ menționat, Legea nr. 10/2005, legiuitorul nu a înțeles să reglementeze o competență materială specială și pentru acțiunile în anularea contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile care cad în sfera de reglementare a acestei legi, cu referire la care legal s-a reținut incidența normelor de drept comun în privința instanței competente a le soluționa.
Dispoziția de excepție menționată și inclusă în textul Legii nr. 10/2001 se aplică exclusiv categoriei de litigii pe care o reglementează, contestație împotriva deciziei/dispoziției motivate, și nu poate fi aplicată, prin extensie, și altor categorii de litigii privind bunurile ce fac obiect al legii de reparație, normele de procedură fiind de strictă interpretare și aplicare.
Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul dedus judecății a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8070/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8208/2008. Civil → |
|---|
